Proteza

Dispozitiv implantat în organism pentru a înlocui un organ lipsă sau pentru restaurarea unei funcţii compromise.

Proteza aparatului digestiv, este o proteză amplasată prin operatie chirurgicala a esofagului şi ale căilor biliare.

Protezele esofagiene constituie un tratament paliativ al cancerului (cancer al esofagului) la suprimarea unei obstrucţii şi ameliorarea dificultatii la inghitire (disfagiei ) si consta in amplaseara unui tub de plastic care forţează îngustarea tumo­rală şi permite reluarea alimentaţiei.

Proteza auditivă consta intr-un  ”aparat amplificator” (compus din ambou auricular un microfon şi un amplificator, intensitatea sunetului este reglata printr-un buton de reglaj) care permite corectarea pierderii auditive.

Proteza dentară este o structura destinata să menţină sau să restaureze arcadele dentare avand rol functional si estetic. Distingem 2 tipuri de proteze dentare : fixa si mobila .

Proteza dentară fixă poate fi închisă ermetic sau poate fi lipită. Ea permite redarea aspectului şi funcţiei normale unui dinte foarte deteriorat (onlay, inlay, coroană), înlocu­irea unuia sau mai multor dinţi, imobilizarea lor (aţele de contenţie în caz de boală a ţesuturilor de susţinere ale dintelui), chiar înlocuirea lor integrală (punţi). Intreţinerea sa nu diferă de cea a dinţilor naturali (periaj şi aţă dentară pentru a curăţa spaţiile interdentare).

Proteza dentară mobilă este fixata de suporţi dentari si trebuie să fie scoasă pentru a fi spălată (periaj sub jet de apa). Proteza poate fi parţială atunci când ea mai lasă în gură dinţi pe care proteza se prinde prin intermediul dispozitivelor de legătură mecanică (croşete, de exemplu) sau totală atunci când nu mai sunt dinţi iar fixarea se face pe mucoasa bucală sau pe rădăcinile restante. O proteză mobilă poate fi utilizată în caz de dete­riorări bucale congenitale sau cauzate de un cancer.

Un alt tip de proteză mobilă denumita gutiera, permite protejarea dinţilor de diferite traumatisme (subiect care practică un sport violent), de carii sau de o radioterapie, sau permite relaxa­rea maxilarului în caz de leziune a articulaţiei mandibulare.

Proteza oculară, denumită în mod obişnuit ochi de sticlă, este fabricată din material sintetic şi înlocuieşte ochiul enucleat sau atrofic.

Proteza ortopedică este o piesă de înlocuire a unei articulaţii sau a unui membru.

Proteza peniană (implant penian) este o proteză de silicon care permite în caz de impotenţă totală şi definitivă să se obţină în mod artificial o erecţie care face posibile raporturile sexuale.

Proteza sfincteriană este o proteză de silicon utilizată în caz de incontinenţă urinară totală şi rebelă Ia orice tratament.

Proteza testiculară este un bulgăre de silicon destinat să înlocuiască testiculul după orhidectomie (ablaţia unui testicul), funcţia sa fiind estetică.

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Mirela Gruia
Absolventă a facultăţii de medicină Carol Davila din Bucureşti, iar apoi cu un masterat in jurnalism si comunicare a lucrat în marketing şi PR şi are peste 10 ani de experienţă în presa scrisă.
citește mai mult
Vezi Termeni medicali în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”