Psihoza

Tulburare mintală caracterizată printr-o dez­organizare a personalităţii, pierderea simţului realului şi transformarea în delir a experienţei trăite.

In limbajul medical curent termenul psihoză este utilizat pentru bolile mintale ce nu sunt insotite de  de leziuni, care prezinta doar simptome psihologice, cum sunt psihozele acute (bufeul delirant – acces delirant care apare şi dispare în mod brusc), schizofrenia, delirele cronice (paranoia, parafrenia) şi psihoza maniacodepresivă.

Tehnicile terapeutice asociază un tratament medicamentos (neuroleptice, litiu) unei psihoterapii individuale sau colective. In decursul conversaţiei medicul cauta o bună distanţă relaţională, nici prea apropiată nici prea îndepărtată, in momentul in care pacientul admite că ideile sale delirante sunt patologice, se poate întrevede vindecarea sau se poate spera intr-o ameliorare în viitorul apropiat. Spitalizarea este preferabil să fie făcută cu acordul pacientului şi al familiei sale.

In toate cazurile este indispensabilă continuarea unei relaţii terapeutice: conversaţii regulate cu terapeutul, exis­tenţa unui loc de primire în care pacientul poate trece de unele momente dificile, depistarea şi prevenirea reşutelor. Concursul familiei este necesar, dezvoltarea unei psihoze (mai ales la adolescent) este adesea rezultanta unui conflict intern al grupului familial. Anturajul trebuie să nu judece bolnavul, să-l faca pe bolnav să înţeleagă că suferinţa lui este simţită de cei din jur, dovedind că se ştie cum să se respecte convingerile sale delirante fără a adera din complezenţă la ele şi fără a le contrazice cu brutalitate.