Schizofrenia

Psihoză caracteristică prin dezagre­garea personalităţii şi prin pierderea contactului vital cu realitatea. Afectează de cele mai multe ori adoles­centul sau adultul înaintea vârstei de 40—45 de ani.

Schizofrenia este caracterizată printr-o disociaţie mintală, ori o „discordanţă”, însoţită de o invazie haotică a imaginarului ca conduce la tulburări afective, intelectuale şi psihomotorii : sentimente contradictorii dovedite faţă de un acelaşi obiect (iubire, ură), incapacitate de a acţiona, autism, sentimentul de a nu se mai recunoaşte, delir, catatonie (totalitatea tulburărilor psihomotorii caracterizată printr-o absenţă de reacţie la stimulii exteriori,o imobilitate absolută, un refuz de a vorbi, de a mânca).

Se deosebesc mai multe forme de schizofrenie: schizo­frenia simplă (inhibiţie, bizarerie, nonconformism); schizofrenia paranoidă (delir neprecizat, temeri insolite organizându-se pe anumite teme – teama de a efectua anumite gesturi, teama de anumite culori -, bolnavul având, de altfel impresia că gândurile îi sunt manipulate din exterior); hebefrenia şi hebefrenocatatonia (catatonie, gesturi şi acţiuni puerile, repetarea nemotivată şi automată a cuvintelor, gesturilor sau a atitudinilor, pseudodeficit intelectual).

Tratamentul  apleleaza la psihanaliză, medicamente psihotrope, psihoterapie instituţională etc. şi permite paci­entului să găsească un anumit echilibru, dacă nu chiar să se vindece, mulţumită unei îngrijiri adaptate.