Ansamblu de manifestări neurologice legate de compresia unui nerv într-un canal rigid .
Sindroamele canalare sunt provocate de un canal prea strâmt (os deformat printr-o fractură veche, tumoră, artroză, îngroşarea ţesutului fibros legată de vârstă, canal ingust congenital), fie mai rar de o boală ce provoaca o creştere în volum a nervului sau de o tenosinovită (inflamaţie a tecii sinoviale care înconjoară o articulaţie).
Sindromul canalului carpian – nervul median este comprimat la încheietura mâinii printr-un ligament inelar al carpului . Simptome : furnicături şi dureri ale degetelor îndeosebi în timpul nopţii.
Sindromul canalului tarsian – nervul sciatic popliteu intern este comprimat sub gleznă . Simptome : dureri şi o înţepenire a plantei piciorului.
Sindromul defileului costoclavicular – plexul brahial este comprimat de către o coastă supranumerară cervicală sau din cauza unui spaţiu prea strâmt între muşchii scaleni . Simptome : dureri în inelar şi auricular, accentuate prin anumite poziţii ale braţului (ridicare, căratul de greutăţi care fac ca umărul să coboare etc.).
Sindromul nervului suprascapular – nervul suprascapular este comprimat la nivelul umărului de către ligamentul coracoidian. Simptome : provoacă dureri posterioare ale umărului cu atrofiere a muşchilor adiacenţi.
Tratamentul constă în infiltraţii cu corticosteroizi în zona punctelor de compresie astfel încât să se diminueze edemul nervos; o neuroliză (intervenţie chirurgicală – eliberarea unui nerv comprimat de către ţesutul fibros); secţionarea chirurgicală a canalului fibros prea strâmt.
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.