Sterilitatea de origine feminină

Acestea constituie între 70 şi 80% din totalitatea sterilităţilor.

Marea majoritate a sterilităţilor de origine femi­nină dezvăluie cauze anatomicc, biochimice (reacţic imunologică) sau fiziologice (tulburări ale ovulaţiei).

Sterilitătile de origine anatomica sunt cele mai frecvente sunt mai ales de origine tubară.  Mai rar malformaţiile uterine, o tumoră (fibrom submucos), o infecţic cronică (endo­metrită) pot împiedica implantarea oului în mucoasă.

Există de asemenea sterilităţi legate de o anomalie a colului uterin sau a compoziţiei glerei cervicale (mucus secretat de colul uterin).

Sterilităţile de origine tubară sunt cauzate de o obstrucţie a trompelor, în general ca urmare a unei salpingite legate de o boală cu transmisie sexuală. Dar o sterilitate tubară poate proveni de asemenea în urma unor infecţii contractate la naştere, cu ocazia unui avort, a punerii unui sterilet sau a practicării unei histerosalpingografii.

O sterilitate tubară este definită în caz de hidrosalpinx (obstrucţie a extremităţii trompelor, care se umplu atunci cu un lichid seros) sau în caz de aderenţe (ţesut cicatriceal care se interpune între ovare şi pavilioanele tubare).

Alte afecţiuni (tuberculoză, endometrioză), o malformaţie con­genitală a trompelor sau sechelele unei intervenţii chirur­gicale pot să antreneze o sterilitate definitivă. Ligaturarea trompelor sau ablaţia lor, din cauza unei sarcini extrauterine  au acelaşi efect.

Sterilitatea de origine imunologică este, la femeie, o formă de alergie la sperma bărbatului. Femeia fabrică atunci anticorpi antispermatozoizi, care se pun în evidenţă in glera cervicală sau în sânge.

Sterilitatea de origine ovulatorie poate fi provocată de absenţa ovulaţiei în cursul ciclului menstrual, de o neregularitate sau de o încetinire a acestei ovularii, rezultată din tulburări hormonale (insuficienţă ovariană, boală suprarenaliană sau tiroidiană) sau dintr-o afecţiune a ovarului (chist, tumoră). O tulburare a ovulaţiei poate fi urmarea stresului.

Pentru a diagnostica sterilităţile de origine uterină se face apel la histerografie (radiografie a uterului), la histeroscopie (examen endoscopic al uterului, pe căi naturale) şi la celioscopie (examen direct al organelor geni­tale mulţumită unui tub dotat cu un sistem optic şi introdus printr-o mică incizie în abdomen). Calitatea glerei este controlată prin testul lui Htihner (examenul unui prelevat de gleră recoltat la câteva ore după raportul sexual), eventual completat cu un test de penetrare încrucişată in vitro (comparaţie între două eşantioane de gleră, unul de la femeia în cauză şi altul martor, puse ambele în contact cu sperma partenerului). Diagnosticul sterilităţilor de origine tubară se bazeză pe histerosalpingografie sau pe celioscopie. Sterilitatea de origine imunologică se diagnostichează în urma prelevării de gleră cervicală si a punerii în evidenţă a anticorpilor antispermatozoizi. Tulburările de ovulaţie pot fi relevate prin citirea curbei de temperatură care a fost luată în fiecare dimineaţă de către femeie. Această citire este completată cu dozările sangvine ale hormonilor foliculostimulant (FSH) şi luteinizant (LH), precum şi a prolactinei între a 3-a şi a 5-a zi a ciclului, şi prin cea a progesteronului după ovulaţie.

Tratamentul este chirurgical sau medica­mentos, în funcţie de originea sterilităţii. Tratamentul chirurgical este indicat în cazul sterilităţii de origine tubară. El vizează restabilirea permeabilităţii trompelor sau elibe­rarea micului bazin de aderenţe cu scopul de a permite pavilioanelor trompelor, uneori reconstituite prin salpingo­plastie, să capteze din nou ovulele eliberate de ovar. Fibroamele uterine şi anumite malformaţii uterine pot să fie operate cu succes.

Tratamentul medical este indicat în caz de defect al glerei cervicale sau de tulburare a ovulaţiei. In primul caz, el face apel la luarea de estrogeni pe cale orală din a 6-a până în a 13-a zi a ciclului, calitatea glerei fiind apoi evaluată mulţumită unui test postcoital al lui Huhner. In al doilea caz, tratamentul constă în administrarea orală, în timpul primei părţi a ciclului, de citrat de clomifen medica­ment neurotrop care stimulează ovulaţia. Acest tratament poate fi prescris singur sau în asociere cu luarea de estrogeni şi/sau de hormon gonadotrofic menopauzic (h.M.G.), un amestec de hormoni foliculostimulant şi luteinizant recoltaţi pornind de la urinele femeilor aflate la menopauză. Hor­monul gonadotrofic menopauzic stimuleză în mod direct ovarele. Atunci când este necesar o injecţie cu hormon corionic gonadotrofic (h.C.G.),hormon secretat de placentă în timpul sarcinii, permite declanşarea ovulaţiei. O susţinere cu progesteron este în continuare adesea necesară în timpul celei de a doua faze a ciclului.

Tratamentul inductor al ovulaţiei necesită o supra­veghere îndeaproape a ciclului: dozări hormonale sangvine privind estrogenii, hormonul luteinizant şi progesteronul şi practicate fie separat, fie simultan în jurul perioadei ovulatorii; ecografie care măsoară dimensiunile foliculului sau foliculilor ovarieni şi precizează numărul lor exact, studiu al glerei cervicale, practicat în cursul unui examen gine­cologic.

Oricare ar fi tulburarea de ovulaţie tratată, există un risc mai mare de sarcină multiplă sau extrauterină. Dacă trata­mentul, chirurgical sau medical, nu este suficient pentru a obţine o sarcină, pot fi avute în vedere o însămânţare artificială sau o fecundaţie in vitro. In cadrul unei sterilităţi de origine imunologică, însămânţarea artificială trebuie să fie intrauterină pentru a scurtcircuita glera cervicală.