Tahicardie

Accelerare a frecvenţei bătăilor inimii peste 90 de pulsaţii pe minut.

Ritmul cardiac normal variază la majoritatea subiecţilor de la 60 la 90 pulsaţii pe minut, cu o medie de 70 până la 80.

O accelerare a activităţii electrice a nodului sinusul, stimulatorul fiziologic al inimii, antrenează o tahicardie sinusală. Ea poate fi fie naturală, ca în cursul unui exerciţiu muscular, fie patologică; acesta este cazul când ea însoţeşte o febră, o anemie sau în majoritatea bolilor cardiace sau pulmonare în faza lor de agravare.

O tulburare a ritmului poate fi la originea unei tahicardii, cu caracteristici diferite după porţiunea inimii în care ca ia naştere:

 – tahicardiile atriale debutează în auricule, acestea putând bate cu o frecvenţă de 200 până la 600 pulsaţii pe minut; din fericire, nu toate aceste impulsuri sunt transmise ventriculelor, deoarece nodul auriculoventricular joacă un rol de filtru reţinându-le; de asemenea, tahicardiile atriale sunt adesea benigne;

-tahicardiile joncţionale, provocate, în general, de un scurtcircuit la nivelul nodului auriculoventricular sau prin intermediul unui fascicul de conducţie anormal, pot atinge un ritm de 200 pulsaţii pe minut; este vorba de cele mai multe ori de forme benigne ce evoluează prin crize paroxistice (boala lui Bouveret);

– tahicardiile ventriculare pot atinge 300 pulsaţii pe minut; ele sunt adesea grave şi greu de tolerat, deoarece ventriculul nu mai poate să-şi mai îndeplinească funcţiile sale de ejecţie sangvină; aceste tahicardii degenerează uneori în fibrilaţie ventriculară, care este însoţită de stop cardiorespirator şi de o stare de moarte aparentă.

O tahicardie poate evolua în mod complet tacit fară simptome ori se poate traduce prin palpitaţii, prin stări de indispoziţie şi prin sincope.

Tratamentul depinde de originea şi de tipul de tulburare a ritmului responsabil de tahicardie.

Dacă există o cauză favorizantă (ex. cafea, tutun), trebuie să fie suprimată,  tratamentele medicamentoase antiaritmice sunt folosite. Tehnicile ablative (mai ales utilizarea de curent de radiofrecvenţă) constau în distrugerea pe cale endocavitară (înaintarea unei sonde până la inimă) a zonei de miocard responsabilă (ex. focar de hiperexcitabilitate ventriculară, responsabil de o tahicardie ventriculară rebelă).