Testicul

Gonadă (glandă sexuală) masculină.

Testicuiele sunt în număr de două. La făt ele sunt situate în abdomen si coboară în burse înainte de naştere, uneori ceva mai târziu. Ele rămân de dimensiuni mici până la pubertate, atunci cresc în volum pentru a ajunge treptat până la dimensiunile întâlnite la adult.

Testiculul este un ovoid cu o lungime de 4-5 centimetri, o lăţime de 2-3 centimetri şi o grosime de 2,5 centimetri. El conţine canalicule, tuburi seminifere şi celulele zise ale lui Sertoli, care asigură elaborarea sper­matozoizilor. Tuburile seminifere se reunesc pentru a forma o reţea de canale, de la care pleacă 10-12 canale eferente care ajung în epididim, mic organ aflat în lungul marginii posterioare a testiculului. Din epididim pleacă un canal, canalul deferent, care trans­portă spermatozoizii spre veziculele seminale şi uretră. Ansamblul constituie căile spermatice. Tuburile seminifere sunt învelite în ţesut conjunctiv ce conţine celulele lui Leydig, care secretă hormonul masculin, testosteronul.

Testiculul are două funcţii, declanşate la pubertate şi controlate de o glandă care este situată la baza creierului (hipofiza) şi de o formaţiune cerebrală (hipo­talamusul) care se supune la rândul ei unui retrocontrol hormonal.

Funcţia exocrinâ este spermatogeneza, condiţie necesara oricărei reproduceri.

Funcţia endocrina este secreţia hormonală de testosteron, care nu doar că induce spermatogeneza, ci este responsabil şi de importantele modificări pubertare şi de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare masculine (pilozitate, schimbarea vocii, repartiţia musculară etc ).

Examenul clinic (observaţia, palparea) este completat, dacă este necesar, cu ecografia, spermograma (analiza spermei), biopsia, dozările hormonale (testosteron, hormon foliculostimulant (FSH) şi luteinizant (LH) şi studiul markerilor tumorali, ca a-feto-proteina şi hormonul corionic gonadotrofic, care permite evaluarea tipului histologic al unor cancere.

Absenţa coborârii testiculelor în burse, ori criptorhidia, poate necesita un tratament chirurgical. Alte anomalii ale tuburilor semi­nifere, între care atrofia, duc la sterilitate. O insufi­cienţă a dezvoltării testiculare poate fi de origine cromozomică (sindromul lui Klinefelter) sau hipofizară (sindromul lui Kallmann-De Morsier). Varicocelul (dilataţia varicoasă a venelor testiculului), de cele mai multe ori neînsemnat, pot duce la sterilitate iar hidrocelul (efuziunea de serozitate în jurul testiculului şi epididimului) pot necesita un tratament chirurgical. Testiculul poate fi sediul unei tumori, benignă sau malignă, unei torsi­uni, unei rupturi cauzate de un traumatism, de o infecţie bacte­riană sau virală .(în particular tuberculoză, oreion, lepră etc.).