Tuberculoza

Boală infecţioasă contagioasă provocată de o bacterie, Mycobuclerium tuberculosis sau bacilul lui Koch.

Doar un pacient la care s-a identificat prezenţa bacililor, prin examenul direct al expectoraţiilor, este contagios. El încetează să mai fie contagios după a treia săptămână de tratament. Contaminarea se face prin intermediul picăturilor de salivă care conţin bacilul, propulsate atunci când bolnavul vorbeşte, strănută sau tuşeşte.

Boală mult mai rară, tuberculoza cu Mycobuclerium africanum, care se observă mai ales pe continentul african, se transmite într-un mod comparabil celui prin care se transmite tuberculoza clasică şi dă simptome similare.

Primul contact cu bacilul declanşează o afecţiune numită primo-infecţie tuberculoasă, în 90% dintre cazuri primo-infecţia se vindecă definitiv şi spontan. in 5% dintre cazuri bacilul se răspândeşte pe cale sangvină şi se află la originea focarelor infecţioase care pot rămâne latente timp de mai mulţi ani apoi în cazul unei imunodeficienţe trecătoare sau nu putând să se reactiveze.

In alte cazuri bacilul rămâne localizat în plămâni şi în ţesuturile învecinate (ganglioni); boala se poate traduce printr-o afectiune pulmonară cu tuse, oboseală, febră şi pierdere în greutate.

Tuberculoza pulmonară obişnuita se caracterizeaza  printr-o alterare a stării generale (febră cu predomi­nanţă seara, oboseală, pierdere în greutate), transpiraţii nocturne,o tuse mai mult sau mai puţin umedă, expectoraţii uneori sangvinolente (hemoptizii), o gâfâială la efort. Radiografia toracică pune în evidenţă noduli (opacităţi) şi caverne (regiuni luminoase) în părţile posterioară şi supe­rioară ale plămânului. Diseminarea sangvină a bacilului se află la originea formelor poliviscerale ca pleurezia, peri­cardita tuberculoasă sau tuberculoza miliară.

Diagnosticul se se pune pe baza evidenţierii bacilului. Se examinează expectoraţiile (sau secreţiile traheobronşice înghiţite de bolnav, prelevate prin tubaj gastric făcut dimineaţa. In caz de afectiune  poliviscerală, se analizează lichidul peritoneal, al peri­cardului, urina,lichidul pleural sau cefalorahidian. Examenul direct la microscop nefiind întotdeauna pozitiv, trebuie ca prelevatul să fie pus în mod sistematic în cultură; în acest ultim caz, rezultatele nu sunt cunoscute decât după un interval de 3-1 săptămâni.

Atunci când prelevatele obişnuite sunt negative, se pot realiza prelevări prin fibroscopie (cu ajutorul unui fibroscop, tub suplu dotat cu un sistem optic, introdus prin nas); uneori, se mai practică o biopsie (bronşică, osoasă, ganglionară, pleurală etc.) pentru a găsi bacilul sau semnele indirecte ale bolii (granulom.de exemplu). Uneori, toate prelevatele sunt negative, chiar după cultivare în medii de cultură, şi se pune un diagnostic prezumptiv – nu unul cert – după simptome, după rezultatele testelor tuberculinice, după faptul dacă persoana a fost sau nu în contact cu un subiect contagios şi după aspectul fotografiilor. Medicul prescrie atunci tratamentul în pofida absenţei dovezii categorice, riscul legat de ecfectele nedorite ale medicamentelor fiind mult mai mic decât cel antrenat de faptul de a lăsa o tuberculoză să evolueze. Dacă semnele dispar sub tratament, diagnosticul este confirmat a posteriori.

Tratamentul necesită asocierea a trei sau patru antibiotice antituberculoa. Atunci când tratamentul este urmat în mod corect, se obţine o vindecare în aproape toate cazurile.

Prevenirea constă îndeosebi în vaccinarea cu C.G., a cărei eficacitate este parţială dar care permite reducerea frecvenţei formelor grave.