Detoxifierea rămâne în topul preferinţelor multor persoane care-şi doresc un plus de tonus şi vitalitate la început de an. Am stat de vorbă cu Raluca Zenga care apelează la câteva metode uşor de aplicat acasă. Acestea includ terapii corporale, sucuri dar şi o supă sănătoasă şi gustoasă. Iată în ce constă programul său complet de detoxifiere!
În general apelez la trei metode de detoxifiere pentru a-mi depura organismul de povara toxinelor acumulate în cursul unui sezon cu excese alimentare, atmosferă poluată şi obiceiuri sedentare.
În primul rând, îmi pregătesc bai calde de detoxifiere cu săruri Epsom, adică sulfat de magneziu, cu proprietatea de a „extrage” toxinele din organism şi a reduce inflamaţia. În apa de baie mai adaug câteva picături de uleiuri esenţiale aromatice, precum lavanda şi chiar oţet de mere pentru o piele catifelată. După imersiunea completă în apa aburindă îmi place să îmi hidratez corpul cu ulei de cocos sau un amestec de unt de cacao cu unt de shea: acesta este momentul ideal, deoarece porii sunt deschişi, gata să absoarbă nutrienţii puri. Hidratarea după o baie fierbinte este foarte importantă, de aceea îmi pregătesc din timp un ceai de ghimbir, în care pun turmeric şi miere.
O a doua metodă de detox constă în sucurile verzi pe care mi le prepar în blender, pe bază de apa sau de lapte de cocos sau lapte de migdale (niciodata lapte de soia!) o parte verdeţuri: salata verde, spanac, ţelina, spirulină; o parte fruct: măr, banană, avocado, kiwi, ananas, portocală sau fructe de pădure; o parte „ingredientul secret detoxifiant”: pătrunjel, coriandru, lămâie sau ghimbir… şi un strop de energie naturală – cacao pura sau polen. Aceste sucuri verzi absorb toxinele si metalele grele acumulate in organele noastre, si ne ajuta totodata sa pierdem din greutate.
Meotda mea numărul trei este să îmi prepar „supa detox”, care să ajute refacerea florei digestive după administrarea de antibiotice, diferite medicamente agresive şi în general un nivel înalt de toxicitate în organism. Cele mai preţioase ingrediente cu proprietăţi detoxifiante pe care le folosesc sunt ţelina verde, pătrunjelul, ciupercile shiitake, spanacul, ghimbirul şi usturoiul, condimente precum cuminul şi miso din bucătăria japoneză.
Supa mea detox conţine multe legume şi verdeţuri bogate în potasiu, precum fasolea verde, spanacul, ciupercile, broccoli, sfecla sau cartofii dulci. De multe ori fierb legumele alături de oase de vită, pentru preţioasele minerale din gelatina şi proprietăţile vindecătoare din măduvă. O astfel de supă, bogată în nutrienţi, savurată fierbinte, este detoxifierea supremă.
Foto: Sebastian Enache