Cure scurte de sucuri de fructe sau legume, eliminarea zaharului sau diete pe bază de cereale. Sunt recomandate pentru adulţi, mai ales după o perioadă de excese alimentare. Însă, pentru a afla dacă sunt potrivite sau nu şi pentru copii, am întrebat medicul nutriţionist, Luminiţa Florea.
Nici n-am pus bine întrebarea, că răspunsul a venit rapid. “Nu este recomandată şi nici agreată medical nici un fel de modificare a schemei de alimentaţie clasică echilibrată pe perioada de creştere a copiilor”, ne-a spus medicul nutriţionist Luminiţa Florea. Tocmai pentru că detoxul este o schemă de atac, mai puţin echilibrată şi cu anumite restricţii sau direcţionări ţintite de alimente sau principii alimentare, medicii nu sunt de acord cu a priva copiii, mai ales că ei sunt în creştere, de o alimentaţie variată.
“Se consideră că perioada de creştere nu este foarte uniformă şi aceste variante de detox nu sunt cele mai echilibrate ca balanţă de nutrienţi, minerale şi vitamine, şi pot prinde pe picior greşit organismul aflat în saltul de creştere ducând la inhibarea acesteia”.
E foarte important frecvenţa introducerii acestor scheme de detoxifiere. Una este să ai o zi pe săptămână în care elimini din alimentaţia copilului carnea roşie şi o înlocuieşti cu peşte sau cu alimente bogate în proteine vegetale (linte, mazăre, fasole, năut) şi alta e să implementezi zilelele de post alimentar- lunea, miercurea sau vinerea şi în dieta copiilor. Medicii nu sunt de acord cu aşa ceva: “Nu este de încurajat un astfel de comportament alimentar, decât dacă zilele de post sunt bine structurate, echilibrate proteic-glucidic- lipidic , vitaminic şi mineral –adică având ceva noţiuni de nutriţie, nu după ureche )”.
In general , detoxul sau postul presupun o restricţie de proteine animale – o grupă alimentară esenţială creşterii şi dezvoltării copilului. “Necesarul proteic la adult este de 0,8-1 g/ kg corporal, iar la copilul în creştere este de 1,3-1,5 g /kg corporal, adică aproape dublu”, spune medical Luminiţa Florea. Ceea ce e aproape imposibil de realizat prin restricţii totale de proteine animale: carne, peşte, ou, lapte, brânză.
În concluzie, un detox al alimentaţiei copilului tău poate presupune reducerea cantităţii de zahăr (mai puţine dulciuri rafinate), a carbohidraţilor (făină albă), dar în nici un caz nu poate semăna cu un regim detox al unui adult (privarea de proteine animale).