Mezzo-soprana Oana Andra – post negru 50 de ore

La prima vedere, pare foarte greu şi năruitor de puteri să nu consumi hrana solidă 2 zile – principala alimentaţie să fie ceaiuri (neîndulcite şi apă de orz)”. Aflăm de la Oana Andra, artist liric, cum s-a simţit şi de ce a vrut să ţină acest post negru.

CSÎD: Oana, care este relaţia ta cu mâncarea în general?
Oana Andra: Trebuie să recunosc că sunt un om al extremelor, în materie de alimentaţie: am perioade în care mă avânt asupra unor preparate extrem de rafinate şi perioade în care alimentele mi se par butaforie! Aceasta a fost, de altfel, relaţia mea cu hrana de când mă ştiu…

CSÎD: Să înţelegem că ai fost unul dintre acei copiii care refuzau să mănânce orice spre disperarea părinţilor şi a bunicilor?
Oana Andra: Da. Dar am avut o scuză. Una extraordinară. La naşterea mea, s-a descoperit că am fost un caz la nu ştiu câte milioane: mă formasem în afara sacului amniotic, care a ieşit primul, intact şi plin cu lichid, însă… fără copil! Mama şi-a dorit o naştere normală şi a insistat să rămână astfel chiar şi în condiţiile neliniştitoare pe care le-au constatat cu toţii – ea şi echipa de medici. Ca dovadă că acolo unde există voinţă există şi o cale, în timp ce specialiştii se dădeau de ceasul morţii, panicaţi, o doctoriţă stagiară blondă a apărut de la altă sală de naşteri şi a împins copilul în jos, înfigându-şi cotul în abdomenul mamei. Aşa am apărut pe lume şi am fost norocoasă că nu se făceau ecografii pe vremea aceea, căci probabil doctorii nu m-ar fi lăsat să ajung la termen, iar menţinerea în viaţă a pruncilor foarte prematuri nu era încă posibilă…

Recomandări

Metabolism: cum îl accelerăm prin dietă, sport şi saună japoneză

Intoleranţe alimentare şi refuzul hranei în copilărie

CSÎD: Ce s-a întâmplat apoi?
Oana Andra: După ce am fost alăptată 9 luni, am refuzat să mănânc hrană solidă, şi primele mele amintiri despre mâncare sunt că alimentaţia în sine mi se părea insuportabilă, orice îmi făcea foarte rău, cu excepţia ciocolatei şi a biscuiţilor cu ceai. Aveam intoleranţă la lapte de vacă şi făceam mai tot timpul urticarie. Doctorii o întrebau pe mama dacă mai are şi alt copil, căci eu nu voi supravieţui…

CSÎD: O misiune foarte grea pentru mama ta…
Oana Andra: Mama îmi pregătea 12 feluri de mâncare, din care reuşea să-mi dea, stârnindu-mi curiozitatea, câte o înghiţitură. Pe a doua din acelaşi fel nu o mai voiam, dar măcar ştia că am luat 12 înghiţituri… Ca să mestec şi să înghit îmi distrăgea atenţia printr-un adevărat spectacol: îşi punea o pelerină albă şi o pălărie verde şi plonja de pe masă pe pat. A ajuns la ideea de a mă duce să stau cu bunica, la munte, la Săcele, lângă Braşov, în speranţa că aerul tare de acolo o să mă ajute. Venea să mă vadă la fiecare sfârşit de săptămână… Din acea perioadă mă urmăresc două regrete paradoxale: unul – că nu am rămas cu indiferenţa pentru mâncare pe care o aveam atunci şi doi – că am lăsat să se irosească atâtea bunătăţi cu care mă îndemna bunica (prăjituri de toate felurile şi dulceţurile de fragi şi de zmeură), pe care acum le râvnesc…

CSÎD: O situaţie cu atâtea soluţii mai mult sau mai puţin naturale în ziua de astăzi…
Oana Andra: Azi, când văd ce agitaţie şi disperare, ce consultaţii şi tratamente se dau copiilor care nu mănâncă, au intoleranţe sau alergii, sau sunt prea activi, mă gândesc ce firesc se tratau problemele acestea când eram eu mică. Intoleranţa la lapte bunica a rezolvat-o dându-mi câte o picătură infimă pe zi, crescând treptat cantitatea pe o perioadă îndelungată de timp, iar azi consum cu mare plăcere laptele şi produsele lactate.
Alergiilor le venea de hac cu ceai de trei fraţi pătaţi. iar când am avut, acum câţiva ani astm bronşic alergic, ajungând dependentă de un medicament, am scăpat cu gemoterapice. Şi neastâmpărul de „argint viu” îl potolea bunica, dându-mi ceai de tei sau de păducel, iar acum am nervi foarte tari, atât de necesari unei cariere scenice!

Postul negru – regenerează sistemul imunitar

CSÎD: Să revenim la postul negru de 50 de ore. Cu ce scop l-ai ţinut?
Oana Andra: Postul negru de 50 de ore a fost o etapă pregătitoare, a doua, pentru un post de 72 de ore, pe care vreau să-l încerc. Am citit mai multe studii ştiinţifice care susţin că postul negru (doar cu apă sau ceai) ţinut 72 de ore regenerează sistemul imunitar şi, în general, organismul, ducând la întinerirea celulelor şi la starea în care se „consumă” de către organism toate reziduurile, inclusiv celulele afectate… Apoi, se ştie că secretul longevităţii e păstrarea unei uşoare senzaţii de foame.

Post negru – necesită pregătiri înainte

CSÎD: Cum te-ai pregătit pentru această pauză de la hrana solidă?
Oana Andra: Prima etapă a fost între Crăciun şi Anul Nou, când am ţinut post negru 24 de ore. Atunci, pur şi simplu, am simţit că trebuie să mănânc şi nu m-am forţat mai mult cu înfometarea. Nu e bine să insistăm cu nimic care ne agresează organismul. Dar, pentru asta, fiecare trebuie să ajungă să se înţeleagă bine pe sine şi să se asculte!

CSÎD: Ai avut energie pentru a face activităţile cotidiene?
Oana Andra: Da, doua etapă a fost mult mai uşoară şi mai plăcută. M-am lansat în tot felul de activităţi, inclusiv balet, studiu vocal, mers prin oraş cu treburi. M-am simţit plină de energie şi oarecum purificată… Eram ca în mica mea copilărie, când alimentele nu mă atrăgeau deloc! Ai mei au mâncat de faţă cu mine tot felul de bunătăţi; eu am apreciat mirosurile, dar nu mi-a fost poftă.

Post negru – ceaiuri şi apă de orz

CSÎD: Ce lichide ai consumat în aceste 50 de ore de post alimentar?
Oana Andra: Am băut tot felul de ceaiuri şi apă de orz (apa-suliţă, care elimină nisipul de la rinichi; se pune la fiert 1 litru de apă cu o ceaşcă mare de orz integral, se lasă să fiarbă 10 minute, se strecoară şi se bea călduţă). Intenţia era să mănânc după 48 de ore, dar eram în oraş când s-au împlinit şi nu am vrut să consum nimic de acolo.

CSÎD: Şi când ai ajuns acasă?
Oana Andra: Atunci când am ajuns acasă când se făcuseră 50 de ore, dar – surprinzător- nu m-am repezit asupra mâncării: am mestecat pe îndelete şi am mâncat puţin.

Post negru – concluzii

CSÎD: Ce concluzii ai?
Oana Andra: Mi-am dat seama de mai multe lucruri:

1. Că e mai bine să mâncăm puţin, dar foarte bun, de calitate.
2. Că de multe ori confundăm senzaţia de sete cu cea de foame şi, în loc să bem, mâncăm.
3. Că ne hrănim mai mult din obişnuinţă şi din teama de a nu ne lipsi de hrană, decât din pura senzaţie de foame. Odată, pe când mâncam de 3 ori pe zi, ca să nu sar peste vreo masă, mi-am dat seama că nu mai ţineam minte când simţisem senzaţia de foame ultima oară… Am hotărât să nu mai mănânc până nu mi se face foame cu adevărat – nu poftă de ceva! Au trecut vreo 16 ore…
4. Că mulţi oameni ţin posturile religioase tot cu gândul la ce reţete gustoase şi atrăgătoare pot face în continuare, cu condiţia să nu conţină ingrediente animale. Ori, nu cred că acesta e rostul postului…
5. Că e o mare realizare în viaţă să poţi înlocui întrebarea „Ce mai mâncăm noi bun?” cu întrebarea „Ce mai facem noi frumos şi constructiv?”

Atenţie, postul negru nu este recomandat tuturor. Întrebaţi un medic înainte de a începe un post alimentar dacă vă este permis, care sunt paşii pregătitor şi cât ar trebui să dureze.

Fotografii – Mihai Dăscălescu şi 123RF.com