Ţi s-a întâmplat vreodată să te cuprindă o stare de somnolenţă deşi abia te-ai trezit sau nu e nici măcar ora cinei? Află că s-ar putea să fi consumat unul dintre alimentele care, inevitabil, îţi induc somnul.
Mierea – conţine glucoză, care scade nivelul de orexină, substanţă cunoscută pentru declanşarea vigilenţei. Aşadar, mierea se transformă rapid într-un somnifer. Atenţie însă, nu exagera! O linguriţă de miere este suficientă pentru a-ţi asigura un somn bun.
Cireşele – cel mai bun mod de a obţine un somn bun este de a creşte nivelul de melatonină din organismul tău. Cireşele, alături de nuci şi ovăz, sunt o sursă naturală de melatonină şi, atunci când sunt consumate în mod regulat, pot ajuta la reglarea ciclului de somn.
Humusul – trebuie să recunosc, sunt puţin dezamăgită. Humusul este unul dintre alimentele mele preferate, iar acum aflu că nu e indicat să îl consum la muncă deoarece conţine triptofan, care este aminoacidul esenţial pentru relaxare. Deci, dacă ai nevoie de un somn bun şi relaxant, mănâncă nişte humus – gustos şi eficient!
Bananele – conţinutul de magneziu şi potasiu din banane serveşte ca relaxant natural pentru muşchi şi creier. De asemenea, vitamina B6 din acest fruct transformă triptofanul în serotonină, crescând şi mai mult nivelul de relaxare şi, astfel, inducându-ţi somnul.
Soia – din soia se obţin brânza tofu, laptele de soia şi sosul de soia, iar boabele de soia pot fi folosite în prepararea chiftelelor şi a şniţelelor, fiind o sursă bogată de proteine pentru vegetarieni şi vegani. Soia, însă, ar trebui evitată înainte de culcare deoarece, datorită conţinutului de orexină, poate să îţi cauzeze nopţi nedormite.
Pastele – la fel ca şi dulciurile, pastele conduc la creşteri mari ale valorii de glucoză în sânge, care provoacă o creştere explozivă de energie, precum şi o pierdere rapidă a acesteia. Aşadar, dacă plănuiţi o petrecere sau o noapte albă, încercaţi să consumaţi pastele la prânz şi să vă abţineţi de la ele seara.
Covrigii – au un index glicemic ridicat asfel că, odată consumaţi, vei avea parte de o creştere naturală a nivelului de zahăr din sânge şi timpul necesar adormirii îţi va fi scurtat.
Cerealele cu lapte – conform National Sleep Foundation, carbohidraţii şi calciul dintr-o porţie de cereale cu lapte consumată înainte de culcare te vor ajuta să ai parte de un somn bun şi odihnitor.
Peştele – majoritatea tipurilor de peşte, în special somonul şi tonul, conţine o cantitate ridicată de vitamina B6, care este necesară în organism pentru a stimula producţia de melatonină, cunoscută drept hormonul care induce somnul.
Strugurele – cunoscut drept singurul fruct care conţine melatonină, adăugarea strugurilor în dieta ta zilnică te poate ajuta la reglarea ciclului de somn, la o mai bună odihnă şi, prin urmare, la un mod de viaţă mai sănătos!