Când vine vorba de grăsimi, majoritatea persoanelor au o reacţie negativă, gândindu-se automat la îngrăşare, zahăr, carne grasă sau lactate.
Totuşi, există grăsimi sănătoase, de care avem nevoie şi pe care putem să le consumăm fără a ne face griji pentru kilogramele în plus. Din contră, aceste tipuri de grăsimi ne pot ajuta chiar să slăbim!
Iată, deci, 5 alimente care conţin mai multe grăsimi decât o gogoaşă (dar o mare parte din ele sunt grăsimi sănătoase) şi mult mai puţine calorii decât aceasta!
Avocado – o jumătate din acest fruct conţine 15 gr de grăsimi – dar 10 gr dintre acestea sunt grăsimi monosaturate, care ajută la reglarea nivelului de colesterol din organism. De asemenea, aceste grăsimi din avocado te pot ajuta să-ţi menţii silueta, încurajând arderea „colăceilor” de pe abdomen.
Untul de arahide – dacă reuşeşti să te limitezi la două linguri pe zi, vei consuma doar 16 gr de grăsime, dintre care jumătate este monosaturată. Astfel, nu numai că nu te vei îngrăşa mâncând ceva dulce, dar vei avea posibilitatea de a reduce riscul de diabet sau boli de inimă.
O lingură de nucă de cocos neîndulcită, conţine aproximativ 18 gr de grăsime monosaturată, ceea ce plasează cocosul pe primele locuri în lista alimentelor „ideale în dietă”. Nu numai că te ajută să slăbeşti, dar este recomandat şi în prevenirea bolilor cardiovasculare. De asemenea, laptele de cocos (se prepară din pulpă proaspătă sau deshidratată şi o cantitate de apă caldă amestecate în blender) este indicat pentru gâtul inflamat şi pentru vindecarea ulcerului.
Omleta – obţii cel puţin 14 grame de grăsimi benefice dintr-o omletă făcută din 3 ouă. Aceste grăsimi sunt recomandate persoanelor care vor să scape de kilogramele în plus şi să menţină nivelul de colesterol echilibrat.
12 măsline conţin aproximativ 15 grame de grăsimi monosaturate, extreme de benefice organismului. În plus, la fel ca restul alimentelor menţionate mai sus, măslinele conţin, pe lângă aceste grăsimi, o mulţime de nutrienţi care te ajută să obţii şi să menţii o siluetă de invidiat!
Iată că, deşi o gogoaşă are mai puţine grăsimi decât un avocado, nişte măsline sau puţină nucă de cocos, din nefericire, nu putem spune şi despre ea că este benefică, cu atât mai puţin că este sănătoasă.