De-a lungul anilor, numeroase studii au demonstrat că grăsimea din jurul abdomenului poate reprezenta un real pericol pentru sănătate. Spre deosebire de grăsimea subcutanată, grăsimea viscerală se regăseşte în cavitatea abdominală şi înconjoară organele interne. Grăsimea viscerală ese definită de inflamaţii, cunoscută ca un declanşator al anumitor boli şi a îmbătrânirii premature. Tocmai de aceea, dacă ai acest tip de grăsime eşti predispus la diabet de tip 2, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, anumite tipuri de cancer şi chiar reducerea funcţiei cognitive odată cu înaintarea în vârstă.
Din fericire, anumite tipuri de alimente şi nutrienţi ajută la îndepărtarea grăsimii din zona abdominală, în special dieta Mediteraneană. Iată cinci alimente care te ajută în acest sens şi cum să le introduci în rutină.
Avocado este un fruct bogat în nutrienţi şi grăsimi bune, dar şi fibre, antioxidanţi şi numeroase vitamine şi minerale printre care reamintim potasiu, un mineral care ajută la o bună funcţionare a inimii şi reglează tensiunea arterială acţionând ca un diuretic natural, care ajută la eliminarea excesului de sodiu şi fluide din organism. Un studiu recent sugerează că acest fruct acţionează şi asupra grăsimii de pe abdomen. În timpul studiului, 111 de adulţi au fost împărţiţi în două grupuri. Primul grup trebuia să consume un avocado proaspăt în fiecare zi, în timp ce al doilea grup trebuia să consume acelaşi număr de calorii, dar fără ca avocado să facă parte din planul alimentar. După trei luni, consumatorii de avocado prezentau o reducere a grăsimii viscerale.
Chiar dacă nu consumăm zilnic avocado, îl putem integra cu uşurinţă în dietă, fie ca smoothie, toast, în salată, supă sau chiar ca desert într-o budincă.
Nucile sunt nelipsite din dieta Mediteraneană, deoarece conţin grăsimi sănătoase, proteine, antioxidanţi, fibre şi numeroase vitamine şi minerale. Printre nutrienţii necesari se numără şi magneziul, care sprijină sănătatea mentală şi calitatea somnului. Dacă nu ai alergii, le poţi integra ca gustări în planul tău alimentar, indiferent dacă optezi pentru clasicele nuci sau pentru alune, nucile pecan, nucile de macadamia, fistic, caju sau arahide.
Lintea este cunoscută ca un super aliment, nu doar pentru faptul că nu conţine gluten, este eco-friendly, accesibilă şi versatilă, ci şi pentru că este incredibil de nutritivă. Conţine proteine, vitamine şi minerale cheie şi antioxidanţi. Le poţi consuma alături de o salată cu ulei de măsline extra virgin, cu legume, spaghete sau quinoa. De ce nu, poţi alege să consumi chiar supa de linte sau să faci câteva chifteluţe.
Cerealele integrale sunt nelipsite din dieta paleo sau keto şi, din fericire, acestea ajută la reducerea grăsimii abdominale, mai ales că produsele rafinate precum pâinea albă, orezul şi pastele sunt asociate grăsimii viscerale şi subcutanate. Pot fi incluse la micul dejun, într-o salată sau chiar la prânz şi cină.
Vitamina D este extrem de importantă din varii motive, precum reglarea densităţii osoase, imunitatea şi chiar sănătatea mentală. Cercetările sugerează că un nivels căzut de vitamina D se află în strânsă legătură cu o creştere a grăsimii totale şi viscerale în rândul femeilor şi viscerale în rândul bărbaţilor. Foarte puţine alimente sunt surse semnificative de vitamina D, iar unul dintre acestea este chiar somonul sălbatic, care poate oferi până la 80% din necesarul zilnic de vitamina D. Poate fi consumat alături de avocado, cu paste sau chiar în salată.