5 recomandări pentru o digestie ușoară după mesele copioase

  • Publicat:
5 recomandări pentru o digestie ușoară după mesele copioase
Sursa foto: Shutterstock

Obişnuieşti să mănânci o singură dată pe zi, de regulă seara, când ajungi acasă de la serviciu şi atunci înfuleci tot ce găseşti prin frigider? Sau mănânci mai des, dar tot timpul pe fugă? Nu poţi rezista în faţa unor alimente greu digerabile, precum cele de tip fast-food, şaorma, gogoşi şi alte produse de patiserie? Sau poate ai exagerat cu bunătățile de sărbători?

Atunci trebuie să ştii că sistemul digestiv nu întârzie să plătească preţul unor astfel de excese alimentare. Îngrijorător este faptul că peste 70% dintre semenii noştri ajung să sufere aproape zilnic de disconfort digestiv din cauza alimentaţiei dezechilibrate.

Disconfortul digestiv se manifestă prin: senzaţie de prea plin, balonare abdominală, arsuri la stomac, dureri epigastrice, greaţă, eructaţii, reflux gastro-esofagian, respiraţie urât mirositoare, lipsă de energie. Aceste simptome apar din cauza faptului că enzimele digestive şi sucurile biliare, responsabile cu digerarea alimentelor, nu reuşesc să facă faţă excesului alimentar.

Iată 5 sfaturi utile care te vor ajuta să ai o digestie ușoară.

Evită alimentele cu probleme!

Cu toţii ştim că pentru a avea o alimentaţie variată şi echilibrată, este necesar să mâncăm din toate câte puţin. Cu toate acestea, sunt unele alimente care nu ar trebui consumate nici măcar în cantităţi mici, dacă vrei să ţii la distanţă problemele digestive. Prin urmare, este indicat să eviţi:

  • alimentele foarte condimentate şi foarte acide,
  • alimentele afumate, marinate sau fezandate,
  • băuturile carbogazoase,
  • băuturile spirtoase, vinurile în cantităţi exagerate sau amestecul mai multor tipuri de alcool,
  • guma de mestecat.

Alege un mod sănătos de preparare a hranei!

A opta pentru anumite alimente nu înseamnă întotdeauna a mânca sănătos. De exemplu, dacă alegem să consumăm peşte, dar numai prăjit în ulei din abundenţă, atunci nu mâncăm deloc sănătos.

Un alt exemplu: se spune despre cartof că n-ar fi un aliment tocmai benefic pentru sănătate. Desigur, opţiunea pentru cartofi prăjiţi este dăunătoare, însă cartofii copţi sau fierţi în coajă sunt cât se poate de sănătoşi. De aceea, este esenţial să respecţi câteva reguli generale în prepararea hranei:

  • limitează cantitatea de grăsimi necesară la gătirea alimentelor,
  • degresează alimentele sotate sau prăjite aşezându-le pe un şervet din hârtie,
  • alege mai degrabă gătirea la abur, în papiotă, pe grătar sau la cuptor,
  • gătește cât mai simplu şi mai natural.

Mişcare!

Un stil de viaţă activ, cu practicarea frecventă a exerciţiului fizic, poate face minuni pentru funcţionarea corectă a digestiei. Activitatea fizică îmbunătăţeşte motilitatea intestinală, punând în mişcare un colon leneş.

Masajul abdominal, fitnessul sau exerciţiile la sală, înotul, alergarea se numără printre activităţile care ajută la reglarea tranzitului intestinal.

Atenţie! Mişcarea nu se face imediat după masă, ci la cel puţin o oră după aceea.

Pentru o digestie ușoară, apelează la enzime

Pentru a ne simţi bine după masă, medicii ne sfătuiesc să apelăm la preparate naturale pe bază de enzime.

De ce enzime? Pentru că sunt cele care accelerează procesul de digestie a alimentelor. Cu cât enzimele sunt mai active, cu atât digestia este mai rapidă, iar starea organismului după masă este mai bună.

Digestie ușoară cu ajutorul plantelor

Plante medicinale precum ghimbirul, rădăcina de ghinţură-galbenă, rădăcina de păpădie, extractul uscat din fructe de armurariu, rădăcina de ginseng siberian ajută la stimularea digestiei și previne problemele cauzate de mâncatul în exces.

Iată care sunt proprietăţile terapeutice ale acestor plante:

Ghimbirul – ceaiul din ghimbir previne balonarea şi flatulenţa. De asemenea, are rol anti-vomitiv.

Rădăcina de ghinţură-galbenă conţine substanţe amare care ajută la funcţionarea normală a colecistului, contribuind astfel la buna funcţionare a digestiei.

Rădăcina de păpădie este utilizată în mod tradiţional ca un foarte bun detoxifiant al ficatului şi al întregului organism.

Extractul uscat din fructe de armurariu (binecunoscuta silimarină) este unul dintre cele mai utilizate remedii naturale pentru îmbunătăţirea digestiei.

Silimarina, principala substanţă activă din compoziţia fructelor de armurariu, protejează celulele hepatice de factori toxici şi ajută la funcţionarea normală a stomacului.

Rădăcina de ginseng siberian are efect adaptogen: ajută organismul să facă faţă stresului, reduce stările de oboseală şi extenuare, sprijină ficatul în adaptarea la efectele nocive ale factorilor dăunători şi să-şi menţină funcţia sa normală.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult