5 sfaturi ca să nu te îngraşi de Paşte

Pentru a nu cădea în capcana kilogramelor în plus câştigate rapid în timpul Sărbătorilor de Paşte sau pentru a nu te lupta cu indigestii sau crize de bilă, iată 5 trucuri care te pot ajuta să îţi păstrezi greutatea şi să ai o digestie liniştită de Paşte.
  • Publicat:
5 sfaturi ca să nu te îngraşi de Paşte

Sărbătorile Pascale sunt motiv de bucurie, de relaxare, de întâlnire cu cei dragi. Din păcate, multe dintre noi avem tendinţa să ne relaxăm şi la capitolul alimentaţie sănătoasă şi să ne răsfăţăm la mesele copioase din familie. Cu prea mult cozonac (mai ales cel cu umplutură serioasă cu nucă şi cacao), pască (cu muultă brînză dulce şi număr maxim de stafide), multe ouă roşii, friptură grea de miel, ca să nu mai aduc în discuţie figurinele pascale din ciocolată (care variază între 500 şi 1000 de calorii în funcţie de mărimea oului sau a iepuraşului nevinovat).  

Şi toate aceste excese se vor vedea în săptămâna de după Paşte când ne vom urca timide pe cântar şi vom realiza că toate cele enumerate mai sus s-au depus pe şolduri, pe talie şi, da, parcă şi obrajii sunt mai plini, iar posteriorul  a crescut în dimensiune şi nu mai încape în blugii preferaţi. Pentru a nu cădea în capcana kilogramelor în plus câştigate rapid în timpul Sărbătorilor de Paşte sau pentru a nu te lupta cu indigestii sau crize de bilă, iată 5 trucuri care te pot ajuta să îţi păstrezi greutatea  şi să ai o digestie liniştită de Paşte.

Scapă de dulciurile ispititoare!

Doar pentru că e Paştele şi se mănâncă în familie pască, ouă de ciocolată şi cozonac, nu înseamnă că trebuie să accepţi tot ce ţi se oferă. Refuză politicos sau, dacă ai primit astfel de cadouri ispititoare, scapă de ele. Oferă-le şi tu cadou, la rândul tău! Eventual spune apropiaţilor să nu îţi facă niciun cadou caloric. Dacă după ce ai gustat din cozonacul delicios al mamei, te trezeşti că îţi pune unul la pachet, refuz-o politicos. Dacă, totuşi, nu reuşeşti să o convingi şi te-ai pricopsit cu cozonac, pască şi ouă sau iepuraşi de ciocolată, fă-i cadou. Dacă nu ai cui, fă o bucurie unui om amărât de pe stradă. Sigur se va bucura. Dacă vei lăas astfel de dulciuri prin bucătărie, tot le vei mânca la un moment dat, mai devreme sau mai târziu. În concluzi, scapă de ispită!

Caută variante cu mai puţine calorii

Poţi găsi variante de ouă sau iepuraşi de ciocolată din ciocolată neagră, deci cu mai puţine calorii. Nu te arunca la produsele cu cel mai mare număr de calorii. Sau, poţi mânca un ouşor de ciocolată… cel mai mic dintre toate! Sau îţi poţi ruga mama să facă un cozonac cu mai puţină umplutură sau o pască mai dietetică ( cu mai puţin zahăr, doar brânză dulce cu stafide).

Calitate, nu cantitate

Dacă ţi-e poftă de friptura apetisantă de miel sau vrei să ciocneşti ouă roşii cu toţi membrii familiei, alege să micşorezi dramatic cantitatea. Carnea de miel se digeră greu, deci gustă doar o bucăţică. Şi fă tot posibilul să nu mânânci mai mult de 2,3 ouă în acest weekend. Chiar dacă vei vrea să ciocneşti cu toată lumea, nu trebuie să mănânci toate ouăle sparte.

Regula – doar una/unul

Dacă vei încerca să adopţi regula abstinenţei şi să renunţi la orice se află pe masa de Paşte, te vei frustra şi vei deveni morocănoasa familiei. Deci, dă-ţi voie să mânânci un ou de ciocolată, un ou înroşit, o felie de cozonac, o felie subţire de friptură de miel. Câte “o ceva” din ce pofteşti. Acum, dacă masa are douăzeci şi ceva de feluri, nu ar trebui să ai câte o porţie din fiecare…

Alternative sănătoase

Alege la masa de Paşte mâncărurile cu legume, salatele din verdeţurile proaspăt apărute, ciorbele de lobodă sau chifteluţele din urzici. Iar la desert, poţi încerca banana sau căpşuni cu topping de ciocolată neagră topită, sunt o variant mai sănătoasă decât orice cozonac, pască sau iepuraş urecheat din ciocolata cu lapte şi multe calorii.

Ai grijă să arzi caloriile

Dacă ai un program de exerciţii ( ceea ce ar fi de preferat în locul unei vieţi sedentare), ar fi bine ca în aceste zile să mai adaugi câteva exerciţii în plus pentru a arde excesul caloric. Nu vei putea merge la sală, dar poate câteva exerciţii în plus în faţa oglinzii sau cu o tură mai mult de bicicletă ori câteva plimbări alături de cei dragi în natură pot fi nişte opţiuni realiste.

Important este să te bucuri de compania celor dragi, să guşti câte puţin pentru a nu te frustra şi să faci câteva exerciţii în plus. Dacă reuşeşti aceste lucruri, indigestia şi kilogramele în plus te vor ocoli de aceste Sărbători Pascale care bat la uşă!


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Condimente care îţi vindecă stomacul
Condimente care îţi vindecă stomacul