6 alimente care te pot ajuta să faci mai mult sex

Vrei să îţi creşti performanţa în dormitor? Alimentele te pot ajuta. Specialiştii cred că unele produse pot stimula substanţele chimice şi funcţiile care îmbunătăţesc sănătatea sexuală. Iată care sunt alimentele ce pot juca rolul unui afrodisiac!
  • Publicat:

Vrei să îţi creşti performanţa în dormitor? Alimentele te pot ajuta. Specialiştii cred că unele produse pot stimula substanţele chimice şi funcţiile care îmbunătăţesc sănătatea sexuală. Iată care sunt alimentele ce pot juca rolul unui afrodisiac!

Pepenele verde: Vrei o gustare suculentă care să te ajute la creşterea fluxului sanguin ? Mănâncă pepene verde. Un studiu a relevat că doi compuşi din pepene verde – citrulină şi arginină – pot relaxa vasele de sânge şi pot îmbunătăţi fluxul de sânge, aşa cum o face şi Viagra. Cu toate astea, nu te aştepta ca pepenele verde să vindece şi disfuncţia erectilă. Chiar dacă poate îmbunătăţi fluxul sanguin global, efectele sale nu nu se resimt şi la nivelul organelor.

Ciocolata neagră. Desertul preferat te poate ajuta să schimbi lucrurile în dormitor. De ce? Conţine compuşi care declanşează anumiţi hormoni în creier. Specialiştii cred că consumul de ciocolată ajută la reducerea sentimentelor de stres la femei. În plus, ciocolata neagră este bogată în flavonoide care acţionează asemenea antioxidanţilor şi ajută la dilatarea vaselor de sânge.

Stridiile au proprietăţile unui afrodisiac puternic, iar asta se ştie încă din timpurile cele mai vechi. Din păcate, nu există dovezi ştiinţifice care să ateste că această delicateţă poate stimula dorinţa sau intensifica performanţa sexuală. Cu toate acestea, stridiile rămân una dintre cele mai bune surse de zinc, mineral esenţial pentru sănătatea reproducerii masculine şi producerea de testosteron. În plus, stridiile, ca toate fructele de mare, conţin acizi graşi omega-3, grăsimi bune pentru inimă.

Migdalele intensifică pasiunea, acţionează ca un stimulent sexual şi ajută fertilitatea. Ca şi sparanghelul, migdalele sunt bogate în substanţe nutritive şi minerale, importante pentru sănătatea şi reproducerea sexuală, cum ar fi zincul, care ajută la creşterea libidoului şi a dorinţei sexuale, seleniul şi vitamina E. „Nu înţelegem cu adevărat mecanismele din spatele ei, dar ştim că funcţionează”, spune Dr. Berman.

Alcoolul. O băutură sau două vă poate ajuta să vă relaxaţi şi să scăpaţi de inhibiţii. Cercetările arată, de asemenea, că alcoolul poate stimula producerea de oxid nitric, un dilatator puternic al vaselor de sânge. Desigur, prea mult alcool vă poate împiedica să daţi frâu pasiunii. De aceea, ar trebui să limitaţi cantitatea pe care o consumaţi.

Avocado. Aztecii asemănau fructul de avocado cu un testicul, iar asta datorită formei lui. Motivul ştiinţific pentru care avocado poate fi însă inclus în regimul de viaţă şi pe post de afrodisiac este însă altul. Bogat în grăsimi nesaturate şi cu conţinut scăzut de grăsimi saturate, acest aliment este benefic pentru inimă şi artere. Şi ştim cu toţii că o inimă puternică te pot ajuta să obţii trăirile pe care le doreşti, mai ales în dormitor. În fapt, bărbaţii cu boli cardiace sunt de două ori mai susceptibili de a suferi de disfuncţie erectilă. 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”