Micul dejun şi masa de prânz ar trebui să fie cele mai consistente mese din zi, însă majoritatea oamenilor nu respectă acest lucru din cauza programului încărcat de la locul de muncă, lipsei de timp, chef sau pur şi simplu din lipsă de interes faţă de propriul corp.
Mulţi preferă să mănânce seara mai mult decât au mâncat pe tot parcursul zilei, eventual cât mai târziu, astfel încât să se culce sătui, spun ei.
Cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de sfaturile nutriţioniştilor dacă vrem să avem o sănătate de invidiat şi energie în timpul zilei.
Pentru asta, ei ne recomandă să evităm următoarele 6 greşeli în privinţa mesei de seară:
1. Nu face din cină o masă copioasă
Gândeşte-te la distribuţia caloriilor. De ce ai avea nevoie o avalanşă de calorii tocmai seara, când nu depui aproape deloc efort? Cea mai mare nevoie de calorii o avem dimineaţa, pentru a face faţă senzaţiei de foame pe parcursul zilei şi pentru a avea energie să ducem la bun sfârşit lucrurile începute. Recomandările de seară în privinţa caloriilor sunt: 450-625 calorii, bazată pe un regim alimentar de 1.800 de calorii la femei şi 2.000-2.500 de calorii la bărbaţi.
2. Nu consuma mâncarea pe farfurii mari
Acest lucru nu face decât să încurajeze supraalimentarea şi depunerea kilogramelor. Încearcă să porţi discuţii interesante cu familia în timp ce serveşti masa, pentru că astfel va fi distrasă atenţia iar farfuria nu va fi din nou încărcată cu o porţie de mâncare.
3. Nu înfuleca mâncarea în faţa televizorului
Multe persoane obişnuiesc să îşi ia castronelul cu mâncare şi să se trânteacă pe canapeaua din living pentru a se uita în acelaşi timp la televizor sau pentru a naviga pe internet. Nutriţioniştii ne avertizează însă că această formă de a lua masa de seară este una extrem de periculoasă pentru că suntem tentaţi să pierdem şirul înghiţiturilor şi să mâncăm întrerupt, lungind astfel ora cinei şi îngreunând digestia.
4. Nu ţine sarea la îndemână
E dovedit ştiinţific: sarea este unul dintre principalii factori de risc în apariţia hipertensiunii arteriale, ucigaşul silenţios care afectează unul din trei adulţi. Aşadar, evită cu orice preţ să foloseşti multă sare în mâncare, optând în schimb pentru alte condimente mai sănătoase precum piperul negru proaspăt măcinat sau ierburile aromatice cum este cimbrul, oregano, rozmarinul etc.
5. Răreşte mersul la fast-food
Dacă eşti tot timpul în criză de timp iar fast-food-ul e chiar în drumul tău spre casă ori birou, nu face greşeala să te opreşti şi să te îndopi cu fel şi fel de bombe calorice. Nu faci decât să îţi intoxici organismul cu cantităţi uriaşe de sare, grăsimi şi zahăr, care nu doar că te vor îngrăşa, ci vor avea efecte negative şi asupra sănătăţii per total. Dacă totuşi ţi-e poftă uneori să guşti din fructul interzis, nu face mai mult de o vizită pe săptămână la „magazinul de kilograme” .
6. Nu mânca dulciuri imediat după cină
Nu puţini sunt cei care preferă ca după o masă copioasă să îşi încheie ritualul de seară cu o mega prăjitură cu multă ciocolată, frişcă şi alte minunăţii. Nimic mai greşit, ne atenţionează experţii: dulcele după masa de seară, chit că nu e servit de foame, ci mai degrabă de poftă, nu face decât să mai adauge o cantitate impresionantă de calorii la ceea ce tocmai am mâncat. În plus, zahărul adus în circulaţia sangvină te poate ţine cu ochii pe pereţi pentru toată noaptea.