Problemele articulare sunt inevitabile odată ce înaintăm în vârstă, spun exerţii, însă dacă alegem cu atenţie alimentele din farfurie, putem să trăim sănătos, să ne ignorăm vârsta şi să ne simţim mereu tinere.
“Unse“ cu hrana potrivită, articulaţiile se pot mişcafără încetare şi fără nici un fel de durere. Iată ce ar trebui să consumaţi mai des pentru încheieturi sănătoase:
1. Somon sălbatic
În jurul vârstei de 30 de ani, toţi dintre noi începem să avem probleme articulare, pentru că ţesuturile încep să se subţieze, cartilajele se topesc încet încet, iar oasele rămân descoperite. Pentru că nu dispun de terminaţii nervoase, cartilajele nu ne transmit nici un semnal atunci când încep să se erodeze. Din păcate, procesul este ireversibil, iar atunci când deja este târziu, apare infalamţia şi începem să simţim dureri.
Somonul este însă una dintre cele mai bogate surse de compuşi antiinflamatori: acizii graşi Omega 3. Alegeţi somonul sălbatic dacă aveţi această posibilitate, pentru că cel din crescătorii conţine mai puţini acizi Omega 3, iar uneori chiar deloc. De asemenea, somonul conţine şi vitamina D, esenţială pentru sănătatea oaselor şi a încheieturilor.
2. Migdale
Acestea reprezintă una dintre cele mai importante surse de vitamina E care protejează membranele articulare de deteriorare. Dacă nu vă plac migdalele, cu siguranţă nu puteţi refuza seminţele de floarea soarelui – preferatele românului, sau arahidele.
3. Papaya
Acesta nu este un fruct foarte popular la noi în ţară, însă în marile supermarketuri şi hipermarketuri poate fi găsit. Este bogat în vitamina C despre care specialiştii susţin că este importantă în prevenirea bolilor reumatice. Acest antioxidant pătrunde în celule şi protejează ADN-ul de atacul radicalilor liberi. Potrivit unui studiu datând din 2004, persoanele care au carenţă de vitamina C sunt expuse unui risc mai mare de artrită. Papaya are de aproape două ori mau multă vitamina C decât portocalele, plus o doză generoasă de beta caroten, alt antioxidant ce protejează articulaţiile.
4. Mere
Colagenul , această substanţă ce menţine fermitatea pielii, este componenta principală a cartilajelor, preluând şocurile de la nivelul articulaţiilor. Astfel, putem face sport şi pune presiune asupra muşchilor. Atunci când colagenul începe să se piardă, terenul este pregătit pentru instalarea osteoartritei. Un măr pe zi, însă, ţine boala articulară la distanţă, spun experţii, pentru că este bogat în coercitină, un antioxidant important în formarea de colagen.
5. Fasole neagră
Aminoacizii sunt elemente cheie în formarea cartilajului şi a oricărui alt ţesut din organismul uman. Corpul nostru produce, în mod normal, aminoacizi, însă trebuie să îi mai obţinem şi din alte surse, cum ar fi alimentele. Fasolea, sub toate formele ei, albă, roşie, pestriţă şi mai ales neagră reprezintă o sursă iportantă de proteine, care favorizează formarea aminoacizilor. Fasolea neagră, în plus, are un efect antiinflamator.
6. Nap
Atunci când capetele oaselor sunt fragile şi tocite, articulaţiile suferă şi ele. Iată momentul în care ar trebui să interveniţi cu o doză serioasă de calciu şi minerale. Cei mai mulţi dintre noi cred că lactatele ar fi cea mai importantă sursă de calciu, însă aceasta este o eroare. Napul, plantă din familia cruciferelor, are pe lângă o cantitate foarte mare de calciu, şi foarte multe minerale. În plus, mai conţine vitaminele A, C şi K, protectoare ale articulaţiilor.
7. Brocoli
Vărul napului conţine sulforafan, o substanţă ce revigorează organismul, ajutându-l să lupte eficient împotriva radicalilor liberi. Sistemul imunitar îşi pierde din puteri odată cu vârsta, ceea ce înseamnă că suntem mai expuşi bolilor, inclusiv celor articulare precum osteoartrita. Brocoli conţine însă un adevărat alfabet de vitamine care ne ajută să ne păstrăm încheieturile în formă maximă: A, B, C, E, K, calciu şi proteine.
8. Ghimbir
După ce sute de ani asiaticii l-au folosit pentru a calma durerile articulare şi inflamaţia, studii recente i-au confirmat puterile. Ghimbirul conţine gingerol, o substanţă ce-i conferă aroma picantă şi care acţionează în organism la fel ca şi antiinflamatoarele nesteroidiene. Planta nu este la fel de eficientă în calmarea durerii precum pastilele obişnuite, însă nici nu are efectele adverse ale acestora.