Alimente-minune pentru organism

Ia să vă pun pe gânduri cu o întrebare: mâncaţi mai mult cu inima, mai exact după dorinţele hoaţelor papile gustative, sau mai mult cu capul, adică în funcţie de cât de bine sau rău ştiţi sigur (din studii) că vă fac anumite alimente? Evident, răspunsul ideal este varianta b). Iar dacă bifaţi şi toată lista din articolul următor sunteţi chiar de lauda laudelor.
  • Publicat:
Alimente-minune pentru organism

Ia să vă pun pe gânduri cu o întrebare: mâncaţi mai mult cu inima, mai exact după dorinţele hoaţelor papile gustative, sau mai mult cu capul, adică în funcţie de cât de bine sau rău ştiţi sigur (din studii) că vă fac anumite alimente? Evident, răspunsul ideal este varianta b). Iar dacă bifaţi şi toată lista din articolul următor sunteţi chiar de lauda laudelor.

Poate că ar fi cinstit să răspund şi eu la întrebarea de mai sus şi cea mai sinceră mărturisire ar fi că până de curând mâncam numai cu inima, doar că de o vreme am început să mă gândesc şi ce anume i-ar face bine organismului meu, nu doar gustului, care oricum a fost tare răsfăţat. Aşa că am ajuns să mă documentez temeinic pe teme alimentare şi să descopăr beneficiile medicale cu care ne pot binecuvânta unele super-alimente, desigur, dacă le lăsăm.

Quinoa – a intrat în viaţa şi în castronelul meu târziu, adică acum câteva luni, dar n-o mai las să plece. Vine de pe vremea incaşilor, care o numeau aurul lor, seamănă la gust puţin cu orezul, în lumea ştiinţei este verişoară îndepărtată cu spanacul şi este plină de proteine. Bonus – are toţi aminoacizii esenţiali. Conţine de 2 ori mai multe fibre decât celelalte cereale – ea este considerată o pseudocereală.

Ţine de foame mult timp, scade colesterolul şi reglează nivelul de zahăr din sânge. Este bogată în fier şi în lisină (lisina este esenţială pentru creşterea şi repararea ţesuturilor). Are foarte mult magneziu, care relaxează vasele sangvine, deci alungă migrenele, scade riscul de diabet de tip 2, detoxifiază, dă energie şi ne ţine oasele şi dinţii sănătoşi. Şi nu putem uita cantitatea mare de riboflavină – vitamina B2 – din quinoa – care ajută creierul şi ajută la producerea noilor celule.

Avocado – n-a fost dragoste la prima înghiţitură, ba chiar din contră. Însă dintr-un motiv necunoscut i-am tot dat şanse şi bine am făcut. Acum nu prea gust salată în care să nu îl strecor. I s-a dus vestea că protejează de cancerul de prostată, de cancerul oral (tot mai răspândit din cauza HPV-ului) şi de cancerul de sân.

Acest fruct – pentru că probabil ştiţi că este un fruct, deşi după gust i-ai spune legumă – ne poate aduce o sumedenie de beneficii medicale dacă îl primim în farfuriile noastre. Ajută la sănătatea ochilor pentru că are mai multă luteină decât orice alt fruct, iar această luteină ne protejează de cataractă şi de degenerare maculară. Ne scade colesterolul – într-un studiu făcut pe 45 de voluntari s-a observat o scădere a lui cu 17%, în medie, după ce oamenii au consumat avocado o săptămână. Ne protejează inima, previne infarctul, este o sursă inepuizabilă de vitamina E şi de alţi antioxidanţi celebri pentru că ţin cancerul departe.

Nucile (şi tot neamul lor) – acum îmi amintesc că în copilărie nici nu le-am dat şansa să mă impresioneze cu gustul lor special, le înecam mereu în zahăr ars, ca sa obţin o caramea de tigaie cu nuci prin ea. Acum, la maturitate, nu trece zi în care să nu cântăresc un pumn de nuci (migdale, caju, alune de pădure) şi să nu-l savurez. Are de câştigat inima, are de câştigat creierul, are de câştigat silueta (dacă nu depăşim cantitatea care ne încape într-un pumn, aceasta este cea mai sănătoasă gustare la care ne putem gândi într-o dietă). Studiile arată că scad riscul de cancer de sân şi de cancer de prostată. În plus, îmbunătăţesc calitatea spermei, aviz celor care se visează tătici.

Usturoi – cel care, vă spun sincer, miroase a sănătate. Este lăudat din cele mai vechi timpuri pentru puterea de a revigora şi întări sistemul imunitar. Se luptă cu bacteriile, cu ciupercile, cu virusurile. Usturoiului i s-a dus faima că joacă un rol esenţial în prevenirea cancerului – cel de prostată, de sân şi de colon.

Studii făcute în China arată că protejează şi de cancerul de stomac. Are un excelent efect antiinflamator şi este nemaipomenit pentru detoxifiere (eliminând toxinele reduce astfel considerabil cauzele celor mai de temut boli). Şi nu sunt doar vorbe din bătrâni că ajută la dureri de dinţi, la dureri de urechi şi pune rapid răceala pe fugă.

Sfecla roşie – obişnuiam să o consum numai ca salată, după ce se perpelea bine în cuptor, dar acum aflu că cele mai mari avantaje pentru sănătate vin din sfecla crudă. O puteţi strecura în sucuri naturale lângă morcovi şi mere dacă vă temeţi că nu o să vă împăcaţi cu gustul. Romanii au folosit-o pe timpurile lor pentru febră, constipaţie, răni şi afecţiuni ale pielii.

Dar acum noi ştim că este cea mai bună prietenă a ficatului, ne apără de maladii cardiovasculare, creşte imunitatea, dar şi buna dispoziţie, prin serotonină. Şi este un duşman al cancerului, în special al celui de colon. Iar dacă faceţi sport ar trebui să o transformaţi în cea mai bună prietenă şi să o consumaţi înainte de antrenament – vă dă o energie senzaţională.
 
Broccoli – sau conopida verde, cum îmi place mie să îi spun. El este cel care ne protejează sistemul nervos şi ne asigură o funcţionare optimă a creierului – graţie bogăţiei de potasiu. Magneziul din broccoli ne reglează presiunea sangvină.

Este bogat tare în vitamina C, un antioxidant pe care îl vrem mereu în alimentaţia noastră. Suntem protejate de osteoporoză pentru că are mult calciu şi multă vitamina K. Este şi el un mare aliat al sistemului imunitar, un renumit luptător cu cancerul, un amic de încredere în lupta cu bolile de inimă şi un ajutor pentru o vedere sănătoasă.

Citeşte şi: Afinele nu sunt fructe. Sunt minuni!

3 alimente pentru o detoxifiere rapidă

Esenţele preţioase vin din natură. Nu le ocoli!

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult