Indigestia, cunoscută sub denumirea medicală de dispepsie, este o patologie des întâlnită la omul modern. Cauzele sunt diverse, dar, predominant, indigestiile sunt determinate de combinaţiile incorecte ale alimentelor, de activitatea insuficientă a enzimelor biliare, de tulburările florei microbiene, sau de alte afecţiuni care au ca şi consecinţă o prelucrare incompletă a alimentelor la nivelul intestinului subţire.
Simptomele indigestiei sunt diverse, dar printre acestea se numără tranzitul întârziat, scaunele apoase, arsurile, greţuri sau vărsăturile, senzaţia de balonare, gustul, iar uneori febra.
În cele mai multe cazuri, simptomele apar la 2-3 ore după o masă copioasă, cu alimente greu de digerat (ouă, maioneză, carne grasă, mezeluri, vânat, preparate picante) sau în timpul nopţii.
În cazul în care apar simptome sugestive de indigestie, este important să consumăm, în opinia nutriţionistului Florin Ioan Bălănică, anumite alimente şi să respectăm unele reguli pentru a ameliora simptomatologia. Iată ce spune specialistul pentru CSID!
-
Îi îndrum pe pacienţi să aibă un stil de viaţă sănătos, un regim echilibrat de mese, 3 mese principale şi 2 gustări, dar să acorde atenţie şi combinaţiilor alimentare.
-
Recomand consumul de măr copt (care contine pectină şi ajută la ameliorarea simptomelor diareice), orez, pâine prăjită şi iaurt degresat. Aceste alimente conţin minerale şi vitamine, carbohidraţi uşor de absorbit, care asigură organismului energia de care are nevoie în această perioadă. Totodată, pot contribui la normalizarea peristaltismului intestinal.
-
Printre alimentele cu efect favorabil în această situaţie se numără cartofii copţi în coajă şi morcovii fierţi, care conţin amidon, cu rol în normalizarea scaunelor diareice.
-
Recomand pacienţilor care se confruntă cu această problemă să consume produse alimentare care au un conţinut ridicat de sodiu, cum ar fi supe sau ciorbe, cu puţine grăsimi, precum supe cu sparanghel, sfeclă, morcov, dovlecei, ciuperci şi ţelină. Sarea vă ajută să reţineţi apa şi impiedică deshidratarea.
-
E de preferat să includeţi în alimentaţie suficiente proteine. Puteţi beneficia de acestea prin consumul de carne de vită, de porc, pui, curcan, ouă fierte tari şi tofu. Acestea aduc un plus de energie şi combat starea de oboseală.
-
Este bine ca în această perioadă să nu se folosească zahăr sau condimente.
-
Este indicat să se evite produsele din cereale integrale, care sunt bogate în fibre. Fibrele au rol laxativ natural.
„În caz de indigestie, este important să evităm alimentele care ne cauzează un disconfort, să evităm consumul simultan de alimente calde şi reci, să mestecăm bine, să evităm suprasaturarea, să consumăm fructe şi legume fierte, nu crude, deoarece unele fructe şi legume crude pot agrava diareea”, precizează nutriţionistul Florin Ioan Bălănică.