Apa de cocos este una dintre acele băuturi de care te loveşti peste tot printre rafurile magazinelor, dar mai ales pe care cel ami probabil prietenii încearcă să te convingă să-i dai o şansă. Ştim cât este de important să ne menţinem organismul hidratat, iar apa de cocos este excelentă în acest sens. Potrivit oamenilor de ştiinţă, există câteva motive pentru care trebuie să bei apă de cocos dacă-ţi doreşti să te hidratezi şi totul este strâns legat de conţinutul de potasiu.
Corpul are nevoie de electroliţi precum potasiu, pentru reglarea pulsului, dar şi pentru îndepărtarea resturilor din celule pentru o bună funcţionare. În plus, organismul uman are nevoie de acest nutrient mineral: aproximativ 3,510mg de potaiu pe zi pentru un adult tânăr, arată un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Din păcate, acesta este unul dintre elementele pe care multe persoane le consumă în cantităţi insuficiente, mai ales că electroliţii ajută la accelerarea hidratării în corp.
Apa de cocos este bogată în potasiu şi, potrivit datelor US Department of Agriculture’s National Nutrient Database for Standard Reference, 240ml de apă de cocos conţin 600mg de potasiu. Ca o comparaţie, o banană (aliment cunoscut ca sursă esenţială de potasiu) conţine sub 500mg de potasiu. Datorită conţinutului de potasiu, multe persoane aleg să consume apa de cocos după o noapte în care au consumat alcool, deoarece are în compoziţia sa 95% apă, potrivit USDA, fiind ideală în rutina de dimineaţă.
Pe lângă faptul că hidratează intens organismul şi este ideală pentru mahmureală, apa de cocos menţine mintea concentrată, echilibrează nivelul pH-ului, stabilizează temperatura corpului şi oferă organismului nutrienţii necesari. În plus, această băutură poate fi consumată şi pe stomacul gol, deoarece are o aciditate scăzută şi nu va provoca disconfort în special dimineaţa.