Consumul de alimente pe fond emoţional – 5 semne care te dau de gol

Nu există pe lumea asta femeie care să nu fi încercat la un moment dat în viaţă o dietă, să nu fi reuşit să se ţină de ea decât în primele2 zile, iar în următoarele să cadă în mrejele înşelătoare ale foamei şi furiei, încheind apoteotic regimul-minune printr-o vizită la cel mai apropiat fast-food sau plângându-şi de milă în faţa televizorului cu o cutie mare de îngheţată.
  • Publicat:
Consumul de alimente pe fond emoţional – 5 semne care te dau de gol

Nu există pe lumea asta femeie care să nu fi încercat la un moment dat în viaţă o dietă, să nu fi reuşit să se ţină de ea decât în primele 2 zile, iar în următoarele să cadă în mrejele înşelătoare ale foamei şi furiei, încheind apoteotic regimul-minune printr-o vizită la cel mai apropiat fast-food sau plângându-şi de milă în faţa televizorului cu o cutie mare de îngheţată.

Unde se strică deci totul? De ce renunţăm aşa uşor?

Răspunsul, cel mai probabil, nu îl vei găsi într-un regim alimentar care funcţionează pentru alţii, ci mai degrabă în propriul subconştient. În cele ce urmează îţi voi dezvălui 5 semne prin care îţi poţi da seama că eşti un consumator pe fond emoţional, cu alte cuvinte o persoană care “atacă” frigiderul în situaţii de stres, nervozitate şi agitaţie.

Dacă te recunoşti în următoarele afirmaţii, orice dietă va fi foarte probabil un eşec şi o pierdere de vreme:

Mănânci chiar şi când nu ţi-e foame

Atunci când ţi-e foame, corpul îţi transmite diverse mesaje prin care te anunţă că trebuie să îi satisfaci această nevoie: borborisme ale stomacului, crampe etc. Odată mulţumită această cerinţă, stomacul, deşi plin, este atât de viclean încât ne transmite prin intermediul stimulilor din creier semnale asemănătoare cu senzaţia de foame, dar care de această dată poartă denumirea de …poftă. Pofta care nu este deloc un termen nou pentru multe dintre noi.

Din păcate, alimentele reprezintă calea cea mai rapidă, ieftină şi simplă prin care ne putem binedispune şi cu ajutorul căror ne amăgim deseori sentimentul de nesiguranţă, plictiseală ori singurătate.

Atunci când tânjim după mai mult …

Se întâmplă frecvent să priveşti imagini postate de către prieteni, pe reţelele de socializare, în care savurează din friptura sau prăjiturelele proaspăt scoase din cuptor iar tu să salivezi doar la gândul că ai putea gusta din toate bunătăţurile? Sau poate simţi nevoia să uiţi şirul paharelor de dragul prietenilor care pare că se simt atât de bine exagerând cu cocteilurile? Tot în creier găsim răspunsul. Acest motoraş care ne ţine în viaţă ne păcăleşte deseori că magia, fericirea şi satisfacţia se află în ceea ce mâncăm, lucru complet greşit.

Tu şi corpul tău nu sunteţi cei mai buni prieteni

Majoritatea consumatorilor compulsivi se supraalimentează şi astfel se creează false semnale transmise de corp, ajungând ca într-un final să ne dăm seama că facem ceva nepotrivit la o simplă privire în oglindă. Slăbiciunea şi nepăsarea, două emoţii specifice în cazul mâncatului emoţional, te pot aduce în situaţia de a-ţi pierde încrederea în forţele proprii, aspect care se reflectă în toate planurile vieţii, pornind de la relaţiile amoroase şi până la cele de la locul de muncă.

Ascunzi mâncarea de ceilalţi astfel încât să nu ştie ce şi cât mănânci

O ciocolată într-un sertar, nişte covrigei ascunşi printre vraful de documente de pe birou şi o prăjitură amplasată strategic în spatele unei pungi cu verdeţuri în frigider…sună cunoscut? Vrem să dăm aparenţa unui regim alimentar sănătos, însă în realitate ne capitonăm casa cu tot felul de gustări hipercalorice. Acest comportament nu doar că nu este normal şi sănătos, dar poate chiar să ne afecteze psihicul: ţinând departe de ochii curioşilor ceea ce băgăm în gură ne vom autosugestiona că ceva nu este în regulă cu noi şi ne gândim că dacă cei din jur ar şti cu adevărat ce mâncăm, ne-ar considera nişte ciudate care nu se pot sătura, iar asta nu poate decât să ne scadă şi mai mult stima de sine.

Mănânc şi plâng. Mănânc!

Te afli în faţa unei felii imense de tort cu ciocolată. De fiecare dată când iei o înghiţitură, îţi spui: nu ar trebui să fac asta, nu ar trebui să fac asta….Încetează! O faci şi cu asta basta. Lucrurile pot fi remediate dacă faci o oră de alergare pe bandă, însă efectul psihologic este unul care cu greu poate fi remediat. De fiecare dată când te cerţi îţi răpeşti din plăcerea de a mânca şi te poţi trezi cu fel şi fel de pofte la nici 10 minute după ultima îmbucătură.

Acum, că te-am deprimat suficient, trebuie să îţi spun şi veştile bune: există o soluţie, pe cât de simplă, pe atât de eficientă, prin care poţi scăpa de corvoada mâncatului necontrolat. Aceasta constă în… a-ţi umple timpul cu diverse activităţi.
Data viitoare când tânjeşti după un chips, schimbă-ţi planurile şi fă-ţi un masaj de relaxare sau, şi mai bine, dă drumul la muzică şi dansează cât te ţin picioarele.


În plus, o femeie care ştie să diversifice, să se distreze şi să destindă atmosfera va lumina orice încăpere şi va fura privirile tuturor. Nu e de neglijat nici aspectul relaţiilor care, prin mici schimbări în comportamentul alimentar, pot deveni adevărate poveşti de iubire. În fapt, dragostea este cea mai importantă necesitate a fiinţei umane şi este păcat să umplem un gol de singurătate cu mâncare, nu-i aşa?

E vremea să scapi de lanţurile în care te înfăşoară propria conştiinţă!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult