După săptămâni de diete şi restricţii alimentare, îţi faci curajul să te urci pe cântar doar ca să descoperi că nu s-a schimbat mai nimic?
Capcana oricărui regim de slăbit o reprezintă bine-cunoscutul „efect yo-yo” care se produce atunci când kilogramele pierdute cu rapiditate se depun la loc imediat după ce dieta a încetat.
Acest lucru este provocat în primul rând de carentele nutriţionale pe care organismul încearcă să le compenseze în urma curei de slăbire, dar şi de faptul că nu toate dietele se potrivesc cu modurile diferite în care fiecare metabolism funcţionează.
Totuşi, vestea bună este că există câteva reguli de aur care te pot ajuta în menţinerea unui regim alimentar eficient, prin care poţi evita înfometarea sau apariţia efectului yo-yo. Aceste reguli se bazează pe asigurarea unui echilibru nutriţional, în condiţiile unui aport caloric redus, dar şi întreţinerea sănătăţii.
Aceasta este prima regulă pe care nutriţioniştii o impun atunci când vorbim de diete. Din dorinţa de a pierde cât mai mult în greutate, multe persoane sunt tentate să renunţe la mesele importante, însă aceasta este o mare greşeală. Deşi mănâncă mai puţin, pofta de mâncare va creşte, astfel că sunt mai predispuşi să facă alegeri alimentare mai nesănătoase şi mai bogate în calorii. Este bine ştiut şi că senzaţia de foame poate fi un semnal că organismului îi lipsesc anumiţi nutrienţi, iar privarea de aceşti nutrienţi poate produce dereglări metabolice. Mai mult decât atât, mesele neregulate pot determina şi ele perturbări ale metabolismului.
Activităţile fizice sunt un adevărat aliat al regimurilor de slăbit! Indiferent că este vorba de jogging, fitness, plimbări cu bicicleta sau în parc, acestea aduc beneficii multiple corpului: stimulează transformarea grăsimilor în energie, grăbesc arderile calorice, ajută la eliminarea toxinelor şi tonifiază musculatura.
Scrie o listă cu mesele pentru următoarea săptămână, astfel îţi va fi mai uşor să eviţi excesele sau abaterile de la dieta zilnică şi vei cumpăra doar strictul necesar, fără să cazi în capcana poftelor de moment ce determină apariţia kilogramelor în plus.
Chiar dacă ritmul agitat de zi cu zi îţi impune să mănânci uneori în grabă, încearcă cel puţin o dată pe zi să iei masa în linişte şi fără repezeală. Senzaţia de saţietate apare de obicei la aproape 20 de minute după ce începi să mănânci, astfel că dacă vei mânca încet şi în linişte, vei consuma o cantitate mai mică de mâncare.
Alimentele bogate în aceste substanţe nutritive constituie cea mai bună sursă de energie naturală pentru organism. Asigurând în mod constant o concentraţie optimă de glucoză şi proteine, vei menţine sub control secreţia de insulină, ceea ce împiedică formarea depozitelor de grăsime. Cele mai sănătoase surse de proteine sunt: somonul, iaurtul, migdalele, nucile şi brânza de vaci, iar glucidele complexe pot fi consumate din: cerealele integrale, cartofi, orez, pastele făinoase, lactate.
Nutriţioniştii recomandă respectarea orelor fixe de masă, întrucât acestea ajută la crearea şi funcţionarea corectă a reflexelor stimulatoare ale secreţiilor gastrice. Astfel, respectând un orar al meselor, atât digestia cât şi metabolismul vor funcţiona la parametri optimi asigurând asimilarea corectă a nutrienţilor şi stimularea arderilor calorice.
Asigurarea eficienţei unei diete, dar şi menţinerea sănătăţii au o singură combinaţie de bază: echilibrul unei alimentaţii variate şi evitarea gustărilor nesănătoase provocate de poftele culinare excesive! Pentru a face faţă mai uşor acestor tentaţii, sunt recomandate suplimentele pe bază de inulină, o fibră solubilă care conferă senzatia de saţietate, fără a creşte nivelul de zahăr din sânge sau a mări numărul de calorii.