Dieta Dukan: tot ce trebuie să ştii despre acest regim!

Dieta Dukan, bazată în special pe consumul de proteine naturale, este astăzi cunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente şi uşoare metode de a combate obezitatea în întreaga lume.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dieta Dukan: tot ce trebuie să ştii despre acest regim!

Dieta Dukan a luat naştere în urma experienţei de peste 40 de ani a creatorului său, Dr. Pierre Dukan.

După numeroase documentări şi pacienţi pe care i-a ajutat, acesta a reuşit să dezvolte un plan de slăbire structurat pe patru faze, două pentru scăderea în greutate şi două pentru menţinerea rezultatului obţinut, permiţând în dieta sa o listă de 100 de alimente din care poţi să mănânci cât de mult vrei.

Această metodă de slăbire, bazată în special pe consumul de proteine naturale, cu avantajele şi dezavantajele sale, este astăzi mediatizată ca fiind una dintre cele mai eficiente şi uşoare metode de a combate obezitatea în întreaga lume, dar în acelaşi timp este foarte controversată deoarece e considerată de mulţi specialişti ca fiind periculoasă pentru sănătate.

Cele patru faze ale dietei Dukan:

Aşa cum ai aflat deja, planul Dukan oferă o abordare structurată, riguroasă şi eficientă, care promite rezultate reale în ceea ce priveşte slăbirea şi este structurat în patru faze, după cum urmează:

Faza de atack: conţine 72 de alimente bogate în proteine naturale şi are scopul de a te motiva şi de a îţi da „boom-ul” necesar pierderii în greutate. Aceasta durează 2-5 zile, variind în funcţie de kilogramele pe care vrei să le pierzi:

Aproximativ 5 kilograme – 1 -5 zile

Aproximativ 10 kilograme – 3 -5 zile

Aproximativ 20 de kilograme – aproximativ 7 zile

În dieta Dukan, sunt permise 68 de proteine animale, în cantităţi nelimitate. Faza de Atac va grăbi procesul de slăbire şi te va ajuta să elimini excesul de apă din organism.

În timpul acestei faze, se recomandă puternic şi mişcarea fizică, în special dimineaţa. Chiar dacă nu eşti o persoană sportivă, mersul pe jos este o activitate pe care oricine poate să o facă. Are numeroase beneficii şi este complet gratuit!

Faza de croazieră: este cea care te va duce, treptat, la greutatea ideală. În mod normal, vei slăbi aproximativ 1 kilogram pe săptămână. În timpul acestei faze se vor alterna zilele de proteine naturale (PN) cu zilele de proteine şi legume (LP), introducându-se astfel cele 28 de legume recomandate.

În plus faţă de cele 68 de proteine permise în Faza de atac, în această parte a dietei vei adăuga încă 32 de legume. Pe lista celor 100 de alimente permise vei găsi alimente care să îţi ofere toate vitaminele, mineralele şi fibrele necesare unui organism sănătos. Mişcarea nu trebuie neglijată nici în această etapă. De fapt, 30 de minute de sport în fiecare zi sunt obligatorii!

Faza de consolidare: vei învăţa aici să îţi reeduci corpul şi să eviţi efectul „yo-yo”, adică reacumularea kilogramelor pierdute. Odată ajunsă în această fază, vei reintroduce, treptat, alimentele cu mai multe calorii şi mestele „recompensă”. Deşi vei reveni aproximativ la dieta ta obişnuită, va trebui ca o zi din săptămână (joi) să o dedici alimentaţiei PN (proteine naturale), ca să eviţi astfel reacumularea kilogramelor de care ai scăpat.

Consolidarea se face prin consumul a 100 de alimente permise (proteine şi legume) la care vei adăuga de acum o porţie de carne de miel sau file de porc o dată pe săptămână. În acest stadiu nu vei mai avea restricţii în ceea ce priveşte tipul de carne pe care o consumi, însemnând că nu vei putea să consumi şi soiuri tradiţionale, cu o cantitate mai mare de grăsimi.

Faza de stabilizare este una dintre cele mai importante părţi ale oricărei diete, dar care, din păcate, este neglijată de cele mai multe ori. Aceasta este partea care te împiedică să ajungi de unde ai plecat odată întoarsă la stilul normal de viaţă, care te ţine departe de efectul yo-yo şi care te va ajuta să îţi păstrezi noua siluetă tot restul vieţii.

Aşadar, în faza de stabilizare, ai voie să mănânci cum doreşti, dar trebuie să continui să respecţi aceste 3 reguli simple pentru tot restul vieţii:

  • JOIA PN – ziua de joi din fiecare săptămână va fi dedicată strict alimentelor care conţin proteine naturale
  • 20 de minute de mers pe jos sunt obligatorii în fiecare zi. În plus, nu mai ai voie să foloseşti scările şi liftul vreodată!
  • Va trebui să consumi 3 linguri de tărâţe de ovăz în fiecare zi

Cum începi Dieta Dukan

Descoperă paşii esenţiali în începerea planului de slăbire Dukan

1.      Calculează-ţi greutatea ideală aici. Acest lucru te va ajuta să stabileşti scopul dietei şi, astfel, să îţi personalizezi dieta.

2.      Decide care sunt motivele pentru care vrei să slăbeşti. Tu trebuie să fi cea care hotărăşte acest lucru. Ia o bucată de hârtie şi scrie pe ea sursele de motivaţie care te vor ajuta să îţi atingi scopul.

3.      Consultă un medic, care îţi va spune dacă este în regulă să începi un astfel de regim şi fă-ţi toate analizele necesare (presiune sanguină, testul de stres, etc).

4.      Vorbeşte cu familia şi cu prietenii tăi şi explică-le de ce este important pentru tine să urmezi această dietă. Roagă-i să te susţină. Ei vor fi principalii tăi aliaţi.

5.      Stabileşte o zi în care să începi. Luni, de exemplu! Aceasta este elementul care te va „seta” pe drumul slăbirii şi al schimbării.

6.      Înlătură toate tentaţiile din bucătărie şi aprovizionează-te doar cu produse permise în dietă. Sfat: du-te la cumpărături întotdeauna cu stomacul plin, ca să nu fii tentată să îţi cumperi alimente care nu sunt permise.

Alimente permise în Dieta Dukan

68 de proteine pure: începând cu faza de atac

Exemple:

Carnea roşie slabă

Muşchi de vită, fille mignon, şuncă slabă, muşchi de porc, bacon slab, carne de viţel, soia

Carne de pasăre

Ficat de pui, carne de curcan, cârnăciori de pui, strut sau raţă.

Peşte

Cod, pisică de mare, hering, macrou, somon, sardine, păstrăv, rechin.

Crustacee

Scoici, crab, raci, homari, midii, caracatiţă, creveţi, stridii

Proteine vegetale

Burgeri vegetali, tofu şi alimente din soia

Produse lactate (toate fără grăsimi!)

Brânză de vaci, lapte, iaurt natural, iaurt grecesc, smântână

Ouă

De găină, de prepeliţă sau de raţă

32 de legume: începând cu faza de croazieră

Exemple:

Anghinare, fasole, sparanghel, varză de Bruxelles, sfeclă, broccoli, morcovi, conopidă, ţelină, castravete, vinete, andive, păstăi, kale, salată vede, rucola, ridichi, ciuperci, ceapă, praz, ceapă verde, rubarbă, roşii, dovlecel.

Alte alimente permise în Dieta Dukan:

Shirataki – o rădăcină originară din Asia, este extrem de săţioasă, bogată în fibre şi nu conţine calorii. Stimulează tranzitul intestinal şi o poţi consuma în cantităţi nelimitate.

Uleiul de măsline – îl poţi începând cu faza de croazieră. Este bogat în acizi graşi esenţiali Omega-3, polifenoli şi vitamina E – toate esenţiale pentru sănătate. Cantitatea recomandată este de o linguriţă pe zi.

Goji – se pot consuma începând cu faza de atac, într-o cantitate limitată, de două linguri, dar numai în zilele de proteine naturale (NP).

Dacă te gândeşti să urmezi această dietă iată aici câteva exemple de reţete culinare specifice regimului Dukan, dar nu uita să te informezi înainte despre avantajele şi dezavantajele acestei cure de slăbire.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult