Dieta Raw, sau aşa-numita dietă a alimentelor crude, este un trend care îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai zgomotos în rândul vedetelor şi, de ce nu, în rândul celor care, pe lângă faptul că vor să slăbească, vor să aibă o sănătate de fier şi să se ţină la distanţă de boli.
Actriţa Demi Moore, celebrul Sting, Cher, Susan Sarandon şi chiar rebelul din Natural Born Killers, Woody Harrelson, sunt adepţi ai acestei diete pe cât de sănătoasă, pe atât de controversată.
Şi spunem controversată pentru că în ultima vreme au apărut tot felul de zvonuri precum că acest regim alimentar nu ar fi tocmai atât de benefic cum o laudă inventatorii şi susţinătorii.
În ce constă mai exact dieta Raw? Dieta Raw presupune consumul de alimente proaspete, nepreparate termic, cum sunt fructele, legumele, seminţele, ouăle şi lactatele, toate nepreparate termic.
Printre beneficiile promovate de dieta Raw se numără: pierderea în greutate, creşterea energiei, îmbunătăţirea aspectului pielii, îmbunătăţirea sistemului imunitar, o digestie mai bună, prevenirea bolilor de inimă şi altor tipuri de boli cronice.
Domna doctor Luminiţa Florea, nutriţionist la Centrul ProVita, ne spune care sunt beneficiile şi părţile mai puţin bune ale acestei diete:
„Consumul de alimente proaspete, crude, cum sunt legumele, fructele şi oleaginoasele, este într-adevăr ca o gură de aer pentru organism, care astfel profită la maximum de potenţialul lor vitaminic şi mineral. În schimb, celelalte grupe alimentare – laptele şi derivatele lactate, ouăle – consumate în stare crudă, neprelucrate termic, nu sunt la fel de sigure din punct de vedere al sănătăţii noastre deoarece ar putea creşte riscul de tuberculoză cu transmitere bovină/ovină pentru laptele nefiert de vacă/oaie/capră, infecţii cu Salmonella, E.coli (la consumul de ouă crude).
În plus, lipsa proteinelor consistente din dieta raw (carne, peşte) conferă un dezechilibru clar din punct de vedere al principiilor alimentare şi tendinţa va fi ca senzaţia de saţietate să fie acoperită printr-un consum mai mare de glucide şi grăsimi, de aici rezultând un risc destul de mare de creştere în greutate, nu de slăbire”.
Să vedem însă ce e adevărat şi ce e fals în privinţa acestei diete-minune:
1. Gătitul distruge toate vitaminele din alimente – în principiu, este adevărat, nutrienţii din legume se pierd foarte uşor atunci când sunt expuşi temperaturilor crescute. Vitamina C şi B fac parte din această categorie. Cu toate acestea, există şi categorii de legume pe care este mai bine să le gătim decât să le mâncăm crude, cum ar fi de exemplu roşiile sau morcovii, ai căror compuşi benefici (licopenul şi betacarotenul) au un nivel mai crescut atunci când sunt gătite pe flacără.
De asemenea, gătitul poate opri trecerea anumitor substanţe care împiedică absorbţia de minerale precum zincul, fierul, calciul sau magneziul. Un studiu realizat în 2008, publicat ulterior în The British Journal of Nutrition, arată că subiecţii, care urmau dieta raw, aveau niveluri scăzute de antioxidanţi în corp, în special licopen, cu rol deosebit de important în reglarea metabolismului şi în prevenirea cancerului.
2. Alimentele raw sunt întotdeauna proaspete, deci sănătoase – pe termen scurt, aşa ar putea părea, însă batoanele, dulciurile sau sărăţelele raw pe care le găseşti la magazine nu sunt tot timpul la fel de benefice precum ar sugera eticheta. Şi asta pentru că în multe astfel de produse se găsesc cantităţi mari de zahăr şi grăsimi, deloc prietenoase cu silueta şi sănătatea ta.
3. A fi raw înseamnă că poţi mânca oricâte dulciuri pofteşti – torturile, plăcintele, tartele, batoanele, ciocolăţelele, toate fac parte din peisajul raw şi, nu e de contestat, sunt delicioase. Cu toate astea, nu trebuie să sari calul şi să mănânci până nu te mai poţi ridica, pentru că, deşi dulciurile raw nu conţin zahăr sau îndulcitori artificiali, pot avea în compoziţie altfel de ingrediente dulci cum este mierea, care este foarte sănătoasă, de acord, dar care trebuie şi ea consumată cu măsură.
Însă nu doar mierea e problema, ci şi alunele din astfel de prăjituri raw, care sunt gustoase dar conţin o cantitate destul de mare de grăsime, sănătoasă ce-i drept, dar care în exces poate duce la îngrăşare. Reţine că doar un sfert de ceaşcă de caju, deci 25 de grame, are nu mai puţin de 240 de calorii, adică 30% din doza zilnică recomandată de grăsimi.
4. Regimul Raw ţine pe loc evoluţia umană – se presupune că oamenii sunt carnivori şi, din acest motiv, dieta crudităţilor nu ar fi deloc recomandată pentru dezvoltarea armonioasă a creierului. Însă specialiştii nu sunt de acord cu această ipoteză şi spun că generaţiile se schimbă tot timpul, evoluează, climatul se schimbă iar aceste migraţii, dacă le putem spune aşa, ale oamenilor dintr-o parte într-alta a planetei nu face decât să schimbe nevoile alimentare într-un mod foarte natural.
De exemplu, strămoşii noştri îşi luau doza de vitamina D direct de la soare, neavând nevoie de suplimente sau alimente care să le rezolve această carenţă. Dat fiind modul extraordinar în care am evoluat şi diversele obiceiuri alimentare, ar fi nepotrivit să afirmăm că cine urmează dieta raw nu face decât să involueze din punct de vedere genetic.
5. Alimentele raw nu au gust – deşi poate părea un regim restrictiv, nu trebuie să te temi că nu vei avea parte de savoare şi arome. Există numeroase condimente care dau gust mâncărurilor şi deserturilor, cum este de exemplu cimbrul sau scorţişoara, care transformă orice mâncare într-un preparat delicios.
Prin urmare, informează-te bine înainte să te ţii de această dietă pentru că vine la pachet cu o mulţime de beneficii, dar şi cu suficiente pericole. Cel mai indicat este să consulţi un medic nutriţionist care îţi poate oferi cea mai bună alternativă pentru a slăbi şi a fi sănătoasă în acelaşi timp.