Dr. Şerban Damian: “Eu nu recomand diete, ci un regim sănătos de viaţă!”

Nutriţie, Psihologie, Performanţă – sunt mesajele care te întâmpină la intrarea în SUPERFIT (www.superfit.ro), cabinetul Dr. Şerban Damian, nutriţionist sportiv şi fondator Ro Club Maraton, o asociaţie formată din oameni pasionaţi de alergare.

Despre cauzele obezităţii în continuă creştere şi noutăţile privind performanţa sportivă aflăm în interviul ce urmează.

CSÎD: Pasiunea dumneavoastră pentru alergare a dus la apariţia Ro Club Maraton, cel mai mare club al alergătorilor din România. V-aţi strâns peste 180 de oameni din toate colţurile ţării în acest club. Care este scopul acestei organizaţii?

Recomandări

Dr. Simona Tivadar: Mi se pare groaznic să mănânci fără să-ţi fie foame

Nutriţionistul Corina Zugravu: Ce se întâmplă dacă mănânci seara principala masă

Şerban Damian: Ro Club Maraton este rezultatul pasiunii mele, alergarea.

Acest club este destinat sportivilor amatori, dar şi celor de performanţă, care împărtăşesc pasiunea pentru alergare şi care vor să contribuie la promovarea acestei forme de mişcare. Anual organizăm competiţii la care poate participa oricine.

De asemenea, am organizat concursuri caritabile, aşa cum a fost evenimentul “42 pentru o şansă”.

Acest concurs are o semnificaţie aparte pentru mine. Banii obţinuţi în urma sponsorizărilor, a donaţiilor şi a tricourilor simbolice vândute în cadrul acestei competiţii au mers la Spitalul de Urgenţă “Marie Curie” din Bucureşti, unde era mare nevoie de un echipament care să salveze viaţa nou-născuţilor care sufereau de encefalopatie hipoxic-ischemică.

CSÎD: La câte maratoane aţi participat şi care este recordul personal?

Ş.D.: Am 27 de maratoane alergate până în momentul de faţă iar cel mai bun timp l-am obţinut în anul 2014 la Maratonul Roma, unde am alergat cei 42 de kilometri în 3 ore şi 20 de minute, iar la semimaraton am un record personal de 1:29:59.

Importanţa nutriţionistului sportiv

CSÎD: De ce aţi ales această specializare, nutriţie sportivă?

Ş.D.: Pentru că mă interesează în mod particular domeniul sportului.

Îmi place să fac sport şi totul a început în anul 2007, când m-am înscris în programul internaţional organizat de Comitetul Olimpic Internaţional, unde am urmat cursuri timp de doi ani, predate de către specialişti în nutriţie din cele mai mari universităţi din lume.

Astfel am obţinut această calificare, care nici măcar nu există în România.

Îmi place acest domeniu pentru că presupune o abordare diferită, un alt nivel de cunoaştere.

Este o altă ramură a nutriţiei, axată în special pe efortul fizic de mare intensitate, pe suplimentele necesare unui sportiv de performanţă, pe fiziologie sportivă.

CSÎD: Aveţi solicitări în acest sens, vin sportivii la dumneavoastră la cabinet pentru consultanţă?

Ş.D.: Din păcate, publicul nu este suficient de educat, de informat, nu sunt posibilităţi financiare, mulţi vin cu idei preconcepute, astfel încât un segment important dintre cei care îmi trec pragul cabinetului vine pentru a slăbi, nu pentru a face performanţă. Astfel de persoane ajung la mine frecvent prin recomandări, după ce au încercat nenumărate diete de pe internet, care însă nu au dat rezultate sau care au avut drept consecinţă renumitul efect yo-yo, adică slăbire rapidă şi redobândirea kilogramelor la scurt timp după reluarea alimentaţiei obişnuite. Însă am şi sportivi care vin pentru a-şi evalua capacitatea de efort, care înţeleg că au nevoie de antrenamente personalizate pentru a obţine cele mai bune rezultate.

CSÎD: Cât de important este rolul nutriţionistului sportiv în evoluţia unui atlet de performanţă?

Ş.D.: În străinătate, nutriţioniştii sportivi fac parte din echipa care ajută sportivul să ajungă la rezultatul dorit, adică performanţă. Este însă o diferenţă importantă între a fi nutriţionist pur şi simplu şi nutriţionist sportiv. În lipsa unei legislaţii bine pusă la punct, oricine se poate autointitula nutriţionist. Într-o mai mică sau mare măsură toţi avem noţiuni legate de nutriţie, mai ales că există numeroase resurse – cărţi, articole pe internet, bloguri etc. – însă nutriţionistul sportiv dispune de pregătire specifică, de aparatură specială şi, mai presus de toate, de know-how, cu ajutorul cărora îl poate ajuta pe atlet să ajungă acolo unde îşi doreşte.

Investigaţii şi echipamente speciale pentru sportivi

CSÎD: Spuneţi-ne mai multe despre aceste echipamente şi investigaţii. Ele sunt de folos doar în cazul sportivilor sau îşi pot găsi utilitatea şi în cazul oamenilor obişnuiţi?

Ş.D.: Principalul echipament este cel cu care se face testarea cardiometabolică, o analiză complexă care investighează metabolismul. Această investigaţie oferă posibilitatea de a afla o mulţime de detalii despre organismul tău, parametrii care vor sta la baza alcătuirii unui regim alimentar şi a unui program de antrenament cu adevărat personalizate, cu ajutorul cărora vei reuşi să îţi atingi obiectivele propuse.

Mai exact, testarea cardiometabolică îţi arată care este rata metabolismului în repaus, câte calorii consumi la diverse praguri de efort, care sunt proporţiile metabolizării principalilor nutrienţi în timpul efortului fizic, îţi măsoară volumele respiratorii – oxigen şi dioxid de carbon – şi îţi determină pragul unde organismul tău consumă cel mai eficient grăsime. Înainte de a face această testare, se măsoară tensiunea arterială şi se efectuează o electrocardiogramă, astfel încât să nu existe riscuri pentru sănătatea pacientului.

Dacă totul este în regulă, se trece la procedura propriu-zisă, care constă în măsurarea metabolismului în repaus, apoi testarea la efort, pe bandă de alergat sau pe bicicletă, crescând intensitatea treptat.

În timpul testării, pacientul poartă o centură specială pe torace, adică un dispozitiv care măsoară cu precizie pulsul, şi astfel se pot face raportări vizavi de momentul arderii grăsimilor. În acest stadiu, pot să-i spun clar pacientului: între pulsul X şi pulsul Y consumi grăsime, peste pulsul Z organismul funcţionează în baza stocului de carbohidraţi.

Această testare este de mare ajutor atât sportivilor cât şi oamenilor obişnuiţi, care vor să slăbească, pentru că unui pacient sedentar, eventual obez, adică având un indice de masă corporală peste 30, cu eventuale probleme articulare sau cardiace, nu îi poţi recomanda să alerge 10 kilometri când organismul lui cedează la un efort minimal. Rezultatele acestei analize îi poate arăta cu precizie cât de pregătit este organismul să facă faţă efortului şi care este limita sa fizică. În acest fel pot să-i recomand anumite exerciţii care să fie eficiente, dar care totuşi să nu îl aducă în pragul de a ceda fizic.

O altă analiză o constituie determinarea VO2max, adică volumul de oxigen maxim, un indicator important în special pentru sportivii amatori şi de performanţă. Valorile acestui indicator sunt diferite de la o persoană la alta, iar cu cât este mai mare limita cu atât capacitatea de efort este mai ridicată. Ca să vă dau un exemplu concret: un sportiv de performanţă poate să aibă valori de 60,70, poate chiar 80 de ml/kgcorp/min; un sportiv bun, dar nu neapărat de performanţă, poate să aibă valori de 50, maximum 60 ml/kgcorp/min; o persoană obişnuită, sedentară, cu o greutate excesivă atinge doar 15, maximum 20-25 ml/kgcorp/min.

Făcând această măsurătoare pot aprecia capacitatea de anduranţă şi pot face recomandări de antrenamente personalizate.

Ceea ce trebuie însă menţionat, mai ales pentru sportivi, este faptul că valorile VO2max nu cresc prin antrenamente lungi, de intensitate medie, ci prin şedinţe de antrenament intense şi scurte.

O altă noutate o constituie adipometria cu ultrasunete, o metodă non-invazivă care măsoară cu precizie compoziţia corporală în anumite zone ale corpului.

Acest analizor de compoziţie corporală locală oferă informaţii precise despre stratul de grăsime, care în exces poate avea un impact negativ asupra stării de sănătate. Informaţiile obţinute cu ajutorul acestei testări mă ajută să îmi dau seama dacă pacientul este la risc de a dezvolta diabet, accident vascular cerebral sau boli de inimă.

Recomand această investigaţie înainte de începerea oricărui program care presupune modificarea compoziţiei corporale, fie că e vorba de scădere în greutate sau dezvoltarea masei musculare.

Ea ar trebui repetată la interval de două săptămâni – o lună, pentru a observa cum se modifică structura compoziţiei corporale în raport cu regimul alimentar şi programul de antrenament recomandate.

CSÎD: Pentru că aţi amintit de grăsimea corporală, există un raport ideal între aceasta şi masa musculară?

Ş.D.: Da, există. Acesta este diferit în funcţie de sex. La bărbaţi, de exemplu, limitele normale ale grăsimii corporale sunt cele între 15 şi 18%. La femei, aceste procente sunt mai ridicate, dar normale, de 22, 25, chiar 28%, pentru că grăsimea este necesară în sarcină, în perioadele de alăptare. Cât priveşte masa musculară, aceasta trebuie să fie de cel puţin 2-3 ori mai mare decât procentul de grăsime. De exemplu, o femeie care cântăreşte, să zicem, 60 de kilograme ar trebui să aibă în jur de 15 kilograme de grăsime şi 35 de kilograme de muşchi, restul fiind reprezentat de oase, organe, sânge etc.

Despre diete celebre şi greşeli frecvente în regimul alimentar

CSÎD: Ce părere aveţi despre faimoasele diete Dukan, Atkins, Paleo? Aţi spus că mulţi pacienţi vin la dumneavoastră un un „istoric” bogat în astfel de diete.

Ş.D.: Nu contest că anumite diete funcţionează, însă sunt departe de ceea ce presupune o alimentaţie echilibrată, iar cea mai mare problemă este că greutatea nu poate fi menţinută ulterior. Cei care urmează astfel de diete nu învaţă, de fapt, să mănânce, ci învaţă pur şi simplu nişte scheme. Eu propun o abordare medicală, nu prescriu diete, ci regimuri alimentare care pot fi ţinute pe termen lung, care sunt alcătuite echilibrat, pe nişte principii nutritive, cu o diversitate mare de alimente.

Mulţi dintre pacienţi au, într-adevăr, un istoric bogat în astfel de diete restrictive când ajung la mine la cabinet, alţii vin cu idei preconcepute, cred că rolul meu este să le calculez fiecare aliment din farfurie, la numărul de calorii. Este absurd! Pe de altă parte, regimurile alimentare pentru slăbire presupun restricţie calorică, trebuie să te încadrezi într-un număr limitat de calorii, ceea ce, este adevărat, duce la scăderea în greutate.

Multe persoane fac însă greşeala de a consuma alimentele nepotrivite. De exemplu, dacă îţi satisfaci o poftă, cum ar fi un foietaj sau o ciocolată, care te “costă” minimum 400-500 de calorii, iar tu trebuie să te încadrezi în maximum 1.500 de calorii, atunci nu-ţi mai rămân prea multe opţiuni. Şi aşa apare senzaţia de foame. Pentru că alegi alimente care aduc o concentraţie energetică mare, dar care oricum nu te satură.

De asemenea, o altă mare greşeală este să te poticneşti în faza de platou, când cântarul nu vrea sub nicio formă să arate mai puţine kilograme. Cântăritul zilnic sau chiar săptămânal dăunează grav motivaţiei, pentru că poţi observa că nu se schimbă nimic şi poţi trage concluzii greşite. Ideal ar fi să ne cântărim lunar. Doar aşa putem vedea în ansamblu rezultatele muncii depuse.

CSÎD: Şi copiii sunt, din păcate, victime ale greutăţii excesive.

Ş.D.: Da, din păcate este o problemă atât la nivel mondial, dar şi în România. Adresabilitatea părinţilor este redusă, prea puţini conştientizează sau dau importanţă acestei probleme şi uneori este prea târziu. Cauza principală a obezităţii infantile este, în opinia mea, alimentaţia în exces şi lipsa completă a mişcării. Copilul nici măcar nu percepe ca mâncare acele ronţăieli mâncate în faţa televizorului. Majoritatea copiilor stau cu ochii în calculator sau la televizor şi tot timpul au tendinţa de a mânca ceva. Pe de altă parte, lipsa cronică de mişcare şi proasta dotare a şcolilor cu săli de sport corespunzătoare contribuie la excesul ponderal.

CSÎD: Cum arată regimul dumneavoastră alimentar? Ce alimente nu vă lipsesc din frigider şi care sunt acele alimente pe care, sub nicio formă, nu le consumaţi?

Ş.D.: Sunt mare fan legume, peşte şi fructe, consum pâine în cantităţi limitate (2-3 felii/zi), exclus să consum mezeluri, excepţie făcând uneori produsele tradiţionale. Parizerul şi cremvurştii ar trebui evitate sau consumate cat mai rar.

CSÎD: Care este cel mai mare obstacol în calea unei alimentaţii corecte?

Ş.D.: Cred că problema cea mai mare ţine de organizare, de stilul de viaţă foarte agitat, de stresul de la serviciu. Eşti tot timpul pe fugă, mănânci ce apuci, când apuci. Unii oameni au motivaţie, au bunăvoinţă, dar pur şi simplu nu-i ajută stilul de viaţă, job-ul pe care şi l-au ales. Cu toate că este dificil, ei înşişi trebuie să găsească o cale prin care să-şi pună ordine în viaţă, prin care să-şi reierarhizeze priorităţile, să spună: “Este mai importantă sănătatea mea, felul în care mănânc, decât jobul”.

Este dificil, mai ales în condiţiile de la noi, când trebuie să te ţii de un job, chiar dacă te solicită foarte mult, pentru a-ţi asigura existenţa, a ta şi familiei. Însă, dacă nu ai sistematic grijă de sănătatea ta, la un moment dat se va răzbuna pe tine. Şi astfel ajungi într-o poziţie profesională bună, dar te îmbolnăveşti şi nu te mai poţi bucura de tot ceea ce ai realizat. De aceea este nevoie de un echilibru pe toate planurile.

CSÎD: Din acest motiv se asigură şi consiliere psihologică la dumneavoastră la cabinet.

Ş.D.: Aşa este, psihologul este foarte util în momentul în care oamenii au nişte probleme emoţionale care-i determină să mănânce nesănătos sau în exces. Astfel de persoane suferă după anumite traume, au anumite lucruri de rezolvat în viaţa lor şi asta îi determină să nu aibă o relaţie bună cu mâncarea, să îşi consume acele probleme în mâncare. Un astfel de ajutor este foarte util în procesul de slăbire însă, din păcate, psihologul este mult subestimat iar oamenii au încă prejudecăţi.