Ghidul alimentelor organice: ce consumăm bio şi ce cumpărăm din magazin

Am tot auzit că e bine să consumăm alimente organice, dar ce facem în privinţa preţurilor? Avem lista organice bune de consumat.
  • Publicat:
Ghidul alimentelor organice: ce consumăm bio şi ce cumpărăm din magazin
Alimentele organice sunt bune nu doar pentru mediul înconjurător, ci şi pentru sănătatea noastră, dar trebuie să recunoaştem că preţul acestora este ceva mai mare faţă de restul alimentelor din comerţ, în special în privinţa ouălor şi a laptelui. Şi, probabil te întrebi dacă într-adevăr aceste alimente îşi merită banii. Ei bine, în unele cazuri, da. Asta pentru că scade expunerea la anumite chimicale şi ingrediente artificiale. Pe de altă parte, nu înseamnă neapărat că sunt mai sănătoase decât restul produselor din comerţ, dar câteva informaţii de bază te pot ajuta să faci alegeri deştepte pentru bugetul şi sănptatea familiei tale.

Ce înseamnă ”organic”?

Termenul face referire la modul în care sunt crescute alimentele, îngrijite şi procesate. Practicile folosite în acest sens sunt menite să protejeze mediul înconjurător, fără folosirea pesticidelor, a feritilizatorilor care nu sunt naturali, a radiaţiilor sau a modificărilor genetice, atât în cazul fructelor şi legumelor, cât şi în cazul animalelor. Animalele crescute organic nu sunt hrănite cu hormoni şi antibiotice.
 
Înţelegerea etichetelor. Etichetele ne pot face de multe ori să fim confuzi. De exemplu, produsele care au etichete pe care scrie că sunt 100% organice sunt acele produse certificate ca fiind organice. În cazul produselor care au etichete pe care scrie ”Organic”, doar 95% dintre ingrediente sunt organice, iar în cazul produselor pe care scrie ”Realizate cu ingrediente organice”, cel puţin 70% dintre acestea au fost certificate ca fiind organice. Bineînţeles, întâlnim şi situaţii ca ”natural” şi ”crescute la fermă”, dar care nu înseamnă prea mult.
 
Adevărul despre pesticide. Poate că vei fi surprins să aflii că, de fapt, alimentele organice nu înseamnă neapărat lipsite de pesticide. Fermierii organici nu au voie să folosească fertilizatori sintetici sau pesticide, dar le pot aplica pe cele derivate din ingrediente naturale care, la rândul lor, pot fi dăunătoare pentru sănătatea ta. 
 

Alimente organice pe care ar trebui să le consumi

Carnea de vită.  Vitelor care sunt crescute în ferme non-organice, le sunt administrate doze de hormoni precum estrogen şi testosteron, pentru a creşte mai repede. Experţii sunt de părere că aceşti hormoni pot declanşa pubertatea rapid în cazul fetelor, în timp ce alţii susţin că nu ar avea niciun efect. În urma unor cercetări, carnea de vită (organică) este mai bogată în grăsimi sănătoase precum omega-3.
 
Carnea de pasăre şi porc. Păsărilor şi porcilor crescuţi organici le sunt administrate alimente lipsite de pesticide sintetice şi fertilizatori. De asemenea, nu consumă antibiotice. În cazul în care cumperi carne normală de pasăre şi porc, elimină pielea şi grăsimea. Acolo stau ascunse pesticidele.
 
Popcorn. De-a lungul anilor, pentru pungile de popcorn pentru micounde s-a folosit un compus chimic pentru a preveni lipirea boabelor de porumb. După ce s-a demonstrat că are legătură cu apariţia anumitor tipuri de cancer. Dar chiar şi chimicalele folosite ulterior pentru înlocuirea lor, nu sunt deloc sigure pentru sănătatea noastră, aceste ingrediente artificiale cauzând probleme de respiraţie.
 
Căpşuni. Dulci şi delicate, din păcate căpşunile se strică foarte repede. Tocmai de aceea, în magazine sunt stropite cu multiple chimicale pentru a arăta bine chiar şi după o lungă perioadă de timp. În urma unei analize s-a demonstrat că majoritatea căpşunelor conţin şase tipuri de pesticide diferite, dar alte cercetări arată că aceste doze sunt sub cantitatea la care oamenii ar putea fi expuşi riscurilor. Alege să cumperi aceste alimente de la ferme sau persoane care nu folosesc pesticide.
 
Mere, piersici şi nectarine. Cu siguranţă consumi şi coaja fructelor, ceea ce înseamnă că asimilezi şi pesticidele aflate pe aceasta. Pentru a le îndepărta, ţine fructele sub jetul de apă cel puţin 30 de secunde şi freacă-le bine. La fel ca în cazul căpsunelor, ideal este să achiziţionezi aceste fructe de la fermieri locali care folosesc pesticide minime.
 
Spanac şi salată. Aceste verdeţuri sunt în mod normal pline de pesticide. Achiziţionează-le de la fermieri locali de unde ştii că sunt crescute fără chimicale sintetice. Dacă le găteşti, aceste verdeţuri pierd din cantitatea de pesticide, dar din păcate şi de nutrienţi.
 
Cartofi. Rădăcinoasele pot absorbi pesticidele şi fertilizatorii adăugaţi în sol. Atât cartofii din comerţ, cât şi cei organici conţin chimicale, dar cel mai sigur este să-i achiziţionezi direct de la fermierii locali, care nu tratează atât de des alimentele cu chimicale. Nu uita să îi speli bine!
 

Alimente pe care le poţi consuma direct din magazine

Avocado. Din fericire, datorită cojii sale, fructul cremos este protejat de prezenţa chimicalelor. Atunci când cercetătorii au analizat 48 de fructe şi legume diferite, au descoperit că avocado avea cele mai puţine pesticide. Aşadar, poate fi achiziţionat fie direct din magazin, fie de la producători locali. Dar, la fel ca în cazul celorlalte fructe şi legume, înainte de a fi tăiat, trebuie spălat bine.
 
Fructe de mare. Chiar dacă unele fructe de mare conţin eticheta pe care scrie ”organic”, de fapt, nu este deloc garantat ca fiind sigur pentru sănătatea ta sau pentru mediu. Pot fi în continuare contaminaţi, dar pentru a evita neplăcerile, achiziţionează peşte cu un nivel scăzut de mercur, un metal care poate afecta sistemul nervos. Alegeri ideale mai pot fi şi fructele de mare de mici dimensiuni precum somon, creveţi sau anşoa.
 
Sirop de arţar. Siropul de arţar este extras din păduri unde, în mod normal, nu este nevoie de tratare cu pesticide şi fertilizatori. În magazin, alege să cumperi sirolul de arţar 100%, deoarece există numeroase produse care conţin fructoză, coloranţi şi conservanţi.
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult