Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: număratul caloriilor

Număratul oilor noaptea când nu te vizitează cetăţeanul Moş Ene, deşi tu îl convoci în mod repetat, nu prea mai este la modă. Acum, doamnele şi domnişoarele aproape obsedate de slăbit şi fermoare cât mai mulate-lăudate numără caloriile consumate peste zi, dacă nu le ia somnul. Am făcut-o şi eu. Până când am realizat că mult rău îmi fac.

La carte scrie că să nu care cumva să depăşim nivelul de calorii arse cu cele mâncate, dacă ne dorim subţiere. Teoria este îmbrăţişată de majoritatea pionilor din lumea aceasta a nutriţiei – cu toate că există şi voci care contestă acum această abordare calorică a problemei.

Ei, de la această recomandare, noi am dat-o într-o extremă cu totul şi cu totul periculoasă în cazul în care suntem nişte simple cetăţence ale României, dornice de siluete mai pronunţate şi nu nişte sportivi cu alt soi de regim de viaţă sau nişte pacienţi care au nevoie de o monitorizare calorică minuţioasă.

Recomandări

Cântarul, prieten şi duşman

Dieta de 3 zile care te scapă de 5 kilograme

Dacă ne zdruncină cineva în creierii nopţii din somn şi ne întreabă câte calorii am mâncat ziua trecută, iar noi ştim, permiteţi-mi să cred ca avem o problemă. Îmi asum din startul articolului – aşa cum mi-am asumat şi pe blogul Pofticioasei, www.pofticioasa.ro, unde un text care aborda această temă a stârnit reacţii extrem de aprinse – că 78% dintre ochii care citesc aceste rânduri vor dezaproba cele spuse. C’est la vie, vorba francezului care m-a îngenuncheat cu caramelul lui sărat.

De câte calorii avem nevoie doar ca să existăm?

 Întrebaţi-le asta pe diverse adepte ale număratului caloric non-stop şi nu vor nimeri răspunsul de peste o mie, o mie două sute, dacă suntem femei. Poate au auzit că el este cel corect, dar se fac că nu ştiu asta pe motiv că nu le avantajează la inventarul zilei –  concret, le strică acele cifre de câteva sute din care se chinuie să nu iasă.

O greşeală imensă care mai devreme sau mult mai târziu se va întoarce împotriva lor. Nu vezi peste noapte urmările unui regim incredibi de sărac în calorii – şi nu mă refer aici la urmările unor haine tot mai lărgite care ne păcălesc să continuăm acest regim dur pentru organism. Nu. Vorbesc despre analize de peste luni sau chiar ani care nu ne vor da deloc motive de liniştire. Un corp care nu îşi primeşte minimul caloric nu are cum să funcţioneze la parametri normali, iar organele vor avea de suferit.

Mărturisire din seria Stana-Păţita

Am fost şi eu în barca celor cu 700-800 şi un pic de calorii pe zi. S-a întâmplat anul trecut, când, într-adevăr, m-am scuturat de 15 kilograme, 10 dintre ele după ce am început să-mi urc fiecare îmbucătură pe cântar şi să-mi interpretez în calorii fiecare firimitură.

Făceam sală într-un ritm care făcea invidios orice bărbat şi ciuguleam ca o găinuşă, încurajată fiind de exemplele unui grup de slăbit în care intrasem cu inima deschisă şi nasturele de la blugi la fel, căci nu se mai putea închide săracul. Din fericire, mintea mea s-a întors spăşită acasă şi nu am avut neşansa să aflu la nişte investigaţii medicale că mi-am făcut cel mai mare rău din lume cu cele mai puţine calorii.

Oboseala permanentă, fuga tot mai alarmantă de mâncare, prietenia la cataramă cu cântarul de bucătărie, discuţiile numai despre tabele nutritive, aplicaţiile instalate inclusiv pe telefon şi accesarea lor din orice punct de pe glob ca să înregistrez într-un program de câte calorii m-am destrăbălat la o gustare, faptul că nici nu mai conta gustul, conta totalul de calorii – toate m-au făcut să dau câţiva paşi înapoi şi să văd cu ochi clari în ce roboţel alimentar trist şi frustrat mă transformasem.

Şi să nu credeţi că atunci când mi-am promis reechilibrare a venit aşa, floare la ureche. Nu, organismul meu s-a răzbunat pentru zilele în care l-am pus să rabde cu 800, hai maximum 900 de calorii, şi a acumulat absolut tot ce i-am dat după. Nu mai vorbesc despre episoadele de mâncat necontrolat, ca să uite creierul înfometarea şi să-şi facă provizii.

Laudă echilibrului

Să ne fim bine înţeleşi: nu militez pentru ignorarea completă a numărului de calorii la produse. Mi se pare extrem de important să ştim aproximativ, accent pe aproximativ, câte au alimentele pe care le consumăm şi să păstrăm o evidenţă cât să nu sărim calul, sau, dacă vreţi, purcelul, că se potriveşte mai bine în discuţia noastră.

Dar de aici şi până la a nu reuşi să te bucuri de o îngheţată pentru că musteşte de calorii sau să tai cireşele din meniul tău pentru că au şi astea multe, mi se pare cale lungă şi periculoasă. Mesele înseamnă mai mult decât un total într-o agendă sau o înregistrare într-o aplicaţie, că tot e la modă.

Şi, ţineţi minte, este atât de uşor să aluneci pe panta asta a număratului la miligrame şi la calorii cu virgulă, încât cât ai spune calorie ajungi de-a dreptul obsedat de asta. A, şi informaţi-vă despre necesarul caloric minim al organismului – sub el nu are nimeni voie să treacă, dacă se vrea sănătos. Închei aici articolul fără să bănuiesc măcar câte calorii mi-a adus covrigelul ronţăit pe la jumătatea lui sau câte am ars tastându-l 🙂