Mihaela Bilic: Folosirea îndulcitorilor este justificată în orice situaţie

Preferinţa pentru dulce fascinează papilele gustative ale multor persoane. Iar produsele cu zahăr concurează astăzi pe piaţă cu cele care înglobează în formula lor îndulcitori. Unii dintre ei au stârnit controverse de-a lungul timpului, aşa că am stat de vorbă cu dr. Mihaela Bilic pentru a afla cât de sigure sunt pentru consum substanţele cu putere mare de îndulcire şi 0 calorii.

CSÎD: Ne naştem cu apetitul pentru dulce?
Mihaela Bilic: Cu siguranţă, ne naştem cu o preferinţă pentru gustul dulce, pe care natura ne-o dă tocmai pentru a putea distinge între alimentele comestibile şi cele necomestibile. Automat, din instinct, noi ştim că tot ceea ce este dulce, este bun şi ce este amar nu este bun.

Marea problemă cu zahărul este că, atunci când a trecut în poziţia de aliment şi nu a rămas în poziţia lui de condiment, adică nu-l mai folosim ca pe mirodenii, doar presărat peste mâncare, ci apare în alimentaţia noastră în cantităţi de zeci de grame, prin exces, poate să aibă efecte negative asupra sănătăţii.

Recomandări

Boli grave, alimente controversate

Slăbeşte prin dieta cu prăjituri

!

CSÎD: Cum a apărut ideea îndulcitorilor?
M.B.: Cred că au fost în primul rând inventaţi pentru persoanele care suferă de diabet, o boală apărută mai ales în urma stilului de viaţă dezechilibrat şi a sedentarismului. Iar persoanele care nu mai pot consuma zahăr şi orice fel de glucide cu absorbţie rapidă, au nevoie de un înlocuitor pentru că altfel, viaţa lor ar fi amară şi la propriu şi la figurat. Este foarte greu să nu mai mănânci niciodată zahăr sau s-o faci cu riscul vieţii tale.

CSÎD: Dar ei pe parcurs au ajuns să fie consumaţi şi de către persoanele sănătoase
M.B.: Există mai multe tipuri de îndulcitori: unii care au mai puţine calorii decât zahărul şi alţii care nu au deloc calorii. În momentul în care au fost găsite aceste substanţe, s-a deschis paradisul pentru tot ce înseamnă produse pentru dietă şi produse destinate slăbitului.

CSÎD: Care ar fi principalii îndulcitori?
M.B.: Zaharina a fost primul îndulcitor apărut pe piaţă şi ea a fost supusă unei acuzaţii că ar favoriza apariţia cancerului.
Studiul împotriva zaharinei a fost făcut pe şoricei, iar dozele folosite au fost enorme, echivalentul a 600 de tablete pe zi. S-a omis detaliul conform căruia şoriceii nu beau apă spre deosebire de noi care bem apă (excesul de zaharină se elimină foarte repede prin urină).
Toate aceste date parţial omise au dus la reverificări. Bineînţeles că orice studiu are nevoie de timp şi după ani buni, zaharina a fost absolvită de orice vină şi de orice acuzaţie falsă.
 

„Dacă jumătate din caloriile pe care le consumăm zilnic provin din produsele dulci, poate n-ar fi rău să înlocuim o parte din aceste produse cu cele cu îndulcitori.„
 

CSÎD: Ce alţi îndulcitori au apărut după zaharină?
M.B.: A apărut ciclamatul care are o putere de îndulcire extrem de mare, dar care nu este stabil termic. Mulţi consumatori care au folosit ciclamat la îndulcire pot să-şi dea seama că lasă în gură un uşor gust nefiresc. Deci nu-l putem folosi la prăjituri, iar dacă îl punem în ceai sau în cafea foarte fierbinte, poate deveni uşor amar.

Deci nu este un îndulcitor ideal pentru că are aceste mici dezavantaje legate de stabilitate termică şi de gust. Inclusiv în cazul femeilor însărcinate se recomandă nefolosirea lui. Şi iată cum ajungem la aspartam.

Un cercetător care lucra într-un laborator pentru studii legate de aminoacizii din proteine (aminoacizii sunt moleculele din care sunt constituite proteinele) a observat din întâmplare că doi aminoacizi din natură, unul cu gust amar, celălalt fără nici un gust, puşi împreună dau gustul dulce.

Aceste particule de proteine care există în carne, în peşte, în ouă, izolate şi puse împreună, au putere de îndulcire mare şi sunt stabile termic. Din acest motiv, aspartamul a ajuns pe primul loc ca indicaţie de folosire, tocmai pentru că este un îndulcitor sigur care are doar avantaje, nu are calorii, dă gust dulce, poate fi încălzit şi poate fi folosit şi de către femeia însărcinată, pentru că nu trece bariera placentară şi nu reprezintă risc pentru făt.

CSÎD: Ce alte calităţi are aspartamul?
M.B.: Puterea lui de îndulcire este de 200 de ori mai mare decât a zahărului, este stabil termic, poate fi folosit în prăjituri, în lichidele fierbinţi, nu produce carii, nu declanşează secreţie de insulină în organism, deci inclusiv pacienţii cu diabet sau cu dislipidemii pot să-l consume cu încredere.

De când a fost descoperit în 1984, aspartamul a fost supus la peste 200 de studii ştiinţifice care au arătat fără nici un dubiu siguranţa consumului său. Prezenţa lui în peste 6.000 de alimente şi băuturi comercializate în peste 100 de ţări demonstrează încă o dată în plus popularitatea acestui îndulcitor.
Nu mai departe de februarie 2013, Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară a ajuns la concluzia că aspartamul nu prezintă nici un risc pentru sănătate.

CSÎD: Ce alţi îndulcitori mai există la ora actuală?
M.B.: După aspartam, a apărut sucraloza care este un izomer al zahărului, care a suferit o inversiune a unei grupări hidroxil şi s-a obţinut o substanţă care are o putere de îndulcire de 600 de ori mai mare decât a zahărului.

Mai există un tip de îndulcitor de sinteză fără calorii care se numeşte acetsulfam K. Nu poate fi folosit de unul singur în produse pentru că nu este stabil termic şi de obicei o să-l găsiţi asociat fie cu ciclamatul, fie cu aspartamul, dar este la fel de sigur în ceea ce priveşte consumul.

CSÎD: Faptul că se folosesc cantităţi infime e un argument în plus pentru siguranţa lor?
M.B.: Faptul că se folosesc cantităţi atât de mici din aceste produse le face să nu le putem numi nutrienţi. Deci prezenţa lor în dieta noastră este, să spunem, iluzorie şi nu au cum să dea, în cazul unui consum normal şi nici măcar în cazul unui exces, probleme de sănătate decât dacă mâncăm o cutie de pastiluţe de îndulcit o dată.