Piure de cartofi dietetic şi gustos: înlocuieşte untul cu ulei de măsline şi adaugă conopidă pentru savoare!

În perioada postului, dar nu numai, piureul de cartofi este alegerea multor persoane. Acest preparat este indicat şi în cazul în care ţii dietă, dar trebuie să ţii cont de anumite reguli.
  • Publicat:
Piure de cartofi dietetic şi gustos: înlocuieşte untul cu ulei de măsline şi adaugă conopidă pentru savoare!

În perioada postului, dar nu numai, piureul de cartofi este alegerea multor persoane. Acest preparat este indicat şi în cazul în care ţii dietă, dar trebuie să ţii cont de anumite reguli.

Untul în exces şi laptele cu procent mare de grăsime pot fi înlocuite cu succes de ingrediente mult mai prietenoase cu silueta.

Află în continuare cum să faci un piure dietetic şi gustos, cu care te poţi delecta fără grija caloriilor!

Câte calorii are un cartof

Cartofii nu sunt o opţiune de neglijat atunci când ţii dietă. Ei sunt bogaţi în potasiu şi vitamina C şi au un conţinut redus de grăsimi. Desigur, carbohidraţii din cartofi pot fi un motiv de îngrijorare, dar numai când se depăşeşte o anumită cantitate. Un cartof de mărime medie, cam cât un pumn, are 100 de calorii.

Varianta optimă este să îl găteşti la cuptor sau fiert, dar şi piurul este o alternativă sănătoasă, atâta vreme cât îl consumi cu măsură şi ţii cont de câteva reguli, ce pot face diferenţa între un preparat de 200 de calorii şi unul de 400.

O porţie de 200 de grame de piure de cartofi cu unt şi lapte conţine aproximativ 230 de calorii.

Reguli de preparare pentru un piure de cartofi dietetic, dar gustos

Gustul piureului de cartofi este frecvent „îmbunătăţit” prin adăugarea de lapte gras, unt sau chiar smântână, iar aceste ingrediente determină creşterea semnificativă a numărului de calorii.

Unii bucătari adaugă peste piure un sos obţinut din prăjirea cărnii şi astfel se ajunge lejer la 450 de calorii dintr-un foc. Aşadar, dacă iei masa la un restaurant, aşteaptă-te ca piureul de cartofi pe care îl mănânci să fie bogat în grăsimi şi calorii. Dacă vrei să eviţi acest lucru, comandă un cartof copt şi fă-l „piure” cu o furculiţă, adaugă sare şi piper, iar silueta ta îţi va mulţumi.

Dacă prepari acasă piure de cartofi, avem pentru tine câteva trucuri pentru a da un plus de gust, dar şi pentru a reduce numărul de calorii:

  • adaugă în piure câteva bucheţele de conopidă fiartă şi zdrobită sau data prin blender;
  • pentru a obţine o consistenţă cremoasă, în loc să foloseşti smântână, adaugă în piure puţin iaurt grecesc cu conţinut redus de grăsime. De asemenea, poţi adăuga puţină supă de pui ca să legi compoziţia, dar şi pentru a da un gust mai bun piureului.
  • adaugă puţin usturoi dat pe răzătoare sau pudră de paprika, pentru o aromă aparte;
  • foloseşte ulei de măsline în loc de unt (chiar dacă numărul de calorii va fi acelaşi, vei aduce organismului mai puţine grăsimi saturate, care se regăsesc din belşug în unt: în schimb, uleiul de măsline abundă în grăsimi mononesaturate, care sunt sănătoase);
  • înlocuieşte smântâna grasă cu laptele cu conţinut redus de grăsime.

Aşadar, poţi prepara un piure de cartofi delicios, cremos şi cu puţine calorii, dar trebuie să faci anumite sacrificii şi să renunţi la ingredientele care nu sunt tocmai recomandate în dietă. Şi, nu în ultimul rând, nu uita că secretul greutăţii ideale este să mănânci cu măsură, oricât de bună ţi se pare mâncarea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult