Multe persoane pasionate de gastronomie s-au confruntat adesea cu situaţia „nu ştiu ce să mai gătesc”. Mai ales în această perioadă, e o vânătoare continuă de reţete, pentru a diversifica alimentaţia membrilor familiei. Cu toate acestea, un truc mult mai simplu este acela de a folosi plante aromatice care pot modifica spectaculos gustul unui preparat. În plus, pot fi folosite succes pentru a reduce cantitatea de sare din alimentaţie, mai ales pentru persoanele care au recomandări medicale de se alimenta cu un regim hiposodat.
Cimbrul are proprietăţi recunoscute de reglare a digestiei. Poate fi folosit fie proaspăt, fie uscat, pentru o varietate de alimente. Însoţeşte foarte bine mazărea, fasolea, lintea, năutul – mai ales pentru că ajută la eliminarea substanţelor din aceste feculente, care pot cauza balonare.
Câteva frunze de cimbru aromatizează foarte bine amestecurile de carne tocată pentru perişoare, sarmale, chiftele şi carnea de vânat.
Acest tip de plantă este diferită de cel sălbatic, folosit mai ales pentru parfumul său. Busuiocul merge perfect cu preparatele care conţin roşii, ulei de măsline, brânzeturi. Frunzele proaspete se adaugă imediat după stingerea focului, cele uscate se adaugă ceva mai din timp. Busuiocul este nelipsit şi în sosurile de tip pesto.
Această plantă cu frunze mici este extrem de aromată, de aceea trebuie folosite cu precauţie. Prea mult rozmarin dă un gust amărui mâncării. Cartofii noi, preparaţi la cuptor, se pot condimenta cu rozmarin spre sfârşitul preparării. Însoţeşte foarte bine uleiul de măsline sau de rapiţă.
Rozmarinul se poate folosi în marinadele pentru carne de vită, iepure sau vânat.
Paste, pizza, focaccia – toate aceste preparate din gastronomia italiană nu îţi desăvârşesc gustul fără câteva frunze de oregano proaspăt sau uscat.
Oregano condimentează excelent feliile de brânză mozzarela, sosurile de roşii pentru paste, peştele la cuptor sau carnea de miel.
Frunzele de salvie trebuie folosite în stare proaspătă şi se adaugă spre sfârşit. Are o aromă şi un miros intens, uşor mentolate. Salvia poate fi cultivată foarte uşor acasă, în ghiveci, este o plantă prolifică, în câteva săptămâni ajungând la dimensiuni mari.
Salvia însoţeşte foarte bine cărnurile grele – porc, miel, vânat – şi le face mai uşor de digerat.
Este adăugată în sosurile pentru paste, în cremele pe bază de brânzeturi, salate.
Frunzele sale sunt asemănătoare cu cele de pătrunjel, iar în stare proaspătă au un gust foarte intens, dulce acrişor înţepător. Este folosit în sosuri, în marinadele pentru carnea de miel, în salate. În stare uscată, se găseşte sub formă de boabe. Pentru un gust intens, bobiţele de coriandru trebuie pisate.
Măghiranul a intrat în folclor ca planta fetelor gata de măritat. Este adesea confundat cu oregano, menta sau salvie şi chiar face parte de din aceeaşi familie. Are o aroma mai dulce şi mai blândă decât plantele menţionate şi este un condiment foarte potrivit pentru carnea albă, pui, peşte, curcan. Pentru a-şi păstra calităţile, măghiranul se adaugă spre sfârşitul preparării.
Nu toată lumea îi apreciază gustul intens, inconfundabil. Parţial, acest lucru poate fi din cauză că este combinat cu alte mirodenii – ceea ce e de evitat. De asemenea, nu trebuie folosită o cantitate prea mare, pentru că poate da un gust amar. Alegeţi doar firele mici, proaspete.
Mărarul este ideal pentru mâncăruri de legume (mazăre, varză, fasole, tocăniţe), brânzeturi, marinade pentru somon şi hering şi carne afumată.
Am lăsat la urmă o plantă folosită foarte rar în bucătăria internaţională, dar extrem de iubită la noi: leuşteanul. Nu creşte oriunde, dar mirosul său inconfundabil şi gustul specific sunt ingredientele obligatorii pentru un borş perfect. În bucătăria daneză este utilizat şi la prepararea păstrăvului la cuptor.