Povestea cartofului, cel mai mare duşman al siluetei la români

Cartoful este, fără dar şi poate, alimentul preferat al românilor şi poate fi gătit în fel şi chip, mulţi alegând însă varianta nesănătoasă, şi anume prăjirea acestuia în baie de ulei. Înainte de a afla care sunt efectele benefice, dar şi cele nocive ale cartofilor asupra sănătăţii, să aflăm mai multe despre această legumă.

Acum 500 de ani, cartoful a fost luat de pe meleagurile sale. În Europa a fost judecat greşit. Pentru mult timp, a fost considerat chiar un lucru diavolesc. Chiar închis în pivniţe, nu şi-a pierdut calităţile şi rezistenţa. Condiţiile neprielnice l-au făcut mai puternic şi, astfel, a cucerit treptat lumea.

Neafectat de sfârşitul sângeros al incaşilor, tuberculii hrănitori, cu florile lor seducătoare, dar otrăvitoare, au continuat să crească pe munţii de lângă Cuzco.

Recomandări

10 reţete delicioase permise în dieta Dukan

O incursiune în istoria delicioasă a ciocolatei, hrana zeilor

Descoperă beneficiile cartofului!

În zilele noastre, în jurul oraşului Pisac, El Parque de la Papa se întinde pe dealuri line, de la 3,5 metri până  la 5.000 de metri faţă de nivelul mării.  Aceasta este o rezervaţie experimentală de cartofi, de 9.000 de hectare, fondată şi condusă de 6 comunităţi. Câteva sute de varietăţi de cartofi sunt cultivate aici. Această iniţiativă nu hrăneşte doar membrii comunităţii, ci are drept scop şi refacerea varietăţilor aproape dispărute.

Din Anzii peruani de peste continent până la coasta Pacificului, biciuită de vânturi, arheologii şi botaniştii au arătat că au existat cartofi de mai bine de 14.000 de ani. Căminul lor iniţial ar fi fost insula Chiloe, studiată atent de Charles Darwin, care în prezent găzduieşte oameni care îşi duc traiul din pescuit , agricultură şi turism.

Tot aici cresc o multitudine de varietăţi de cartofi, printre care Tankai, Kolracho Korado, Rosada, Ojos de Cielo etc.
Rotunzi şi închişi la culoare, lungi şi coloraţi, zemoşi sau făinoşi, varietăţile cartofului trebuie să fi fost nenumărate.

Un agricultor ecologist din Chile, Carlos Venegas, este de părere că aceste varietăţi ar putea potoli foamea în lume. În oraşul Lima există chiar şi o bancă care găzduieşte nu mai puţin de 4.000 de soiuri de seminţe, care ar trebui să fie de ajuns cât să asigure viitorul tuberculilor fertili.

Fie că originea lor era din Anzi, fie că au crescut lângă drumurile dintre Cuzco şi Machu Picchu sau din sudul statului Chile, savanţii încă nu au decis.

Căile cartofului în bătrânul continent european

Poetul austriac H.C. Artmann spune că un negustor de sclavi englez ar fi adus cartoful pentru prima dată în Europa în anul 1565, dându-i numele său: Potaterly Hawkins. În Irlanda, cartoful s-a răspândit imediat, deoarece aproape jumătate din populaţie depindea de acest aliment ieftin. Totuşi, acest aspect va duce la o catastrofă spre mijlocul secolului al XIX-lea, şi anume foametea cauzată de epuizarea recoltei de cartofi.

În restul Europei, “mărul de pământ”, cum mai era numit cartoful, nu a prins chiar atât de bine. Ca şi roşiile, erau demonizaţi şi ridiculizaţi, multă vreme fiind folosiţi doar ca plante ornamentale, în grădini botanice.

Florile şi frunzele lor erau admirate în grădinile botanice, dar nimeni nu ştia ce rost avea acea plantă. În afara experimentelor botanice, biserica a desfiinţat cartoful: a creşte în pământ e un lucru rău,  deci se credea că toate rădăcinile au umori rele. Astfel, cartoful a picat în categoria nefastă. Apoi, cartoful era mâncarea unui popor sălbatic, necreştin, fiind considerat de la bun început rău şi neacceptat. Biserica s-a opus cartofului multă vreme, chiar şi când învăţaţii au recunoscut că putea să hrănească oamenii şi să alunge foametea.

A trebuit ca un rege-soldat să recunoască valoarea lor militară. Pe 14 martie 1756, regele Frederick cel Mare al Prusiei a decretat cultivarea pe scară largă a “tartuffeln”, o rădăcină benefică în multe feluri pentru oameni şi vite. Tartuffeln venea din cuvântul italian pentru trufă, ascunsă în pământ.

Astfel, regele a ordonat să fie cultivate astfel de plante şi în grădinile palatului şi punea gărzile să păzească aceste plantaţii cu preţul vieţii. În acest fel, ţăranii au crezut că regele are ceva foarte valoros în grădină şi au început să fure cartofii pe timp de noapte, crezând că sunt roade nemaivăzute. Astfel, toată lumea a început să mănânce cartofi, inclusiv soldaţii…

Cartoful nu este doar un carbohidrat, ci este o recoltă horticolă, cu o valoare crescută pe multe pieţe în dezvoltare. Aceasta este a treia sursă importantă de hrană pentru planetă şi ar putea contribui semnificativ la asigurarea hranei şi reducerea sărăciei în ţările în dezvoltare.

Primul cartof prăjit

Nu francezii sunt cei care au avut ideea de a tăia cartofii în formă de pai, ci Belgia este ţara de origine a cartofilor prăjiţi. Mai precis, Wallonia, regiunea franceză, cu peste 230 de ani vechime. Pe malurile râului Meuse, în iarna anului 1781, cartoful a avut parte de noroc. Populaţia de aici avea 2 opţiuni în ceea ce priveşte alimentaţia, respectiv peşte şi cartofi.

Dacă peştele se găsea din belşug pe timp de vară, iarna, când râul îngheţa, oamenii apelau la cartof, sau la “canada”, cum îl mai numeau (pentru că era adus tocmai din Canada). Astfel, pe timp de iarnă, ei  obişnuiau să taie cartoful în felii subţiri şi să îl prăjească în ulei, ca înlocuitor al peştelui.

Primul chips a luat naştere, bineînţeles, în America

În mod inedit, banalul chips de astăzi a fost descoperit în urma unei…crize de nervi. La sfârşitul secolului 19, într-un restaurant din New York, un client nemulţumit de grosimea cartofilor prăjiţi l-ar fi adus în pragul exasperării pe bucătar, care într-un acces de furie i-a tăiat acestuia cartofii foarte, foarte subţire, astfel încât aceştia nu puteau fi înţepaţi cu furculiţa, ci doar mâncaţi cu mâna. Însă, spre surprinderea bucătarului, clientul a fost atât de încântat încât a atras atenţia celorlalţi clienti, astfel ajungând ca toată seara să gătească numai cartofi prăjiţi foarte subţiri. În curând restaurantul a început să-i comercializeze ambalaţi şi aşa s-a ajuns la popularitatea din ziua de azi.

Un alt preparat foarte popular în rândul românilor este gulaşul, numit tot de către poetul Artmann “ambrozia săracului”. Pentru 2 persoane e nevoie de 1 kilogram de cartofi, 500 grame de ceapă, 10 grame de bacon tăiat cuburi, o linguriţă cu vârf de papricaş, o linguriţă cu vârf de sare şi apă fierbinte.

România – locul 3 în Europa la obezitate. Are cartoful vreo vină?

Cu siguranţă că da. Însă nu doar cartoful ci combinaţiile nefericite de friptură cu cartofi prăjiţi, mâncarea tradiţională a românilor. Cartoful crud este în sine o legumă sănătoasă, însă felul în care alegem să îl consumăm îl poate transforma într-un aliment nociv.

Printre substanţele benefice pe care le putem găsi în cartof sunt: vitaminele (C, B6), mineralele (potasiu, magneziu, zinc, fosfor, fier), apă (80%), proteine, antioxidanţi, grăsimi, carbohidraţi. Aceşti compuşi au rolul de a regla tensiunea arterială, protejează ADN-ul, previn bolile cardivasculare, ajută la menţinerea articulaţiilor şi osaturiii, menţine un sistem digestiv sănătos etc.

Deşi medicii recomandă prepararea cartofilor prin fierbere sau coacere, aceştia sunt, cel mai des, preparaţi prin prăjire, aspect extrem de nociv pentru sănătate, având în vedere cantitatea ridicată de grăsimi–trans pe care cartofii o dobândesc odată cu prăjirea.