Carnea se combină doar cu legume verzi, laptele se bea simplu iar fructele se mănâncă proaspete şi la mese separate
Nu vă așteptați ca alimentele bogate în vitamine și minerale pe care le consumați să fie asimilate corect de organsim, dacă le combinați necorespunzător.
„Nu este suficient să furnizam corpului elementele necesare, ci mai important este ca ele sa fie utilizate de organism. Este foarte posibil sa va hrăniți corect, însă organismul sa nu beneficieze de acești nutrienți tocmai din cauza interferentei alimentelor incompatibile la aceeași masa”, atrage atenția lector univ. dr. Lygia Alexandrescu.
Iată câteva exemple de combinaţii alimentare de care este indicat să vă referiţi.
1. Cereale cu lapte. Deşi unii medici consideră că această asociere de alimente poate avea ca rezultat o scădere a kilogramelor nedorite, nutriţioniştii ne sfătuiesc să ne ferim de ea, pentru că rezultatul este exact opus celui scontat. „Cerealele nu se combină cu laptele. Această asociere de alimente îngraşă”, atenţionează nutriţionistul Lygia Alexandrescu. Cel mai bine este ca laptele să fie consumat necombinat, adaugă medicul.
2. Carne cu pâine. „Este vorba despre una dintre cele patru reguli alimentare, potrivit căreia combinaţia de carbohidraţi (pâine) cu proteine (carne) este interzisă”, explică medicul. În plus, carnea nu trebuie combinată nici cu lactate, grăsimi sau fructe, dar poate fi asociată cu legume verzi (salată verde, ardei, roşii, castraveţi, varză).
3. Pâine cu unt. Combinaţia nu se adresează persoanelor care vor să slăbească, însă cei cu o greutate normală pot consuma o cantitate de 10 grame de unt pe pâine, spune medicul Alexandrescu.
4. Paste cu şuncă şi smântână. Sunt un „deliciu” în bucătăria italienească, dar fac parte din categoria „aşa nu”. „Combinaţia între carbohidraţi (paste) şi grăsimi (şuncă, smântână) este interzisă. Atenţie, însă – „aceste alimente nu trebuie eliminate, ci doar consumate la momente diferite”, explică nutriţionistul.
5. Brânză cu pâine. „Putem să mâncăm brânză (bogată în calciu) cu pâine (bogată în carbohidraţi) la aceeaşi masă, dar, în acest fel, în intestin va avea loc un proces alcalin, cauzat de carbohidraţi. Astfel, foarte puţin calciu va fi disponibil să se absoarbă, întrucât în mediul bazic, calciul dă reacţii prin care se transformă în compuşi neabsorbabili. Aşadar, indiferent de cantitatea de brânză consumată, putem avea o deficienţă de calciu”, precizează lector dr. Lygia Alexandrescu.
6. Cartofi cu pâine. „Aici este vorba de o asocierea între două alimente din grupa carbohidraţilor. Potrivit regulilor din nutriţie, carbohidraţii se consumă individual şi necombinaţi, la o masă”, precizează nutriţionistul.
7. Salată de fructe. Atenţie atunci când preparaţi acest desert. Fructele dulci (fructe uscate, banane, mere, pere, struguri) nu se combină cu cele acide (kiwi şi celelalte citrice).
8. Cereale cu fructe uscate. Este o combinaţie greşită asocierea dintre alimentele ce conţin amidon şi fructele uscate. Cerealele se pot combina doar cu legume verzi, spune nutriţionistul.
9. Pepene galben cu prosciutto. Pepenele – galben sau verde – se consumă necombinat. Nu este indicată nici asocierea dintre pepene şi pâine.
10. Fructe, imediat după masă. „Fructele trebuie consumate doar proaspete (nu compot) şi la mese separate”, adaugă medicul Lygia Alexandrescu.
Lygia Alexandrescu, lector universitar doctor – „Asocierile nepotrivite de alimente pot cauza kilograme în plus, celulită, degenerări ale ţesuturilor şi probleme de digestie”
Articol preluat din www.gandul.info