Top alimente distruse prin preparare

Sunt alimente de top, sunt alimente vitale, dar sunt atât de uşor de distrus prin preparare incorectă! Facem un top 5 al alimentelor pe care le puteţi transforma uşor din sursă de nutrienţi în sursă de toxine.
  • Publicat:
Top alimente distruse prin preparare

Sunt alimente de top, sunt alimente vitale, dar sunt atât de uşor de distrus prin preparare incorectă! Facem un top 5 al alimentelor pe care le puteţi transforma uşor din sursă de nutrienţi în sursă de toxine.

Uleiul

Este vital pentru toate metabolismele organismului uman! Aşa că nu trebuie să îl evitaţi în ciuda miturilor care sugereaza că e nociv! Vorbim despre ulei, bogat în vitamina E, esenţială pentru sistemul imunitar. De asemenea, este bogat în acizi graşi nesaturaţi, adevăraţi protectori pentru sistemul cardio-vascular. Contează însă cantitatea! O lingură pe zi este doza maximă şi ideală totodată! Din acest motiv, uleiul se foloseşte pe post de condiment şi nu de aliment de bază. A doua regulă esenţială este să fie presat la rece, indiferent de tip, păstrat în sticlă închisă la culoare (ca să nu oxideze) şi să se consume crud, nu prăjit. Orice înseamnă tratament termic (prăjire, ulei în supe, rântaş, ulei peste mâcare preparată la cuptor) determină apariţia produşilor toxici, extrem de nocivi, cu potenţial cancerigen.

Peştele

Este un aliment ideal şi, pe câte beneficii aduce, pe atât de uşor poate fi compromis. Peştele se consumă proaspăt, nu congelat. Peştele deja congelat şi ţinut mai mult de două săptămâni are deja grăsimile nesaturate degradate (pentru grăsimile nesaturate este atât de valoros în dietă). Prin congelare nu veţi consuma aşadar uleiuri de calitate, ci un balast, pentru că s-au degradat în timpul îngheţării. Şi dacă îl preparaţi la cuptor, la temperaturi mai mari de 160 de grade Celsius, apar modificări la nivelul proteinelor, care fac ca acestea să fie greu digerabile, greu absorbabile. Practic mâncaţi degeaba acel peşte.

Carnea roşie

Nu se prăjeşte, nu se prepară la grătar, nu se prepară la cuptor la temperaturi mai mari de 160 de grade Celsius. De ce nici grătarul nu e bun? Nu e bună de fapt expunerea la foc direct a cărnii. În timpul pregătirii la grătar, fumul rezultat din combustibil, dar şi prin arderea propriu-zisă a grăsimii din carne degajă hidrocarburi policiclice aromatice. Sunt peste 100 de substanţe diferite care au efecte nocive pe termen scurt sau pe termen lung. Aceste hidrocarburi poliliciclice aromatice interferează cu activitatea de detoxifiere din ficat şi, prin cumulare în timp, au efecte cancerigene. Există dovezi ştiinţifice care atestă că pot determina cancer de stomac, de ficat, colon sau vezică urinară. Legumele proaspete sau fierte reprezintă un mod de a le elimina din organism, prin antioxidanţii pe care îi conţin.

Fructele

Sunt perfecte când le culegeţi din pom şi le consumaţi. Câteva soiuri rezistă în mod natural peste iarnă şi sunt de asemenea ideale. Dar consumaţi fructul ca atare, cu tot cu coajă. Sucurile de fructe nu sunt o soluţie zilnică şi cu atât mai mult pe termen îndelungat. Sucul unui fruct vă oferă doar carbohidraţi cu absorbţie imediată. E ca şi cum aţi bea apă cu zahăr care vă stresează pancreasul inutil. Un suc de fructe preparat corect are în compoziţie piure de fructe, cu tot cu coajă, şi nu se consumă concentrat, ci diluat cu apă.

Mierea

Mierea se consumă crudă, neîncălzită la mai mult de 40 de grade Celsius. Şi nu se foloseşte în prăjituri preparate termic. De fiecare dată când încălziţi mierea, enzimele se distrug, ceea ce îi reduce foarte mult calităţile. În plus, creşte cantitatea de HMF, adică hidroximetilfurfural, un compus organic ce apare în urma deshidratării unor anumite tipuri de zaharuri. Efectul Maillard este cel care descrie efectele încălzirii zaharurilor şi ale rumenirii. Reacţia de rumenire se întâlneşte în multe dintre produse: pâinea albă, pâine prăjită, carnea friptă la grătar, whiskey, bere şi cafea, dulciuri pe bază de făină albă. Cealaltă reacţie de transformare a zaharurilor la cald, caramelizarea, implică schimbarea simultană, ireversibilă, a compoziţiei chimice. În ambele cazuri, rumenire şi caramelizare, se formează o substanţă denumită hidroximetil-furfural, abreviat HMF, toxică pentru organismul uman.

Autor: Ioana Georgescu

Urmărește CSID.ro pe Google News
10 beneficii ale migdalelor
10 beneficii ale migdalelor