O prăjitură este simbolul copilăriei. O prăjitură este simbolul plăcerii vinovate la vârsta adultă printre adepţii dietelor de slăbire. Dar o prăjitură este mereu binevenită, de ce să nu recunoaştem, chiar dacă astăzi timp puţine persoane îşi mai alocă timp să o să gătească acasă de la A-Z acasă. Cofetăriile au frigiderele pline, iar fantezia cofetarilor atinge cote maxime – torturi, prăjituri clasice, prăjituri în culorile curcubeului, creme albastre, mov, roz, mărgele aurii, argintii, personaje din desene animate. Şi totuşi, ce ingrediente conţin?
Asociaţia Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România) a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării româneşti, precum şi compoziţia mixurilor pentru prăjituri comercializate în structurile comerciale de tip hipermarket. Studiul a fost realizat de către o echipă de experţi ai APC, coordonaţi de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.
Iată câteva dintre observaţiile experţilor în nutriţie. Putem cumpăra tort cu antigel, tort cu glicerină, tort cu margarină lichidă, tort cu reziduri de aluminiu, tort cu caragenan,tort cu carmin, tort cu albastru briliant! ”Prăjiturile comercializate în unitaţile de alimentaţie publică conţin chimicale din belşug. Afacerea cu dulciuri este profitabilă pentru acei comercianţi care folosesc mixuri de ingrediente achiziţionate din hipermarket, care prin compoziţia lor fac ca dulciurile respective să reziste în vitrina frigorifică câteva săptămâni”, declară coordonatorul studiului dr. Costel Stanciu.
Coordonatorul studiului a mai făcut următoarele precizări „Le recomand consumatorilor să cumpere prăjituri numai din acele cofetării care afişează următoarele informaţii despre prăjituri: data fabricaţiei, o declaraţie pe proprie răspundere prin care îşi asumă răspunderea că produsele comercializate corespund specificaţiilor tehnice de produs, denumirea prăjiturilor, gramajul, termenul de valabilitate, ingredientele cu efect alergogen (gluten, ouă şi derivate, arahide şi produse derivate, soia şi produse derivate, lapte şi produse derivate, fructe nucifere, seminţe de susan şi produse derivate) şi temperatura de păstrare.
Dacă acum 20, 30 de ani, de ziua unui copil la şcoală se aduceau bomboane, acum situaţia s-a schimbat. Cu siguranţă părinţii care au copii la creşe, grădiniţe, şcoli în marile oraşe din România au observat că este la modă să aduci pentru ziua de naştere, ziua de nume a copilului un tort mare. Şi colorat uneori. Şi accesorizat cu personaje din desene animate. Iată ce recomandă dr. Staciu: ”Prăjiturile fiind produse dorite de copii, cofetăriile sunt obligate să atragă atenţia părinţilor prin afişe amplasate în zone vizibile pentru aceştia, în situaţia în care folosesc coloranţi alimentari (E 102, E 110, E 104, E 122, E 124 şi E129), care pot afecta negativ atenţia copiilor. Toate aceste informaţii coroborate cu termenul scurt de valabilitate (2-5 zile) ne pot da indicii despre cât de naturale sunt aceste produse.”