Eşti frecvent balonată, ai crampe abdominale şi arsurile la stomac sunt ceva obişnuit pentru tine? Cu siguranţă ai încercat până acum tot felul de medicamente promovate de reclamele la televizor.
Dacă acestea nu au avut nici un efect, află că anumite condimente, pe care şi tu le foloseşti foarte des la prepararea mâncărurilor, pot să te ajute să scapi de astfel de neplăceri. Să vedem care sunt acestea!
Ghimbir contra acidităţii
Ceaiul de ghimbir este excelent în astfel de situaţii. Adaugă o linguriţă de rădăcină de ghimbir proaspăt rasă la 200 ml de apă fierbinte, lasă la infuzat 10 minute şi apoi bea ceaiul obţinut. Ghimbirul are capacitatea de relaxa muşchii ce susţin peretele esofagului, astfel încât acidul din stomac să nu fie împins către esofag.
Scapă de crampe cu cimbru!
Crampele la stomac pot avea numeroase cauze, însă cea mai frecventă este indigestia, apărută ca urmare a unei mese copioase sau bogată în grăsimi. Pentru a contracara aceste efecte, este recomandat un condiment banal, folosit de numeroase gospodine în bucătprie, şi anume cimbrul. Ia o linguriţă de cimbru, macerează-l înr-o lingură de apă rece, timp de 5 minute, apoi introdu acest macerat în 250 ml de apă clocotită, lasă la infuzat 15 minute, strecoară şi consumă 2 căni pe zi din băutura rezultată. Vei observa că problemele de stomac vor dispărea ca prin minune.
Mesele îmbelşugate pe bază de carne sau, din contră, cele de post (fasole, pâine, ulei), pot duce la apariţia balonării, care reprezintă senzaţia de mărire a abdomenului ca urmare a acumulării de gaze în intestine. Ca să scapi de această senzaţie neplăcută, prepară o infuzie dintr-o linguriţă de coriandru la 250 ml de apă clocotită, lasă la infuzat 15 minute şi bea pe parcursul zilei, între mese.