De fiecare dată când am fost în Italia, recunosc că aș fi luat în valiză mâncarea de pe cel puțin un raft dintr-o alimentară. Atât de gustoase, simple și inedite sunt produsele alimentare made in Italy. Cum nu am găsit încă ”valiza” încăpătoare, am recurs la un caiet de rețete pe care îl tot completez. Un loc special îl are peperonata, un preparat cu ardei gras, ușor de preparat și super delicios în sezonul ardeilor.
Toamna este o plăcere să mergi la piață în România. Tarabele abundă de legume și fructe aromate. O plăcere să și gătești. Alegeți produse locale și crescute cât se poate de natural. Ardeii grași, gogoșarii sunt printre cele mai indicate legume ale toamnei. Consumați-i cât mai des.
Ai nevoie de ardei grași frumoși, cărnoși, proaspeți. Rețeta originală include ardei grași de trei culori: roșu, galben, verde. Mai este nevoie de ceapă, ulei de măsline, sare, piper, 3 roșii, usturoi.
Ingrediente pentru 4 porții:
Mod de preparare:
Toate ingredientele se spală și se taie în prealabil. Înainte de a tăia ardeii în fâșii, italienii înlătură cu un cuțit special pielița fină a ardeilor grași. Așa se vor digera mai bine. Apoi se taie ardeii în fâșii. Roșiile, ceapa, usturoiul se toacă. Se pun ingredientele la foc mediu circa 20 de minute într-o cratiță cu capac. Se înlătură apoi capacul și se mai lasă pe foc încă 20 de minute, adaugându-se o lingură, două de apă. Se condimentează cu sare, piper și busuioc proaspăt.