Mulți dintre noi am înlocuit sălile de sport cu antrenamentele făcute chiar în confortul casei, iar printre accesoriile pe care le folosim, se numără și benzile elastice. Personal mi se par extrem de eficiente, deși nu înlocuiesc în totalitate aparatura de la sală. Din fericire, acestea vin în funcție de dificultatea pe care ți-o dorești și sunt extrem de versatile și accesibile ca preț.
Genuflexiunile se numără printre exercițiile cel mai des practicate pentru mușchii fesieri, iar benzile elastice fac ca exercițiile să fie mult mai eficiente și mai dificile.
Benzile elastice sunt perfecte pentru practicarea genuflexiunilor, iar asta pentru că ajută la controlul mișcării de la început, până la sfârșit. Datorită tensiunii produse, mușchiul lucrează pe toată durata exercițiului. Aceste benzi au ca țintă mușchii gluteali, cvadricepșii și șoldurile. Alte grupe musculare targetate de aceste accesorii sunt spatele și abdomenul, de care corpul are nevoie pentru stabilitate și echilibru.
Genuflexiuni. Clasicele genuflexiuni sunt cele mai eficiente. Îndepărtează picioarele, vârfurile puțin spre exterior, iar banda elastică ține-o în zona coapselor. Fă 3 serii a câte 12-15 repetări, iar dacă vrei să mărești gradul de dificultate al exercițiului, din genuflexiune poți face o săritură cu mâinile sus.
Genuflexiuni și abducții. Pune banda elastică sub genunchi pentru mai multă tensiune, stai în poziție de genuflexiune și împinge genunchii spre exterior. Fă 3 serii a câte 12-15 repetări. De asemenea, poți încerca din poziție de genuflexiune să pășești lateral, cât îți permite camera. Repetă cu ambele picioare.
Genuflexiuni cu așezare. Talpa picioarelor trebuie să rămână lipită de podea. Inspiră adanc pentru ca abdomenul să se umple cu aer şi împinge-l în exterior în timp ce îl ţii încordat, pentru a maximiza eficienţa mişcărilor efectuate. Nu expira tot aerul înainte de a finaliza genuflexiunea. Fă 3 serii a câte 12-15 repetări.