Chiar dacă timpul rece ne face să nu ne mai expunem braţele, nu trebuie să uităm de ele, iar exerciţiile următoare vor avea grijă să arăţi minunat. Fă-le fără pauze între ele, apoi, repetă circuitul având doar un minut de pauză. Pentru rezultate vizibile trebuie să faci acest circurit de 4-6 ori pe săptămână. Poţi să-l inviţi şi pe iubitul tău să facă aceste exerciţii, doar că el ar trebui să folosească nişte greutăţi ceva mai mari.
1. Cu mâinile pe lângă corp, picioarele uşor depărtate şi greutăţi de 1,5-2 kg în fiecare mână, ridică braţele, deschizându-le uşor, în V, până ajung paralel cu solul. Stai pentru câteva secunde, apoi revino la poziţia iniţială. Repetă de 12-15 ori.
2. Cu picioarele uşor depărtate şi genunchii uşor îndoiţi, ridică măinile (în care ai greutăţi) la nivelul umerilor, cu palmele una spre cealaltă. Ridică braţele deasupra capului, ţine-le pentru câteva secunde şi revino la poziţia iniţială. Repetă de 6-8 ori.
3. Cu genunchii îndoiţi, corpul uşor aplecat spre faţă şi greutăţi în mâini, îndoaie cotul drept până partea superioară a braţului ajunge paralelă cu solul. Apoi, împinge greutatea în spate, rotind palma spre sol. Roteşte înapoi şi revino la poziţia iniţială. Repetă de 12-15 ori cu fiecare braţ.
4. Cu picioarele uşor depărtate şi genunchii îndoiţi, braţele pe lângă corp, apleacă-te până te poţi sprijini în palme. Împinge picioarele spre spate, până se îndreaptă, apoi, strânge-le cât mai aproape de palme. Continuă până ce faci 5-6 astfel de ridicări.
5. Întide-te pe burtă, cu braţe-le întinse lateral, până la nivelul umerilor. Ridică în acelaşi timp şi mâinile, picioarele şi pieptul, ca şi cum ai plana. Apoi, din aceeaşi poziţie, întinde-ţi mâinile în faţă, pe lângă cap. Ţine-le aşa pentru o secundă şi revino cu ele în lateral. Repetă de 10-15 ori.
6. Cu o greutate în mâna dreaptă, las-o să cadă natural, flexează genunchiul stâng până ajunge la 90 de grade, împinge corpul spre înainte şi ridică braţul stâng, cu palma spre podea. Trebuie să ridici cotul până greutaea ajunge la nivelul corpului. Repetă de 10-15 ori, apoi schimbă braţul.
7. Sprijină-te de podea cu picioarele drepte şi mâinile întinse. Apleacă-te spre podea, impinge-te şi întoarce-te pe-o parte, ridicând braţul drept. Stai o secundă, revino la poziţia iniţială, apoi schimbă partea. Repetă de 5 ori.