Atunci când vine vorba despre hidratare, mai ales despre apă plată trebuie să recunoaştem că în imaginea colectivă mai repede se instalează fotografia unei femei care bea apă decât cea a unui bărbat. Însă hidratarea nu trebuie să ţină cont de sex, vârstă sau poziţie geografică. De apă avem nevoie zilnic. Am stat de vorbă cu nutriţionistul Wasim Nazer despre necesarul de apă de care avem nevoie în funcţie de tipul de activitate desfăşurată.
Dacă la capitolul mâncare se pot lansa multe discuţii despre alimentele sănătoase, despre alimentele pline de de vitamine, despre cele pline de conservanţi, aditivi alimentari la capitolul apă discuţiile sunt oarecum mai reduse însă nu neapărat mai simple. Căci se ştie clar – ideal este să ne hidratăm cu apă plată sau apă minerală, supe, sucuri din fructe şi sucuri din legume. Sucurile carbogazoase cu zahăr nu sunt recomandate căci aduc un aport caloric crescut şi cresc glicemia.
Şi totuşi, de câtă apă are nevoie o persoană sedentară? Să fie cei 2 litri de apă plată sfinţi pentru toată lumea?
”S-a discutat foarte mult pe această temă în rândul oamenilor de ştiinţă. Peste tot auzim că trebuie să consumăm cel puţin 2 l de lichide pe zi. Ideea e că fiecare om e diferit, fiecare organism are alt metabolism de aceea ideal ar fi să consumăm 0,035 l /kg corp pe zi” explică Wasim Nazer, nutriţionist. Şi totuşi, concret cui îi sunt recomandaţi cei 2 litri de apă pe zi? ”De exemplu o persoană care cântăreşte 60 de kg ar trebui să consume 2,1 l apă, iar o persoană de 110 kg trebuie să consume 3,85 l pe zi” a mai precizat nutriţionistul.
Am lămurit un aspect important şi care ne priveşte pe mulţi dintre noi sedentarii, însă de câtă apă au nevoie zilnic sportivii de performanţă de exemplu?
”Nu există o cantitate exactă care trebuie să o consume un sportiv, în primul rând contează sexul persoanei, apoi înălţimea, greutatea, masa corporală etc. Putem spune, însă, că bărbaţii trebuie să consume mai multă apă decât femeile” a adăugat Wasim Nazer.
Însă, în funcţie de efortul depus la antrenamente, cantitatea de apă necesară organismului se măreşte ”Cu cât efortul depus este mai mare cu atât cantitatea de apă creşte. De aceea există o metodă mai simplă: cântărirea înainte şi după antrenament. Astfel, pentru fiecare kilogram dat jos trebuie consumat aproximativ 1,5 l lichid pe zi” a precizat Nazer.
Atunci când vorbim despre hidratare, părinţii au o problemă. Mulţi copii refuză să bea apă. De câtă apă au copiii nevoie?
”Aşa cum spuneam şi în cazul adulţilor, cantitatea de apă se calculează în funcţie de kilogramele copilului.” a mai explicat nutriţionistul. Şi dacă vorbim despre nivelul optim de hidratare al unui copil care face face sport de performanţă?
”Dacă un copil face sport trebuie să consume mai multă apă decât un copil care este sedentar, astfel în loc de 0,035 l/kg corp zi se consumă 0,040 l/kg corp zi” a încheiat Wasim Nazer.