10 băuturi cu care să înlocuiești alcoolul. Stimulează producția de dopamină fără reacții adverse asupra ficatului

  • Publicat:

Ți-ai propus să renunți la alcool sau măcar să îl consumi mai rar din cauza efectelor nocive? Există câteva băuturi sănătoase care te pot ajuta să faci față mai ușor sevrajului și care stimulează producția de dopamină, numită și „hormonul fericirii”.

Mulți dintre noi bem alcool ca să ne simțim bine, să socializăm, să ne relaxăm după o zi lungă la serviciu. Numai că alcoolul consumat zilnic și pe termen lung poate avea efecte nocive pe toate planurile. Nu doar mahmureala de a doua zi e problema, ci și efectul toxic asupra ficatului, stomacului, creierului.

Toate băuturile alcoolice conțin etanol, substanță care stimulează receptorii cerebrali să elibereze dopamină, un neurotransmițător responsabil pentru starea de bine și euforie. Dar e bine să știi că nu trebuie neapărat să bei alcool pentru a experimenta aceste sentimente.

Dopamina poate fi eliberată și în alte moduri: prin mișcare, masaj, meditație, sex, alimentație bogată în proteine, grăsimi bune și probiotice sau prin consumul a diverse băuturi sănătoase. Iată câteva exemple de astfel de băuturi.

Citește și: 9 semne că bei prea mult ceai

Ceai matcha

Matcha este un tip de ceai verde obținut din frunze de ceai măcinate. Este bogat în antioxidanți și s-a demonstrat că are multe beneficii pentru sănătate. Printre acestea se numără îmbunătățirea digestiei, o piele mai curată, pierderea în greutate și chiar scăderea nivelului de zahăr din sânge.

De asemenea, ceaiul matcha conține L-teanină, un aminoacid care are un efect calmant asupra minții. O ceașcă de ceai matcha este modul perfect de a-ți începe dimineața. Te va trezi, îți va da un impuls de energie și te va ajuta să îți limpezești mintea. În plus, are un gust grozav!

Citește și: Băutura de 5 lei care reduce riscul de demență. Sigur o ai în bucătărie!

Băuturi cu guarana și ginseng

Aceste ingrediente adăugate în diverse băuturi cresc nivelul de energie și îmbunătățesc concentrarea.

De asemenea, pot ajuta la reducerea stresului și a anxietății.

Citește și: Cele mai bune 10 ceaiuri antistres, ideale pentru cei care se confruntă cu anxietate și insomnie

Ceai kombucha

Kombucha este un ceai fermentat care are un conținut ridicat de probiotice și vitamine B. Această băutură are numeroase beneficii pentru sănătate , inclusiv îmbunătățirea digestiei, creșterea nivelului de energie și chiar ajutor în cazul depresiei și anxietății.

Ceaiul Kombucha este o alternativă excelentă la alcool dacă sunteți în căutarea unui plus de energie și bună dispoziție.

Citește și: Ai pietre la rinichi? 5 băuturi pe care să le consumi

Ceai yerba mate

Cofeina din diverse băuturi conferă o stare de bine și energie. Spre deosebire de alcool, aceste băuturi nu dăunează ficatului, ba din contră.

Cofeina este un stimulent natural care ajută la creșterea energiei, a atenției și concentrării, are efecte antiinflamatorii și poate reduce riscul de boli grave precum ciroza.

Printre băuturile care conțin cofeină se numără ceaiul yerba mate, ceaiul negru, ceaiul verde, ciocolata caldă și cafeaua.

Citește și: Otrava pe care mulți români o beau zi de zi. Inima, rinichii, ficatul și dinții au de suferit din cauza acestei băuturi

Suc de sfeclă roșie

Sucul de sfeclă roșie este o sursă naturală de nitrați, care sunt transformați în oxid nitric în organism. Oxidul nitric ajută la dilatarea vaselor de sânge și la îmbunătățirea circulației, ceea ce favorizează transportul de oxigen și substanțe nutritive către mușchi și organe vitale.

Acest lucru are ca rezultat o mai mare rezistență la efort și o vasodilatație îmbunătățită, fiind astfel benefic pentru persoanele cu probleme circulatorii.

S-a demonstrat, de asemenea, că sucul de sfeclă roșie îmbunătățește funcția cognitivă – concentrarea și capacitatea de memorare.

Citește și: Alimentul ieftin care te ține sănătos tun. Poți face suc sau ciorbă din el, e leac nemaipomenit pentru ficatul gras

Apă de nucă de cocos

Apa de nucă de cocos este o alternativă grozavă la alcool, deoarece te ajută să te hidratezi și să capeți energie fără reacții adverse. În ciuda impresiei generale, alcoolul deshidratează, acesta fiind unul dintre motivele principale ale mahmurelii de a doua zi.

Apa din nucă de cocos este o băutură sănătoasă care conține electroliți și alți nutrienți (vitamina B, fier, fosfor, zinc etc.) benefici pentru sănătate.

De asemenea, este săracă în calorii (20 de calorii la 100 ml), nu conține grăsimi „rele” și are mai mult potasiu decât bananele.

Comparativ cu băuturile energizante, apa din nucă de cocos are mai puţin sodiu, aşa încât scade riscul de accident vascular sau boli de inimă.

Citește și: Te înroșești la față când bei alcool? Riști să ai probleme grave cu inima. Care este explicația

Alimente care cresc nivelul dopaminei

Printre alimentele care inhibă secreția de dopamină se numără untul, zahărul rafinat, uleiul de palmier și de cocos. La polul opus, printre alimentele ce sporesc producția de dopamină se numără:

Surse:

  1. Unno, K., Furushima, D., Hamamoto, S., Iguchi, K., Yamada, H., Morita, A., Horie, H., & Nakamura, Y. (2018). Stress-Reducing Function of Matcha Green Tea in Animal Experiments and Clinical Trials. Nutrients10(10), 1468. https://doi.org/10.3390/nu10101468
  2. Mousavi, S. M., Hashemi, S. A., Zarei, M., Gholami, A., Lai, C. W., Chiang, W. H., Omidifar, N., Bahrani, S., & Mazraedoost, S. (2020). Recent Progress in Chemical Composition, Production, and Pharmaceutical Effects of Kombucha Beverage: A Complementary and Alternative Medicine. Evidence-based complementary and alternative medicine : eCAM2020, 4397543. https://doi.org/10.1155/2020/4397543
  3. Cappelletti, S., Piacentino, D., Sani, G., & Aromatario, M. (2015). Caffeine: cognitive and physical performance enhancer or psychoactive drug?. Current neuropharmacology13(1), 71–88. https://doi.org/10.2174/1570159X13666141210215655
  4. Wong, T. H., Sim, A., & Burns, S. F. (2021). The Effect of Beetroot Ingestion on High-Intensity Interval Training: A Systematic Review and Meta-Analysis. Nutrients13(11), 3674. https://doi.org/10.3390/nu13113674
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult