5 paşi de urmat ca să slăbeşti sănătos

Pentru a pierde în greutate, trebuie să arzi mai multe calorii decât consumi. Dar nu este întotdeauna foarte clar cum poţi face asta. Pentru cei mai mulţi dintre noi, un plan eficient de slăbire are două părţi: o dietă sănătoasă şi sport. Dacă înţelegi că trebuie să existe un echilibru între cele două vei reuşi să slăbeşti mai uşor şi să te menţii!
  • Publicat:
5 paşi de urmat ca să slăbeşti sănătos

Pentru a pierde în greutate, trebuie să arzi mai multe calorii decât consumi. Dar nu este întotdeauna foarte clar cum poţi face asta. Pentru cei mai mulţi dintre noi, un plan eficient de slăbire are două părţi: o dietă sănătoasă şi sport. Dacă înţelegi că trebuie să existe un echilibru între cele două vei reuşi să slăbeşti mai uşor şi să te menţii!

Dintre adulţii care reuşesec să îşi menţină greutatea după ce au ţinut o dietă:

  • 98% şi-au schimbat complet obiceiurile alimentare
  •  94% practică diverse activităţi fizice, mai ales mersul pe jos
  • 78% mănâncă micul dejun în fiecare dimineaţă
  • 75% se cântăresc cel puţin o dată pe săptămână
  • 62% se uită la mai puţin de 10 ore la televizor pe săptămână

Ţi-ai propus să slăbeşti şi nu ştii de unde să începi. Nu îţi fă griji, nu este atât de greu pe cât ai crede! Iată 5 paşi pe care îi poţi urma pentru a slăbi şi a te menţine:

1.  Stabileşte-ţi obiective realiste

Înainte de a te apuca de un anumit program de slăbit, evaluează unde de afli în acest moment şi ce trebuie să îmbunătăţeşti. Calculează-ţi indicele de masă corporală (IMC) pentru a determina câte kilograme trebuie să slăbeşti pentru a reduce riscul de a te expune la diferite probleme de sănătate.

Este mult mai probabil să reuşeşti să pierzi din kilograme dacă îţi stabileşti obiective pe termen scurt (Voi mânca în oraş mai rar, maxim de două ori pe săptămână). Obiectivele pe termen scurt sunt mai accesibile şi te vor ajuta la atingerea obiectivelor pe termen lung. Dacă îţi propui de la început ceva dificil, este mai greu de obţinut , iar micile succese pe care le-ai obţinut vor fi puse în umbră de auto-critică sau dezamăgire.

2.  Întelege exact de ce şi cât mănânci

Apelează la un jurnal sau o aplicaţie pentru telefon care te poate ajuta să înţelegi foarte clar ce, cât şi când mănânci. Dacă ai obiceiul să ciuguleşti seara târziu sau să mănânci în oraş de câteva ori pe săptămână, acestea sunt oportunităţi perfecte pentru a-ţi schimba comportamentul şi a face alegeri mai sănătoase. Dacă eşti atentă la obiceiurile tale alimentare şi conştientă de scuzele şi obstacolele de care te loveşti în efortul tău de a pierde din greutate, va fi mai uşor să îţi stabileşti şi să îţi atingi obiectivele.

3. Revizuieşte-ţi mărimea porţiilor

Este foarte uşor să mănânci prea mult atunci când ai în faţă o porţie generoasă.  Pe de altă parte, porţiile mici te împiedică să mănânci prea mult. Învaţă exact care este diferenţa între o porţie corectă şi cum să nu depăşeşti cantitatea de mâncare de care are nevoie organismul. O porţie corectă de friptură cu garnitură înseamnă 150 de grame de carne, iar garnitura nu trebuie să depăşească 200 de grame.

4. Caută înlocuitori sănătoşi pentru a micşora cantităţile de sare, grăsimi saturate si zahăr consumate

Alimentele bogate în grăsimi saturate şi trans, dar şi zahăr au adesea şi foarte multe calorii. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţi complet la micile tale plăceri. Învaţă să le înlocuieşti cu opţiuni mai sănătoase. Optează pentru gustări sănătoase între mese (alege fructe, legume şi cereale integrale care conferă senzaţia de saţietate).

5. Păstrează un echilibru între dietă şi activităţi fizice

Cei mai mulţi dintre noi sunt de acord că este mai uşor să măreşti  numărul de calorii pe care le consumi, decât să îl reduci. Activităţile fizice de care are nevoie o persoană pentru a slăbi poate diferi, dar în ecuaţia pierderii în greutate, o dietă sănătoasă şi activitatea fizică se completează una pe cealaltă. Ambele sunt părţi esenţiale ale slăbitului şi a menţinerii unei greutăţi sănătoase.

  • Ai putea apela la un nutriţionist pentru a-ţi crea o dietă potrivit nevoilor tale
  • Documenteaza-te despre modurile în care somnul poate afecta apetitul şi vezi dacă poţi face anumite schimbări în programul tău de somn
  • Propune-ţi să pierzi în greutate gradual, bazându-te pe schimbarea stilului de viaţă pentru a atinge greutatea dorită
  • Dacă ai probleme cu inima sau prezinţi simptome ale altor probleme de sănătate discută cu medicul tău înainte de a începe o dietă sau un program de exerciţii fizice
  • Aminteşte-ţi constant că aceşti paşi conduc spre o viaşă mai lungă şi mai sănătoasă. Nu apela la dieta care promit rezultate rapide.

În loc să  …

Încearcă să …

Comanzi un desert tradiţional după masa de prânz

Alegi un fruct.

Să te înfometezi între mese

Planifici din timp şi să îţi aduci gustări sănătoase cu tine pentru a nu fi tentat să cumperi ceva nesănătos

Mănânci în timp ce găteşti

Încearcă să nu mănânci decât dacă stai la masă şi ţi-ai porţionat corect mâncarea

Faci cumpărături când îţi este foame

Mănânci o gustare sănătoasă înainte de a merge la cumpărături. Dacă îţi este foame eşti mai tentat să cumperi impulsiv.

Te cântăreşti în fiecare zi

Te cântăreşti o dată pe săptămână.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News