Alimente bune pentru sistemul imunitar pe care să le consumi în sezonul rece

Cori Grămescu explică ce alimente bune pentru sistemul imunitar trebuie să avem pe lista de cumpărături și ce ar trebui să consumăm în această perioadă.
  • Publicat:
Alimente bune pentru sistemul imunitar pe care să le consumi în sezonul rece
Foto: Cori Grămescu

În sezonul rece ne confruntăm cu toții cu riscul de a ne îmbolnăvi de gripă sau răceală în special din cauza schimbărilor climatice, dar și a alimentației noastre din ce în ce mai dezechilibrate. Nutriționistul și fondatorul primei platforme de diete personalizate din România, Cori Grămescu, explică ce alimente bune pentru sistemul imunitar trebuie să avem pe lista de cumpărături și ce ar trebui să consumăm în această perioadă pentru ca organismul nostru să facă față temperaturilor joase.

„O alimentație naturală, bazată pe consumul regulat de alimente integrale neprocesate este primul pas către o stare bună de sănătate și un sistem imunitar puternic. De asemenea, sănătatea sistemului respirator se întreține cel mai bine atunci când petrecem regulat timp în aer liber, într-un mediu cât mai puțin poluat, și, desigur, sportul reprezintă și el un factor important în menținerea unei sănătăți optime”, explică Cori Grămescu.

Lista de cumpărături: alimente bune pentru sistemul imunitar

Recomandarea lui Coi Grămescu este ca în sezonul rece să creștem consumul de rădăcinoase, țelină, dovleac, morcov, chiar și cartof pentru că acestea sunt legume consistente și ne dau energie, sațietate și ne ajută să suportăm mai ușor frigul.

„Legumele pe care le consumăm în sezonul rece sunt mai bogate în carbohidrați decât cele specifice verii, iar pentru a nu ne pune silueta în pericol este bine ca atunci când alegem sursa de proteină să ne orientăm către carne mai slabă. Aceste legume ar trebui asociate mai curând cu pui, curcan sau pește oceanic de captură, și nu cu porc sau vită, care din păcate sunt alimentele tradiționale de iarnă în bucătăria românească”, completează nutriționistul Cori Grămescu.

De asemenea, pentru a lupta împotriva virusurilor ce cauzează răceala și gripa ar trebui să consumăm frecvent și regulat pătrunjel, ardei grași, citrice, fructe de pădure, ghimbir, broccoli, spanac, nuci și semințe crude. În plus, pentru a ne întări sistemul imunitar putem adăuga zilnic în meniurile noastre turmeric.

Dacă totuși contactăm un virus Cori Grămescu ne recomandă în primul rând să ne hidratăm, să adoptăm o dietă antiinflamatorie, să consumam ghimbir, turmeric și citrice și să ne odihnim.

„În perioadele în care suntem răciți sau avem gripă este indicat să ne alimentăm cât mai ușor și mai natural, să bem multe lichide și să evităm alimentele foarte procesate. Ideal este să consumăm supe din legume, pește de captură, dar și câteva plante care ne ajută cum sunt verbina și rozmarinul, echinacea, socul negru, turmericul și ceaiul de mușețel”, explică nutriționistul și fondatorul primei platforme de diete personalizate din România, Cori Grămescu.

Urmărește CSID.ro pe Google News