Un consum moderat de cafea, de până la 3-4 ceşti de cafea pe zi, ne poate ajuta să influenţăm în mod pozitiv starea de bine fizică, mentală şi socială, se arată în cel mai recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Cafeaua a fost intens studiată la nivel internaţional şi, în urma acestor vaste cercetări, experţii au agreat că un consum moderat prezintă beneficii asupra sănătăţii şi stării de bine, în general.
1. Cafeaua în cantităţi mari poate duce la micşorarea sânilor – complet FALS. Nu există nici un studiu care să demonstreze că există vreo legătură între consumul de cafea şi dimensiunea sânilor.
2. Cafeaua solubilă (ness-ul) poate provoca palpitaţii cardiace – FALS. Aceasta nu provoacă palpitaţii şi nici nu este mai tare decât cafeaua obişnuită, măcinată, contrar credinţelor. De vină pentru eventualele dureri în piept sau palpitaţii la inimă este doar procedeul de preparare. De exemplu, la o cană de 250 ml de apă se recomandă maximum două linguriţe de ness. Orice depăşeşte această cantitate va avea drept urmare efecte mai puţin plăcute asupra organismului, din cauza cantităţii de cafeină. De fapt, o ceaşcă de cafea de 150 ml are aproximativ 80 mg de cafeină, spre deosebire de o ceaşcă de 150 ml de cafea solubilă, care are în jur de 50 mg de cafeină.
3. Cafeaua verde ajută la slăbit – există în ultima perioadă o multitudine de reclame care vizează persoanele care doresc să slăbească cu ajutorul unor pastile-minune care au în compoziţie cafea verde. Nutriţionistul Şerban Damian demontează totuşi acest mit şi spune că, “deşi cafeaua verde este bogată în antioxidanţi şi are un anumit rol termogenic, nu poate suplini toate acele acţiuni care au cu adevărat efect asupra greutăţii corporale, cum ar fi o alimentaţie echilibrată, bazată pe legume şi fructe, mişcare zilnică şi hidratare”.
4. Cafeaua deshidratează – FALS. La o cană de cafea consumată primim şi o cantitate corespunzătoare de apă (circa 150 ml), contribuind astfel la aportul zilnic recomandat de lichide, de minimum 2 litri. Deşi are un uşor efect diuretic, cafeina din cafea nu este suficientă petnru a dezechilibra nivelul hidric al organismului.
5. Cafeaua în timpul sarcinii este contraindicată – FALS. Însă asta nu înseamnă că se poate consuma cafea fără măsură. Orice femeie însărcinată sau care doreşte să rămână însărcinată trebuie să limiteze consumul la maximum 200 mg de cafeină zilnic, deci nu mai mult de două ceşti de cafea. Dar, cel mai important este să fie consultat medicul specialist în vederea acestei îngrijorări deoarece doar acesta poate spune cu certitudine, în funcţie de istoricul medical, dacă există contraindicaţii în privinţa consumului de cafea.