Cel mai bun calciu pentru copii și adolescenți. Doar așa vor avea oase puternice și dinți sănătoși la maturitate

  • Publicat:
Cel mai bun calciu pentru copii și adolescenți. Doar așa vor avea oase puternice și dinți sănătoși la maturitate
Foto: Shutterstock

Cel mai bun calciu pentru copii, care se absoarbe cel mai bine în organism, este acela din alimente. Calciul este un mineral esențial pentru dezvoltarea și rezistența oaselor și a musculaturii, dar și pentru buna funcționare a inimii. De aceea este important ca micuții și adolescenții să aibă parte de o alimentație bogată în calciu. Doar așa se vor feri la maturitate de problemele cu oasele, dar și de carii sau boli cardiovasculare.

Află mai jos ce alimente conțin cea mai mare cantitate de calciu, ce semne dă carența de calciu la copii, dar și când este cazul să primească suplimente.

De cât calciu au nevoie copiii și adolescenții

Pe măsură ce copiii cresc, copiii au nevoie de un aport mai mare de calciu pentru a susține buna dezvoltare a oaselor.

Iată care este doza zilnică recomandată de calciu pentru copii și adolescenți:

  • 1-3 ani: 700 mg calciu/zi
  • 4-8 ani: 1.000 mg calciu/zi
  • 9-18 ani: 1.300 mg calciu/zi

Cel mai bun calciu pentru copii: alimente

Cel mai bun calciu pentru copii se găsește în cantități mari în produse lactate de tip: lapte (indiferent de procentul de grăsime), iaurt, unt, brânză tare (cheddar, parmezan, gruyere, pecorino, gouda).

Ca să vă faceți o idee, o porție de 50 de grame de brânză conține aproape 370 mg calciu, un pahar de 250 ml lapte conține până la 320 mg calciu, iar 200 de grame de iaurt conțin aproape 300 mg calciu.

Totuși, calciul se găsește și în alte alimente, aspect important mai ales dacă un copil nu poate consuma lactate din cauza intoleranței la lactoză.

Astfel de exemple de alimente bogate în calciu sunt:

  • ouăle (mai ales gălbenușul)
  • peștele (sardine, somon)
  • ficatul de pui
  • fasolea
  • mazărea
  • lintea
  • năutul
  • fructele oleaginoase (fistic, migdale, nuci, nuci braziliene, alune de pădure, nuci de macadamia)
  • semințele (chia, in, susan)
  • cerealele integrale (amarant, mei)
  • algele marine (wakame, kelp)
  • produsele din soia (tofu, tempeh, lapte de soia, edamame – 150 de grame de tofu conțin aproape 350 mg calciu)
  • legumele crucifere (broccoli, conopidă, bok choi, varză, varză de Bruxelles, gulii, hrean, nap)
  • verdețurile (în special spanac)
  • fructele proaspete (în special portocale, smochine, prune, coacăze negre, zmeură, mure)
  • alimentele și băuturile îmbogățite cu calciu

Atenție! Organismul are nevoie de vitamina D pentru a absorbi corect calciul din alimente. De aceea este important ca la această categorie de vârstă, dar nu numai, să se consume și alimente bogate în vitamina D, cum ar fi: pește gras (ton, somon), ficat de pui, ouă, ulei de pește și produse fortificate (lapte, iaurt, suc, cereale etc.).

Trebuie ținut cont însă că sursa cea mai bună de vitamina D este asigurată prin expunerea zilnică la soare a feței, mâinilor, brațelor sau picioarelor, timp de 15 minute, înainte de ora 10 dimineața.

Când se dau suplimente cu calciu la copii

Suplimentele cu calciu sunt indicate doar atunci când copilul prezintă semne de hipocalcemie și nu își poate asigura aportul suficient din alimentație, din diverse motive.

De asemenea, trebuie mai întâi să se determine cât de mult calciu are nevoie copilul (se va lua în calcul ceea ce mănâncă) și doar apoi se va alege suplimentul potrivit.

Suplimentele cu calciu trebuie luate doar la recomandarea medicului, în doza potrivită, pe o anumită durată și, de preferat, în combinație cu vitamina D și magneziu.

Există în farmacii diverse suplimente sub această formă, calciu + vitamina D + magneziu, inclusiv sub formă de jeleuri gumate cu gust fructat pe placul micuților.

Cele mai comune formule de calciu care se regăsesc în suplimente sunt cele cu carbonat de calciu, lactat de calciu sau gluconat de calciu.

Atenție! Excesul de calciu din suplimente poate favoriza apariția pietrelor la rinichi și poate împiedica absorbția fierului. Din acest motiv este important să respectați întocmai recomandarea medicului.

Cum se manifestă lipsa de calciu la copii: simptome

Hipocalcemia sau nivelul scăzut de calciu la copii se poate manifesta prin:

  • statură mică
  • piele uscată
  • păr fragil, uscat, care cade cu ușurință
  • unghii friabile, casante
  • crampe sau spasme musculare
  • senzație de furnicături în degetele de la mâini sau picioare
  • subțierea smalțului dentar
  • frecvența crescută a cariilor dentare
  • letargie, lipsă de energie

Surse:

Calcium Intake and Metabolism in Infants and Young Children: A Systematic Review of Balance Studies for Supporting the Development of Calcium Requirements, Advances in Nutrition, Volume 13, Issue 5, September 2022, Pages 1529–1553, https://doi.org/10.1093/advances/nmac003

Dietary Calcium Intake in Sample of School Age Children in City of Rabat, Morocco. J Nutr Metab. 2018 Apr 8;2018:8084623. doi: 10.1155/2018/8084623. PMID: 29850234; PMCID: PMC5911322.

Calcium and vitamin D intakes in children: a randomized controlled trial. BMC Pediatr 13, 86 (2013). https://doi.org/10.1186/1471-2431-13-86

Deficiency of Daily Calcium and Vitamin D in Primary School Children in Lviv, Ukraine. Int. J. Environ. Res. Public Health 2022, 19, 5429. https://doi.org/10.3390/ijerph19095429

Dietary Guidelines for Calcium and Vitamin D: A New Era. PEDIATRICS. 2011;127(3):566-568. doi:10.1542/peds.2010-3576

National Institutes of Health Office of Dietary Supplements (ODS). Calcium Fact Sheet for Health Professionals.

A prospective study of dietary calcium and other nutrients and the risk of symptomatic kidney stones. New England Journal of Medicine. 1993 Mar 25;328(12):833-8, DOI: 10.1056/NEJM199303253281203.

Dietary Calcium from Dairy and Nondairy Sources, and Risk of Symptomatic Kidney Stones, The Journal of Urology, Volume 190, Issue 4, 2013, Pages 1255-1259, https://doi.org/10.1016/j.juro.2013.03.074.

Impact of nutritional factors on incident kidney stone formation: a report from the WHI OS. The Journal of urology. 2012 May;187(5):1645-50, https://doi.org/10.1016/j.juro.2011.12.077.

https://www.childrensmercy.org/siteassets/media-documents-for-depts-section/departments/rheumatology/calcium-in-your-child.pdf

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult