În momentul în care începi o nouă relație este ceva natural ca unele obiceiuri să se schimbe și, în timp ce unele pot fi chiar sănătoase (cum ar fi să începeți să alergați împreună sau să practicați un sport), altele pot naște comportamente la care nu te aștepți. Aici este vorba de relația pe care începem să o avem cu mâncarea. Probabil începi să observi tot mai frecvent în frigider desertul preferat al iubitei sau vă obișnuiți ca seara să consumați câte un pahar de vin. De aici și până la kilogramele în plus este doar un pas.
Potrivit unui sondaj la care au luat parte 2000 de persoane, 69% dintre persoanele aflate într-o relație iau în greutate, în medie, 16 kilograme încă de la începutul relației și 7 kilograme în timpul primului an de căsnicie. Mai mult, un studiu publicat în Obesity arată că în timp de mai bine de cinci ani, participanții care formau un cuplu au luat în greutate 6 kilograme, cei care trăiau în concubinaj au luat în greutate 8 kilograme și femeile căsătorite 10 kilograme. O altă cercetare recentă arată că în urma unei despărțiri, oamenii fac mai mult sport și au in indice al masei corporale mai mic.
Atunci când începi o nouă relație, multe dintre întâlniri au loc seara, la restaurant sau într-un pub, de ce nu? În loc să consumați alcool sau mâncăruri grase, mai ales la ore târzii, puteți să transformați clasicele întâlniri și să ieșiți împreună la alergat sau să găsiți activități care să vă țină în mișcare. O plimbare prin parc, o clasă de yoga.
Alegerea preparatelor din meniu este foarte importantă și trebuie să se transforme într-un hobby. Problema este că există cercetări care arată că 92% dintre preparatele din restaurante au prea multe calorii. Încearcă să consumi și legume, așadar o salată este binevenită. Peștele este cea mai bună alegere față de carnea de pui sau vită, pentru că are puține calorii și sunt șanse mici ca acesta să fie preparat în unt sau alte sosuri.
Dacă partenerul tău iubește chips-urile, probabil te vei lovi des de ele prin casă. Dar știi ce poți controla? Cât de mult mănânci și ce mănânci. Asigură-te că îți programezi mesele și mai ales gustările. Mai mult, caută alternative precum nuci, semințe și surse naturale de proteină precum iaurtul grecesc.
Concentrează-te pe sănătatea relației tale și astfel vei știi și ceea ce este sănătos pentru tine, ce să mănânci și cât sport să faci. De exemplu, cercetătorii au descoperit că în relațiile fericite, partenerii au mai multă grijă dei ei, dorm mai bine, fumează mai puțin, participă la activități sănătoase și își mențin o greutate corporală optimă.