Deshidratarea organismului – risc mai mare iarna

Ceaiul poate asigura hidratarea de care avem nevoie, dar contribuie şi la întărirea sistemului nostru imunitar şi fixează mineralele.
  • Publicat:
Deshidratarea organismului - risc mai mare iarna

Hidratarea organismului pe timpul iernii este la fel de importantă precum este şi pe timp de vară. Există preconcepţia că deshidratarea organismului este un fenoment specific verii, însă aceasta se poate instala şi iarna, iar efectele sale pot fi chiar mai pronunţate în anotimpul rece. Dr. Corina Zugravu atrage atenţia – obiceiurile noastre de hidratare nu trebuie să sufere modificări odată cu trecerea la un nou sezon.

Aportul de lichide dar şi cantitatea pe care o consumăm în timpul iernii sunt vitale pentru funcţionarea corectă a organismului nostru. Exerciţiul fizic ne poate deshidrata pe timpul iernii la fel sau chiar mai mult decât vara, din cauza lipsei de umiditate din atmosferă. Pentru cei care fac sport şi antrenament fizic în mod regulat, nevoia de hidratare este mai ridicată. Sporturile practicate iarna, precum schiul sau snowboardingul, necesită un efort considerabil, de aceea este nevoie ca aportul de lichide să fie mai mare. Totodată, iarna avem tendinţa să purtăm mai multe straturi de haine atunci când facem sport, mai ales în aer liber, ceea ce face ca organismul nostru să depună mai mult efort pentru a ne răcori, transpirând mai mult. Trecerea repetată de la aerul cald din interior la aerul rece de afară şi invers reprezintă, de asemenea, un factor de stres pentru corpul nostru iarna.

Deshidratarea organismului – câte lichide hidratante trebuie să consumăm

Nevoia noastră de hidratare nu se schimbă în lunile de iarnă. Cantitatea totală de lichide pe care trebuie să le consumăm într-o zi include atât băuturi, dar şi alimente. Aproximativ 75-80% din necesarul de apă al organismului uman ar trebui să provină din lichide, iar restul de 15-20% din fructe şi legume, care sunt, de asemenea, bogate în apă. Deşi barometrul consumului recomandat este de doi litri de lichide pe zi, majoritatea persoanelor au nevoie de o cantitate mai mare, în funcţie de înălţime, sex, greutate, starea generală de sănătate, cu precădere acele persoane care practică sport.   
Iarna putem completa cantitatea de apă consumată cu alte băuturi obţinute din ingrediente naturale, ceaiuri, supe, fructe sau legume, care pot asigura organismului nostru necesarul zilnic de lichide pentru o hidratare corespunzătoare. 

Deshidratarea organismului – alcoolul deshidratează

„În timpul iernii suntem tentaţi să diminuăm cantitatea de lichide consumate, însă contrar a ceea ce s-ar putea crede, iarna există un risc chiar mai mare de deshidratare decât vara. Din categoria băuturilor care pot completa necesarul zilnic de lichide pe timpul iernii se numără şi berea fără alcool. Calitatea nutriţională a berii este păstrată indiferent de anotimp, iar vitaminele, fibrele şi antioxidanţii din bere sunt elemente de care organismul nostru are nevoie şi iarna. În plus, în contextul aportului caloric pe care îl conţine de obicei masa de Crăciun a românilor, este bine să amintim de conţinutul extrem de redus în calorii al berii fără alcool, de doar 105 kcal la un pahar de 250 ml”, a declarat dr. Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Ceaiul este una dintre băuturile vedetă ale sezonului rece care nu doar că poate asigura hidratarea de care avem nevoie, dar contribuie şi la întărirea sistemului nostru imunitar, fixează mineralele şi creşte capacitatea de apărare a organismului. 
Pe lângă aportul de apă, fructele şi legumele conţin substanţe nutritive, cum ar fi antioxidanţi, vitamine şi minerale, care pot întări sistemul imunitar.  

Urmărește CSID.ro pe Google News