Glicemie crescută? Iată 10 alimente care reglează nivelul de zahăr

Glicemia crescută ar trebui să te îngrijoreze. Există alimente care pot reduce glicemia. Află ce trebuie să mănânci ca să ai o glicemie normală.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu glicemia nu e de joacă! Nivelul ridicat al zahărului din sânge poate duce la apariţia a numeroase probleme de sănătate, între care infarctul, diabetul de tip 2, accidentul vascular cerebral, disfuncţia erectilă sau chiar orbirea permanentă.

Veştile bune? Există posibilitatea să previi toate aceste boli cronice păstrând un regim alimentar în care să incluzi următoarele 10 alimente, care au capacitatea de a regla în mod natural nivelul de zahăr din organism.

Intră în GALERIA FOTO de mai sus şi vezi ce trebuie să mănânci pentru a păstra glicemia în limite normale.

ULEI DE MĂSLINE – este bogat în grăsimi sănătoase, care împiedică acumularea grăsimii viscerale, dar care reduce şi rezistenţa la insulină. Datorită antioxidantului puternic, oleocanthal, uleiul de măsline reduce, de asemenea inflamaţia, una dintre cauzele principale ale diabetului zaharat. Ţinerea inflamaţiei sub control este esenţială pentru vindecarea şi prevenirea diabetului de tip 2.

SEMINȚE DE CHIA – au proprietăţi antiinflamatorii şi reglează nivelul de colesterol. În plus, sunt bogate în fibre, acid folic, calciu, fier potasiu şi magneziu, minerale cu rol esenţial în echilibrarea nivelului de zahăr din sânge.

SCORȚIȘOARA – ajută la slăbire, reduce rezistenţa la insulină, scade nivelul de colesterol rău din organism şi previne astfel apariţia bolilor cronice precum diabetul, afecţiunile cardiovasculare şi obezitatea.

OUĂ – sunt bogate în fibre şi sărace în carbohidraţi şi glucide, deci ţin foame fără să îngraşe şi ţin sub control nivelul de zahăr din sânge. Mai mult decât atât, ouăle sunt perfecte pentru masa musculară deoarece conţin proteine slabe, de bună calitate.

OȚET DE MERE – poate ajuta la controlul nivelului ridicat de zahǎr din sȃnge, motiv pentru care este adesea folosit ca un tratament natural pentru diabet zaharat . Nu îl consumai totuşi fără avizul medicului, deoarece există situaţii când poate provoca indigestie şi arsuri stomacale.

TURMERICUL – conţine un polifenol numit curcumină, care poate repara şi regenera ţesutul hepatic şi ajută la stabilizarea nivelului glicemiei, având efecte hipoglicemice. De asemenea, turmericul are efecte antioxidante şi antiinflamatoare puternice, care furnizează protecţie împotriva celor mai frecvente boli ale acestui secol.

CITTRICELE – conform celor mai recente studii, diabeticii suferă de carenţă de vitamina C, prin urmare citricele bogate în antioxidanţi sunt o idee excelentă pentru o gustare. Grepfrutul, portocalele, lămâile şi lămâile verzi au proprietăţi asemănătoare cu insulina, fiind benefice pentru cei care suferă de diabet de tip 2.

CIREȘELE – conțin antociani, compuşi care ajută la reducerea glucozei din sânge şi îmbunătăţesc producţia de insulină cu până la 50%. De asemenea, aceste substanţe protejează inima şi împiedică apariţia tumorilor canceroase.

AVOCADO – este bogat în grăsimi mononesaturate care împiedică eliberarea zaharurilor în fluxul sanguin. De asemenea, conţine beta-stosterol, un compus care ameliorează inflamaţiile din corp, deci febra musculară de după antrenament.

AFINE – au conţinut scăzut de fructoză, deci împiedică acumularea de gluzoză în sânge, şi sunt bogate în antioxidanţi, care împiedică deteriorarea celulară, resposnabilă de apariţia îmbătrânirii premature, a bolii Alzhimer sau a cancerului.

https://www.csid.ro/dieta-sport/dieta-si-nutritie/alimente-care-cresc-glicemia-fereste-te-de-ele-daca-ai-diabet-19822029/

Cât priveşte alimentaţia care creşte excesiv nivelul glicemiei, specialiştii recomandă să ne ferim de alimentele care au indice glicemic mare, adică produse rafinate bogate în amidon, carbohidraţi, zahăr, miere bogată în fructoză sintetică, sirop de arţar, bomboane, prăjituri.

De asemenea, bolnavii trebuie să consume cu mare prudenţă şi sucurile naturale din fructe chiar dacă sunt neîndulcite, cât despre alimentele de tip fast-food, acestea trebuie scoase complet din alimentaţie întrucât conţin substanţe nocive şi zaharuri, chiar şi atunci când sunt sărate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”