O ştim de pe reţelele sociale unde postează fotografii în ţinute vestimentare colorate şi poate îndrăzneţe, încurajând femeile să se bucure de viaţă şi de corpul şi personalitatea lor chiar dacă au kilograme în plus. Lorelei mărturiseşte că nu a avut mereu atitutidinea aceasta, ci a probat nenumărate cure de slăbire. Iată la ce concluzii a ajuns.
CSÎD: Ai ţinut şi tu cure de slăbire?
Lorelei Bratu: Oh, da! Mi-am petrecut jumătate din viaţă încercând să slăbesc şi cred că am ţinut toate curele de slăbire şi dietele minune inventate. Aş putea să scriu jurnale motivaţionale şi cărţi întregi despre alimentaţie. Am urmat drumul bătătorit pe care îl urmează toate femeile care sunt nemulţumite de trupul lor: am fost la nutriţionişti, am plătit abonamente la săli de sport în care abia puneam piciorul, m-am înfometat, am avut perioade în care mâncăm doar carne şi perioade în care mâncăm doar shake-uri din nişte pliculeţe cu prafuri. Orice îţi trece prin cap, am făcut deja. Şi nu mă înţelege greşit toate dietele funcţionau atât timp cât le urmam sfinţeşte, cum reveneam la alimentaţia mea normală, kilogramele reveneau şi ele.
CSÎD: Ce tip de sport faci si cât de des?
Lorelei Bratu: Merg cu regularitate la sală de 3-4 ori pe săptămâna şi fac antrenamente cu greutăţi şi diverse circuite. Pe lângă sală îmi place să mai condimentez câteodată cu antrenamente de box, balet, yoga, dans. Orice mi se pare distractiv la momentul respectiv (zâmbeşte). Multă lume se întreabă de ce fac sport dacă susţin sus şi tare că nu mă interesează să slăbesc. Ei bine, îmi place să fac mişcare în primul rând pentru că mă ţine într-o stare psihică excelentă şi pentru că îmi dă energie şi mă face să mă simt bine. Şi pentru că e sănătos. După ce am împlinit 30 de ani mi-am promis că orice s-ar întâmpla şi oricât de obositoare sau aglomerată ar fi viaţa mea, voi ajunge la sală de 3 ori pe săptămână până la adânci bătrâneţi. Nu cred în motivaţie, cred în promisuni făcute şi respectate. Şi cred că indiferent de câte kilograme ai poţi să faci orice sport sau tip de mişcare îţi doreşti. Dacă eu pot face asta, oricine o poate face.
Lorelei Bratu, foto Adriana Şerbănescu
CSÎD: Cum arată meniul tău dintr-o zi?
Lorelei Bratu: Să ştii că nu e nimic spectaculos în meniul meu zilnic. Încerc să mănânc cât pot de sănătos, dar în acelaşi timp să nu-mi refuz nimic din ce-mi doresc. Îmi place carnea, fac combinaţii cât mai simple şi aleg ca alimentele să fie cât mai puţin preparate. Dar ador şi carbohidraţii şi pâinea (zâmbesc). Sunt atentă la ce-şi doreşte corpul meu şi mănânc lucrurile pe care el mi le cere. Ştiu că sună ciudat, dar chiar aşa e. Am fost nişte ani sclava acestei #dietculture care împarte alimentele în bune şi rele, iar pentru mine a fost de-a dreptul revelator să-mi dau seama că atunci când nu-mi mai interzic un aliment, dorinţa de a-l consumă e dintr-o dată mult mai redusă.
CSÎD: Găteşti? Ce anume?
Lorelei Bratu: Gătesc destul de rar, pentru că nu prea am timp şi nici nu pot zice că am o pasiune năucitoare pentru asta. Cred că cel mai des fac grătare, salate şi omlete. Ah şi cel mai bine îmi ies aşa numitele platouaşe. Aşez frumos pe farfurie tot felul de chestiuni într-o estetică perfectă şi masă e gata.
Compensez însă cu mersul la piaţă. Ador să fac asta şi am doamnele mele din piaţă de la care iau legume româneşti, brânză, prăjituri de casă şi pâine.
Lorelei Bratu încurajează femeile să se simtă bine în pielea lor, foto Adriana Şerbănescu
CSÎD: Care este mesajul tău pentru femeile din România?
Lorelei Bratu: Aş vrea ca toate femeile de pe lumea asta să se simtă mândre de corpul lor. Şi să conştientizeze că nu trebuie să respecte vreun standard sau să se încadreze într-un şablon impus de societate. Viaţa e prea scurtă să ne pierdem vremea cu insecurităţi şi complexe.
Distraţi-va, iubiţi-vă corpul, aveţi încredere în voi şi escaladaţi toate capcanele şi standardele în care societatea, media sau vecina de bloc încearcă să vă prindă.
Sunteţi apetisante, curajoase şi frumoase! Nu vă lăsaţi influenţate de cei care vă zic contrariul!
Încrederea în voi nu ţine de numărul kilogramelor şi fericirea voastră nu stă în părerea celorlalţi. Nu există un corp perfect! Încetaţi să vă mai comparaţi cu altcineva, abandonaţi frica şi nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că nu puteţi face ceva.
Puteţi face orice! Puteţi fi oricine vreţi voi să fiţi!